20 rezultate (0,15900 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Eliberarea copilului interior

Eliberarea copilului interior

Mulți dintre noi purtăm în suflet răni vechi, îngropate uneori atât de adânc, încât nici nu mai suntem conștienți de ele. Dar, pentru a duce o viață echilibrată și împlinită, avem nevoie să le readucem la suprafață și să le vindecăm. În cartea de față, Charles L. Whitfield, medic și psihoterapeut american recunoscut pe plan internațional, oferă o prezentare simplă și clară a principiilor care stau la baza procesului de vindecare a traumelor psihice.Pornind de la explicarea proceselor traumatice pe care le suferă copilul interior – adică acea parte din noi care e plină de vitalitate și creativitate –, autorul descrie etapele procesului prin care ne putem însănătoși sufletește, recăpătându-ne energia și bucuria de a trăi. Desigur, este un proces dificil, dar, urmând pașii prezentați în volumul de față, cu toții ne putem elibera de povara trecutului.În cei 25 de ani scurși de la apariția ei, Eliberarea copilului interior a devenit o carte clasică în domeniu, reușind totodată să-și păstreze prospețimea. O lectură obligatorie pentru psihoterapeuți și pentru toți cei care vor să-și identifice și să-și vindece traumele!  „Cartea care m-a sprijinit cel mai mult în dezvoltarea mea personală – și poate cea mai bună carte pe care am citit-o vreodată – este Eliberarea copilului interior de Charles L. Whitfield. M-a ajutat enorm să-mi înțeleg și să-mi rezolv problemele sufletești!“ Cher, cântăreață și actriț

RON 38.25
1

Vindecarea copilului interior

Vindecarea copilului interior

Vindecarea copilului interior. Renunta la tiparele care aduc nefericire si accepta-te asa cum estiCe-ai zice daca ai afla ca, atunci cand doi oameni se cearta, de fapt conflictul nu e declansat de doi adulti cu o constiinta de sine solida, ci de copiii aflati in fiecare dintre ei? Fie ca avem probleme legate de increderea in fortele proprii, ne indoim ca partenerul, seful sau noua cunostinta ne place cu adevarat sau avem adesea dificultati in a relationa, motivul este ca asociem amintiri urate sau chiar traumatice cu perioada copilariei; sau poate ca unii dintre noi au avut o copilarie nefericita, dar si au reprimat aceste experiente. Dar cum sa ne redobandim increderea? Cum sa nu ne mai complacem in mediocritate si sa ne aruncam in viata plini de curaj? Psihoterapeuta Stefanie Stahl e de parere ca abia cand vom face cunostinta cu copilul din noi si ne vom imprieteni cu el ne vom da seama ce nazuinte si rani profunde avem in noi. Atunci vom putea accepta aceasta parte ranita a sufletului nostru si o vom vindeca. Astfel, increderea in noi insine va creste, iar copilul din noi isi va gasi, in sfarsit, un refugiu. Cu ajutorul exercitiilor practice pe care le propune autoarea, iti vei vindeca ranile sufletesti, iti vei descoperi resursele si vei gasi raspunsurile la intrebarile pe care ti le-ai pus intotdeauna. Pentru ca meritam cu totii sa ne simtim protejati, in siguranta si doriti, sa avem relatii mai bune si sa ne simtim impliniti. Stefanie Stahl este licentiata in psihologie si lucreaza ca psihoterapeuta in Trier, Germania. Sustine seminarii pe teme precum atasamentul anxios si stima de sine. Este solicitata adesea de media sa-si exprime punctul de vedere, in calitate de experta pe teme de psihoterapie. Alte informatii, precum si meditatii audio create de Stefanie Stahl gasiti la adresa www.stefaniestahl.de. Bestseller Der Spiegel si vanduta in peste 500 000 de exemplare in Germania, Vindecarea copilului interior a fost tradusa in 20 de limbi

RON 42.50
1

Vindecarea copilului interior. Ghid practic pentru o mai mare incredere in sine

Vindecarea copilului interior. Ghid practic pentru o mai mare incredere in sine

Esti gata sa te imprietenesti cu copilul tau interior si sa-ti scoti la iveala sinele autentic? Toti tanjim sa fim acceptati si iubiti. In mod ideal, in timpul copilariei dobandim increderea in sine si convingeri pozitive care ne vor ajuta sa ne dezvoltam armonios. Dar experientele negative pe care le traim in copilarie ne modeleaza si ne determina, inconstient, intreaga abordare a vietii adulte. Stefanie Stahl, autoarea bestsellerului Vindecarea copilului interior, a ajutat milioane de oameni sa-si descopere puterea de a se elibera de frici si ganduri negative, de a rezolva conflicte si de a se vindeca de traumele din trecut. Prin acest ghid practic, ea ofera acum un program cuprinzator pentru un sine mai puternic:Pasul 1: Cunoaste-ti copilul-umbra - partea personalitatii tale care reprezinta experientele negative si traumele din copilarie.Pasul 2: Consolideaza-ti sinele adult - partea rationala, care este esentiala pentru rezolvarea problemelor.Pasul 3: Descopera-ti copilul-lumina - partea sanatoasa, puternica si fericita a personalitatii tale, formata pe temelia convingerilor si a experientelor pozitive din copilarie. Conceput ca un caiet de lucru, ghidul de fata vine in intampinarea cititorilor cu informatii bine sintetizate si cu numeroase exercitii noi, care inlesnesc intelegerea problemelor si rezolvarea lor intr-o maniera relaxata.Traducere din limba germana de Valentina Georgescu

RON 39.99
1

Osho. Bucuria. Fericirea care vine din interior. Reeditare

Descopera Psihologia. Concepte autoreferentiale. O privire inspre interior

Libertate sau iubire. Cum sa depasesti teama de atasament

Accepta-te asa cum esti

Prima mea carte despre lume

Desenele copilului tau. Interpretari psihologice

Implinirea (seria Crossfire #3)

Zen. Arta de a trai simplu

Unde nu-i cap, vai de popoare!

Oricine poate avea o relatie fericita

Implinirea

Implinirea

Al treilea roman din seria "Crossfire"SEDUCŢIE... ÎNLĂNŢUIRE... ÎMPLINIREEVA ŞI GIDEON ÎNFRUNTĂ DEMONII TRECUTULUI ŞI ACCEPTĂ CONSECINŢELE DORINŢELOR LOR OBSESIVEDin clipa când l-am întâlnit pentru prima dată pe Gideon Cross, am recunoscut în el ceva după care tânjeam. Ceva ce era irezistibil pentru mine. Dar am văzut şi sufletul periculos şi rănit din interior – atât de asemănător cu al meu – de care am fost atrasă fără putinţă de scăpare. Aveam nevoie de el aşa cum aveam nevoie de bătăile inimii mele. Nimeni nu ştie cât de mult a riscat pentru mine. Cât de ameninţată am fost sau cât de întunecate şi periculoase vor deveni umbrele din trecutul nostru. Înlănţuiţi de propriile secrete, am încercat să sfidăm soarta. Ne-am făcut propriile reguli şi ne-am abandonat complet posesiunii depline... „Cel de-al treilea roman din seria Crossfire a meritat aşteptarea. Relaţia dintre Eva şi Gideon ajunge la un nou nivel, şi, în timp ce continuă să se lupte cu greşelile trecutului, pasiunea arzătoare dintre cei doi nu poate fi negată. Este o adevărată plăcere să o urmăreşti pe Eva cum se transformă într-o femeie puternică şi încrezătoare, iar Gideon devine un partener demn de o eroină atât de extraordinară.“ RT Book Review„ ... personajele sunt provocatoare, cartea este bine scrisă, iar povestea, palpitantă. Scenele pasionale sunt extrem de fierbinţi şi fac ca legătura dintre personaje să devină tot mai strânsă...“ Dear Author„Împlinirea aduce o poveste de dragoste care în acelaşi timp sofisticată, antrenantă, inteligentă şi dulce.“ The Irish Independen

RON 42.36
1

Osho. Cartea intelegerii

Osho. Cartea intelegerii

Cartea intelegerii. Croieste-ti drumul catre libertateDescopera si creeaza sensul propriei vieti, in functie de individualitatea ta unica, si lumea ti se va dezvalui in toata frumusetea si complexitatea ei! A intelege intr-un fel sau altul lumea din jurul nostru si pe noi insine, a-i da un sens coerent ne ajuta sa traim fericiti si impacati si sa ne organizam viata. Sensul acesta nu este insa general valabil, ci trebuie descoperit de fiecare dintre noi printr-o calatorie inspre propriul sine. Osho traseaza jaloanele acestui drum interior, aratandu-ne cum sa ne eliberam de conditionarile sociale, de ceea ce am fost invatati sa credem si sa facem, si cum sa ne regasim sinele autentic. De fapt, mintea noastra este plina de ganduri si de voci care nu ne apartin – vocile celor care toata viata ne-au aratat cum e mai bine si care au sustinut aproape intotdeauna credinta in dauna indoielii, siguranta apartenentei la un grup in dauna aventurii individuale. Asta au facut familia, religia, societatea. Orice colectiv, ne spune Osho, are o minte, insa nu si un suflet. Iar sinele nostru, irepetabil, este tocmai sufletul, care nu poate fi decat individual. Ca sa ne eliberam de ideile generale si de comportamentele sadite in noi inca din copilarie, Osho ne propune o viziune integratoare: fiecare din noi e o fiinta deplina, facuta si din tarana, si din spirit, si din cunoastere, si din indoiala. Calea catre iluminare trece prin aceasta completa acceptare de sine si respingere a oricaror conventii. Ea este primul pas catre constienta, catre intelegerea autentica a lumii si a propriei persoane ca parte din lume

RON 25.36
1

Ai grija de ea

Ai grija de ea

Noah Marshall este un tânăr atrăgător, care a avut norocul de a duce o viață lipsită de griji datorită mamei sale, șefa Departamentului de Poliție din Austin. Dar totul se schimbă când ea îi dezvăluie un secret pe care l-a ascuns ani întregi și îi mărturisește că poartă vina de a fi distrus familia unui polițist nevinovat. Deși e nevoit să nu dezvăluie nimănui acest secret, Noah este hotărât să ajute acea familie și decide să o caute pe fiica acelui polițist.Gracie Richards, o tânără a cărei frumusețe exotică atrage privirile multor bărbați, nu s-a născut într-un parc de rulote, dar după paisprezece ani petrecuți într-un astfel de loc, asta e singura viață pe care o știe. Însă totul ia o turnură neașteptată când la ușă apare un tânăr fascinant.Noah și Gracie își dau seama că vor să afle răspunsuri la aceleași întrebări, iar asta îi face să ia o hotărâre: să descopere secretele din trecutul Departamentului de Poliție din Austin, dar și ale părinților lor. Și cu cât ancheta lor avansează, cu atât atracția dintre ei crește, iar amândoi simt că nu-și mai pot ține în frâu focul interior. Însă scandalul declanșat de investigația lor ia amploare, iar crudul adevăr le schimbă viața și amenință să-i îndepărteze pentru totdeauna. Dar acum mai pot trăi unul fără celălalt? „Un thriller romantic absolut captivant!“ Publishers Weekly„Ai grijă de ea este un roman pe care nu-l poți lăsa din mână, cu o intrigă abil construită, în care povestea romantică se îmbină cu răsturnări de situație dintre cele mai neașteptate.“ Kami Garcia, autoare de bestselleruri The New York Times„O maestră a poveștilor fierbinți, K.A. Tucker țese tensiunea sexuală dintre Noah și Gracie pe tot parcursul investigației din acest mister romantic pătimaș.“ Kirkus Review

RON 42.47
1

Caldura cuibului parintesc

Caldura cuibului parintesc

Carte pentru orice parinte care vrea sa-si vada copilul devenind o personalitate puternica si fericita. Parintii de azi trebuie deja sa faca fata unui numar impresionant de indatoriri si cerinte. Cartea de fata nu-si propune sa-i impovareze in plus cu eternele sfaturi pedagogice, ci sa le usureze sarcina. Cum anume? Indemnandu-i sa reflecteze la relatia cu copiii lor si cu ei insisi. A te intelege mai bine pe tine insuti - de dragul copiilor Cum in zilele noastre aproape ca nu mai exista familii mari si nici copilul nu mai e crescut si educat de un sat intreg, parintii si copiii din familia mica sunt intr-o masura mult mai mare "ei intre ei", iar copiii sunt, mai mult ca oricand, expusi la toate asperitatile din caracterul parintilor sau al figurii de atasament. Cu atat mai mult conteaza sa fii impacat, ca mama sau ca tata, cu tine insuti si sa devii constient de propriile convingeri implicite, de propriile tipare de gandire si comportament. In felul acesta iti vei putea vedea copiii nu doar prin prisma pretentiilor si nevoilor tale, ci le vei putea identifica lor nevoile reale. Aplicand la educatie conceptul "copilului interior", cele doua autoare, psihologe cu experienta, iti arata cum poti gasi, ca parinte, echilibrul dintre a fi atasat de copilul tau si a-l lasa liber, cum ii poti da radacini si sustinere, daruindu-i, in acelasi timp, aripi si incredere in sine pentru confruntarea cu lumea. Cu cat parintii reusesc mai bine sa nu se scape din ochi pe ei insisi, cu atat mai bine isi pot trage sufletul si le pot fi copiilor parinti buni, autentici si iubitori. Nu e vorba atat de A FACE ceva, cat mai degraba de A FI mai constient de ceea ce se intampla cu tine si de efectul pe care il ai asupra copilului. Caldura cuibului parintesc nu e un ghid educational, ci o carte despre relatia parinte-copil. O relatie in care, fireste, autocunoasterea si empatia sunt esentiale. - www.stimme.d

RON 42.40
1

O mamă perfectă

O mamă perfectă

O seara in oras. Cateva ore de distractie. Asta e tot ce ar fi trebuit sa fie. Isi spun Mamele din Mai – un grup de proaspete mamici ai caror copii s-au nascut in aceeasi luna. De doua ori pe saptamana se intalnesc in Prospect Park din Brooklyn ca sa petreaca putin timp impreuna. Atunci cand femeile ies sa bea ceva la barul din cartier, tot ce-si doresc este sa ia o pauza de la rutina zilnica. Dar, intr-o noapte fierbinte de 4 iulie, ceva teribil se intampla: unul dintre copii dispare din patutul lui. Winnie, o mama singura, a ezitat sa-l lase pe Midas, baietelul ei de sase saptamani, cu o bona, dar colegele sale de la Mamele din Mai au insistat ca totul va fi bine. Acum copilul a disparut. Ceea ce urmeaza este o cursa contracronometru pentru a-l gasi pe Midas, in timpul careia o multime de secrete ies la iveala, casniciile sunt puse la incercare si prieteniile sunt distruse.Molloy, o maestra a pistelor false, exploreaza cu abilitate asteptarile, nesiguranta si prejudecatile nesfarsite care insotesc maternitatea in acest thriller palpitant, ce prezinta un grup de femei puternice, inteligente si imperfecte care se sprijina reciproc atunci cand au mai multa nevoie. Fascinant. - Kirkus ReviewsExtrem de inteligent... Un roman care duce cu gandul la recentele bestselleruri Fata din tren si Femeia de la fereastra, dar care este, de asemenea, o prezentare emotionanta a ceea ce inseamna sa fii un parinte modern si a presiunii deosebite puse asupra femeilor – din interior si din afara – pentru a face totul in mod impecabil. - Entertainment WeeklyUn thriller electrizant – o prezentare subtila, inteligenta a asteptarilor nesfarsite ale maternitatii moderne. - PeopleFragment din cartea O mama perfecta, de Aimee Molloy"Tanara isi priveste degetele rasfirate ale mainii stangi si isi asaza mai bine inelul cu diamant mare.- Sincer, mie nu-mi place nici sa fac dus cu al meu.Colette se indeparteaza de ele si se opreste in fata chioscului de ziare, unde un tip cu turban sta toata ziua inspirand aerul greu de la metrou, comercializand sticle cu apa si cutiute zornaitoare cu Tic Tac. De pe coperta New York Post priveste chipul lui Winnie; e o fotografie facuta acum cativa ani. Poarta un pardesiu lung si ochelari de soare si sta cu fata spre strada. Colette isi spune ca, probabil, ar trebui sa fie surprinsa s-o vada, dar nu e. Povestea e pe punctul de a deveni stire de anvergura nationala, dupa ce Winnie a difuzat, ieri, clipul video in care implora ca Midas sa-i fie redat.Colette l-a vazut de cel putin douasprezece ori noaptea trecuta, in pat, in vreme ce Poppy dormea linistita alaturi de ea. Charlie lucra, iar ea renuntase la ideea de a mai dormi dupa ce pret de o ora statuse lungita in intuneric, cu gandurile captive intr-un iures de temeri si griji. In clipul video, Winnie statea pe un fotoliu cenusiu, in fata ferestrelor dinspre terasa. Era foarte draguta, cu parul strans la spate, cu linia ferma a maxilarului, cu gatul lung si subtire, pus in valoare de bluza simpla din crep negru."Te rog", spunea ea privind in camera, cu glas tremurat. "Te rog sa nu-i faci rau copilului meu! Te rog, oricine-ai fi, te rog sa mi-l dai Inapoi!"Colette aude scartaitul de frane al unui tren apropiindu-se si pescuieste doua monede de pe fundul gentii. In vagonul ticsit, se straduieste sa-si tina echilibrul in marea de trupuri care se leagana lipite de al ei, si deschide ziarul la articolul cu pricina. E semnat de un jurnalist pe nume Elliott Falk.

RON 42.41
1

Un nou inceput - Kristin Hannah

Un nou inceput - Kristin Hannah

Alaska, 1974.Imprevizibila. Necrutatoare. Neimblanzita.Pentru o familie aflata in criza, este proba de supravietuire suprema. Leni, fiica adolescenta a sotilor Ernt si Cora Allbright, prinsa in relatia pasionala si furtunoasa dintre parintii ei, indrazneste sa spere ca un nou camin in Alaska va aduce cu sine un viitor mai bun pentru familia sa. Mama ei va face orice pentru barbatul pe care il iubeste, chiar daca asta inseamna sa-l urmeze in necunoscut. La inceput, Alaska pare sa fie raspunsul la problemele lor. Zilele lungi, insorite si generozitatea localnicilor suplinesc lipsa de experienta si de resurse a familiei. Dar, pe masura ce se apropie iarna si intunericul coboara peste Alaska, familia incepe sa se destrame. Leni il intalneste insa pe Matthew, iar acesta – grijuliu, bun, curajos – o face sa creada in posibilitatea unei vieti mai bune…Un nou inceput este o poveste indrazneata si emotionanta despre dragoste si pierdere, despre lupta pentru supravietuire si salbaticia care salasluieste nu doar in natura, ci si in fiinta umana.Am adorat aceasta carte si, mai mult decat atat, am devenit obsedata de ea. N-am putut sa respir sau sa ma misc pana nu am ajuns la final. Nu stiu sa fie vreo carte care sa ma fi infuriat, sa ma fi entuziasmat sau sa ma fi emotionat intr-atat, adesea pe parcursul aceluiasi capitol. Personajele sunt fragile si vulnerabile, puternice si naive, iar Hannah ne ofera o lectie magistrala despre felul in care dragostea ne poate salva si ne poate distruge. - Karen SwanO adevarata epopee. - The Washington PostIncantatoare. - The New York Times Fragment din romanul „Un nou inceput” de Kristin Hannah:„Lumina nesfarsita a zilei dadu peste cap ceasul interior al lui Leni, facand-o sa se simta, in mod bizar, in contratimp cu universul, ca si cum insusi timpul - singurul lucru pe care te puteai baza - era diferit in Alaska. Pe lumina se culca si tot pe lumina se trezea.Era intr-o luni dimineata. Fata statea la fereastra, privind la geamul proaspat sters, incercand sa-si identifice reflexia. Un efort zadarnic. Era prea multa lumina.Putea vedea doar o imagine fantomatica a ei, dar stia ca nu arata bine, nici chiar pentru Alaska.Mai intai si mai intai, era parul ei. Lung, rebel si rosu. Si mai era pielea laptoasa, care venea la pachet cu acel par, la care se adaugau pistruii ca niste fulgi de ardei iute rosu presarati pe nasul ei. Ochii albastri-verzui, trasatura ei cea mai de pret, nu erau pusi in evidenta de genele de culoarea scortisoarei.Mama veni in spatele lui Leni si isi puse mainile pe umerii ei.- Esti frumoasa si iti vei face prieteni la scoala cea noua.Leni ar fi vrut sa gaseasca alinare in aceste vorbe familiare, dar de cate ori se dovedisera ele oare false? Fusese fata cea noua la multe scoli si nu gasise inca un loc unde sa se simta bine. Ceva era mereu in neregula cu ea in prima zi - parul, hainele, pantofii. Prima impresie conta la liceu. Invatase aceasta lectie pe propria piele. In lumea fetelor de treisprezece ani, era greu sa-ti revii dupa o gafa vestimentara. - Sunt probabil singura fata din toata scoala, spuse ea cu un oftat dramatic.Nu dorea sa fie optimista; sperantele spulberate erau mai rele decat lipsa de speranta.- Cu siguranta vei fi cea mai draguta, o incuraja mama, netezindu-i parul dupa urechi cu o delicatete ce-i aminti lui Leni ca, orice s-ar fi intamplat, nu era niciodata cu adevarat singura: o avea pe mama.Usa cabanei se deschise, lasand sa patrunda o rafala de vant rece. Tata intra tinand in maini doua rate salbatice, cu gaturile rupte atarnind si ciocurile lovindu-se de soldul lui. Isi puse pusca in rastelul de langa usa si aseza prada pe blatul din lemn, langa chiuveta fara apa.- Ted m-a dus in ascunzatoarea lui inainte de ivirea zorilor. Avem rata la cina.Veni langa mama si o saruta pe gat. Mama il impinse in laturi, razand.- Vrei cafea?Cand mama se duse in bucatarie, tata se intoarse spre Leni.- Esti cam posaca pentru o fata care pleaca la scoala.- Sunt bine.- Poate stiu eu care-i problema, spuse tata.- Ma-ndoiesc, zise ea pe un ton abatut, in acord cu starea sa interioara.- Stai sa-ncerc, insista tata, incruntandu-se teatral. O lasa acolo si se duse in dormitorul lui. Cateva clipe mai tarziu, reveni cu un sac negru de gunoi, pe care il puse pe masa. Poate asta va fi de ajutor.Cum sa nu, de gunoi avea ea nevoie.- Deschide-l, o indemna tata.Leni deschise sacul fara tragere de inima. In el gasi o pereche de pantaloni evazati cu dungi rosii-cafenii si tiegre si un pulover scamosat sidefiu din lana, care arata de parca ar fi avut o marime barbateasca, si cineva il micsorase.Oh, Doamne!Poate ca nu stia Leni prea multe despre moda, insa aia erau clar pantaloni baietesti, iar puloverul... nu credea ca fusese vreodata la moda, de cand se nascuse ea.

RON 42.47
1