46 rezultate (0,16879 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Incontestabil

Incontestabil

În februarie 2014, Bill Nye a participat la o dezbatere foarte aprinsă în care a reprezentat evoluționismul împotriva poziției creaționiste. Interesul stârnit de această confruntare, precum și persistența unor opinii eronate cu privire la istoria vieții pe pământ l-au făcut pe Nye să înceapă o campanie energică pentru popularizarea adevărului incontestabil al evoluției.Rodul acestor eforturi este cartea de față, în care Nye arată, între altele, cum au apărut oamenii și dacă specia noastră își continuă evoluția, care sunt promisiunile și pericolele organismelor modificate genetic, precum și cât de probabil este ca și pe alte planete să se fi produs un proces evolutiv similar cu cel de pe Pământ."După cum masa și mișcarea sunt idei fundamentale în fizică, iar deplasarea plăcilor tectonice este o idee fundamentală în geologie, la fel și evoluția este ideea fundamentală a întregii științe a vieții." – Bill Nye„Cu stilul sau șarmant și degajat, Bill îi ajută pe cititori să vadă natura așa cum este, nu cum și-ar dori unii să fie. Și, după cum mă așteptam, se achită de sarcină cu brio — mai bine decât oricine altcineva." – Neil deGrasse Tyson„Bill Nye prezintă evoluționismul cum nu se poate mai convingător." – The Wall Street Journal„Un cadou excelent pentru toți cei care au nevoie de o introducere în perspectiva științifică asupra lumii." – Scientific American„Bill Nye a scris una dintre cele mai clare și mai convingătoare explicații ale evoluției de la Originea speciilor încoace." – Micheal Shermer, editor skeptic MagazineBill Nye (n. 1955) este scriitor, actor, prezentator TV și inventator american. Nye a lucrat aproape zece ani ca inginer mecanic la Boeing, apoi a fost comediant de televiziune, dar a devenit faimos ca prezentator al emisiunii de popularizare a științei Bill Nye the Science Guy, produsă de Disney și PBS în perioada 1993-1998, care a obținut 19 premii Emmy. Începând din 2017, Nye are o emisiune pe Netflix — Bill Nye Saves the World.Incontestabil. Evoluția și știința creației, apărută în 2014, precum și celelalte două cărți ale sale, Unstoppable: Harnessing Science to Change the World (2015) și Everything All at Once (2017) s-au bucurat de un mare succes în întreaga lume.Pe lângă cărțile de popularizare a științei, Nye este autorul seriei pentru copii Jack și geniile, din care Pandora M a publicat deja La capătul lumii și În adâncurile marii albastre

RON 34.30
1

Servietă pentru Laptop Manhattan London 15.6 - Neagră

Isengard - vinterskugge (2cd)

Isengard - vinterskugge (2cd)

Isengard - vinterskugge (2cd)

Isengard - vinterskugge (2cd)

Isengard - vinterskugge (2cd)

Isengard - vinterskugge (2cd)

Bazaconii adevărate... din știinţă și tehnologie

Bazaconii adevărate... din știinţă și tehnologie

În volumul Bazaconii... adevărate din ştiinţă şi tehnologie, Andrew Masterson explorează lumea din jur, folosindu-se de per­spectivele mai năstruşnice ale cercetării ştiinţifice şi tehnologice.   V-aţi gândit vreodată, de exemplu, ce influenţă au sânii asupra terorismului cibernetic? Sau ce rol au avut pisicile în mişcările de protest cunoscute sub numele de Primăvara arabă? Ştiaţi că există o lucrare evaluată de specialişti care descrie metoda prin care poate fi depresurizată o cutie de bere Guinness cu ajutorul unui ac? V-a trecut vreodată prin cap că viitorul nostru ar putea depinde de compasiunea faţă de piromani? V-aţi întrebat vreodată de ce „menopauza masculină” este o problemă care ţine de feminism?   În această bogată colecţie de povestiri, autorul abordează, cu mult umor şi o atitudine degajată, curiozităţi din ştiinţă şi tehnologie pe care le completează câteodată cu interviuri ale unora dintre cele mai celebre personalităţi în domeniu, cum ar fi, printre alţii, cosmologul Neil deGrasse Tyson, fizicianul Brian Greene, expert în filozofia stringurilor, americanul William Sanford Nye, cunoscut sub numele de Bill Nye the Science Guy, scriitorul pe teme ştiinţifice Robin Ince sau cel mai căutat om din America, Edward Snowden.   „Andrew Masterson are un fler extraordinar pentru prezentarea cu umor a subiectelor ştiinţifice si îmbină cu măiestrie cerceta-rea minuţioasă cu abilitatea de a fascina si amuza. Talentul său de a descoperi lucruri bizare şi de a le arăta caracterul ridicol este de neegalat!” SONYA PEMBERTON, câştigătoare a Premiului Emmy şi producătoare de documentare ştiinţific

RON 31.41
1

Tastatură Fără Fir DELTACO TB-122 - Negru

Tot deodată

Thronefall Steam Account

Creierul stang vorbeste, creierul drept rade

Difuzoare auto awave dedicate ford aw f650c set sistem 2 căi, 165mm, 60w rms,

Difuzoare auto awave dedicate ford aw f650c set sistem 2 căi, 165mm, 60w rms,

Astrofizica pentru copii grăbiți

Subwoofer auto hertz mille pro mp 250 d2.3, 250mm, 600w rms

Subwoofer auto hertz mille pro mp 250 d2.3, 250mm, 600w rms

Performanta remarcabila într-o dimensiune compacta, aceasta este tinta a subwoofer-urilor audio Mille Pro. Pe baza succesului dobândit cu echipa Mille Legend, echipa R & D a optimizat procesul de productie pentru a oferi "experienta sonora Hertz" unui public mai larg folosind o parte din tehnologiile si materialele liniei pilot. Conul MP 250 D2.3 este realizat prin presarea pulpei de hârtie cu injectia de pulberi minerale, aceeasi tehnica de constructie utilizata pentru Legend. Profilul V-cone® creste rigiditatea, permitând conului sa functioneze ca un piston. Materialele surround sunt alcatuite din cauciuc butilic IIR de înalta puritate. La fel ca ML2000.3 Legend si ML2500.3 Legend , subwooferele Mille PRO sunt construite cu tehnologia Boundary Free Surround, care permite o suprafata mai mare de emisie cu diametrul egal, generând o presiune acustica mai mare. Cosul anti-rezonant din aliaj de aluminiu cu 6 spite este acelasi ca cel de top ML 2500.3 Legend si contribuie la amortizarea mecanica a subwooferului, fiind absolut transparenta pentru sunet. Bobina de voce cu 4 straturi de 65 mm este mai mare de 60 mm si este înfasurata într-un dispozitiv TIL-P, asigurând o deplasare liniara înalta. Configuratia impedantei 2 Ω + 2 Ω DVC îmbunatateste versatilitatea pentru a se potrivi cu orice sistem de amplificare. 1. Design ergonomic, ultra-compact, cu o gama de parametri electroacustici optimizati pentru aplicatii sigilate cu volum de 10 - 17 litri. 2. CCAW, bobina de voce de 100 mm, capabila sa manipuleze puterea muzicala de 1400 W, mentinând temperatura de lucru foarte scazuta, reducând compresia dinamica la minim. 3. Bobina de voce înfasurata pe TIL: acest material fabricat din fibra de sticla combina proprietatile de raspândire a caldurii cu aluminiu cu rigiditatea compozitelor poliamidice, pentru o performanta acustica fara compromisuri. 4. Exponential V-cone® cu geometrie optimizata pentru rigiditate ridicata a conului si rezistenta puternica la deformare chiar si la excursii maxime. 5. Învelis din cauciuc IIR, pentru o performanta SPL mai mare decât alte subwoofere cu acelasi diametru exterior. 6. Conul de hârtie cu minerale, pentru o rigiditate si amortizare superioara. 7. Cos de aliaj de aluminiu foarte rezistent la acustica, cu structura autoportanta cu gauri de aerisire. 8. Marginea cosului taiata elegant, cu CNC, cu logo-ul Hertz. 9. Posibilitatea de a fixa subwooferul pe peretele cutiei, profitând pe deplin de dimensiunile sale minime. 10. Motor compact de înalta performanta, cu un câmp magnetic superior transferat pe bobina.

RON 1428.00