19 rezultate (0,18137 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Noi suntem romani

Surasul Caterinei

Surasul Caterinei

Caterina – Wafa-naka, adică Ochi-de-cer după cum i se spune între cerchezi, poporul mândru din care se trage – este o fată sălbatică, liberă ca vântul.Galopează pe platourile înalte ale Caucazului, se luptă precum un războinic, ascultă vocile copacilor, ale animalelor și zeilor. Trăiește parcă în afara istoriei, până în clipa când tocmai istoria îi va schimba viața: Caterina devine o sclavă, o marfă ce va fi dată din mână în mână. Povestea ei este depănată rând pe rând de personajele cu care a interferat, iar scenografia se schimbă spectaculos, de la lumea marilor migrații tătare la cea a corăbiilor doldora de mărfuri și a galerelor de sclavi din Răsărit, de la Bizanțul încă strălucitor, la Veneția puternică și coruptă și la Florența cu bresle și arte înfloritoare. O cercheză devenită sclavă, care a oferit lumii unul dintre cele mai de preț daruri – pe fiul ei, Leonardo da Vinci.Carlo Vecce, profesor la Universitatea din Napoli, este autorul unei descoperiri uluitoare: actul de eliberare al unei sclave de origine cercheză, Caterina.Toate documentele puse cap la cap cu minuțiozitatea unui investigator conduc spre convingerea ea că ar fi chiar mama lui Leonardo da Vinci. Din fiecare detaliu al cărții acestui excelent leonardist țâșnește iubirea acestuia pentru redarea onestă, bazată exclusiv pe documente autentice, a universului multietnic, colorat și viu din jurul bazinului mediteranean de acum jumătate de mileniu. O poveste despre robie și libertate, la fel de actuală și în zilele noastre și o abilă reconstrucție romanescă a unei descoperiri istorice

RON 28.50
1

Cocoșul și vulpoiul

Melancolica moarte a Baiatului-stridie

Habarnam in Orasul de Piatra

Pravila borfasului

Habarnam in Orasul Soarelui

M-am hotărât să devin prost

William și secretele Universului

Din cauze naturale

Epoca întunecării

Epoca întunecării

„Vreme îndelungată, istoria distrugerilor provocate de fanatismul creștinilor din primele veacuri a fost ocultată cu bună-știință. Catherine Nixey ne spune această poveste a nimicirii lumii clasice, într-o carte care a stârnit o furtună de polemici. Epoca întunecării ne poartă într-o călătorie de jur împrejurul Mediteranei, de la Roma la Alexandria și din deșerturile Siriei până la Atena, demontând o tradiție plină de stereotipuri și prejudecăți care îi prezintă pe creștini drept victime ale persecuțiilor păgâne. Mutilarea statuilor, arderea marilor biblioteci, dărâmarea Templului lui Serapis din Alexandria, distrugerea Palmyrei, uciderea cu sălbăticie a Hypatiei, actele de vandalism ale monahilor creștini, controlul totalitar asupra vieții private, interzicerea filozofiei, misoginia, intoleranța și ura față de ceilalți sunt ipostazele mai puțin cunoscute ale primelor secole de creștinism. Epoca întunecării scoate la iveală ce s-a pierdut odată cu victoria creștinismului. Este o carte cutremurătoare despre o epocă a distrugerii și disperării, în care Catherine Nixey îmbină cu pricepere și talent tonul serios al cercetătorului cu expresivitatea și cursivitatea jurnalistului. O carte cu adevărat provocatoare, care va pune într-o lumină nouă tot ce știm despre începuturile creștinismului.“ – The Times „Cu un curaj ieșit din comun, Catherine Nixey reușește să facă lumină în povestea tristă a intoleranței religioase.“ – The New York Times Fotografia de pe copertă: cap al Afroditei mutilat de creştini, Colecția de sculpturi, Muzeul Național de Arheologie din Aten

RON 37.70
1

Halucinații

Halucinații

Simțurile ne aduc permanent în atenție sunete, imagini, mirosuri, senzații. Dar oare toate există în realitatea exterioară? Pot fi confirmate de alții? De noi înșine, după câteva clipe? Sau unele provin de fapt din adâncurile creierului nostru? Halucinațiile nu sunt întotdeauna iluziile unor nebuni. Adesea, ele sunt generate de deficiențe senzoriale, de unele substanțe (uneori ingerate tocmai în acest scop), de boli (chiar banale dureri de cap ori stări febrile), de vătămări corporale.Ca tânăr medic în California anilor 1960, Oliver Sacks s-a interesat personal și profesional de experiențele psihedelice. Acestea, împreună cu primele sale migrene, l-au determinat să cerceteze toată viața diversele fenomene halucinatorii. Cartea de față pornește de la trăirile autorului și ale pacienților săi și oferă o adevărată antologie a halucinațiilor. „Acestui doctor îi pasă cu adevărat de experiențele pacienților săi – de viețile lor, nu doar de bolile lor. Prin povestirile sale ne putem imagina cum e să constatăm că percepțiile noastre nu se conectează la realitate, iar creierele noastre construiesc o lume pe care nimeni altcineva n-o poate vedea, auzi sau atinge... Sacks transformă halucinațiile din ceva bizar și înspăimântător în ceva care pare să țină de condiția umană. Și cartea lui este un triumf medical și uman.“ — The Washington Post „Uimitor... Temperamentul lui Sacks... înlesnește această extraordinară compasiune, curiozitatea plină de dragoste față de experiențele altor oameni, abilitatea aproape magică de a vedea cum până și pierderile aparent cele mai devastatoare pot fi remediate de remarcabila capacitate de compensare a minții.“ — Bookforu

RON 35.15
1

Val si cetatea sufletelor

Val si cetatea sufletelor

„Ce talent grozav are Ana Alfianu! Pe de o parte, spune o poveste iniţiatică, în genul celor ale lui Michael Ende sau Peter Beagle, cu băieţei și ţestoase vorbitoare, cu pești care se hrănesc cu lacrimi, cu prelegeri policolore despre puterea cuvintelor, cum foarte rar s-au scris în literatura noastră. Pe de altă parte, își ilustrează singură povestea cu imagini de o frumuseţe care îţi taie respiraţia, exact acele imagini ideale cu care ne visam în copilărie poveștile. Prin urmare, dragi cititoare & cititori, cartea pe care o aveţi în mână nu e doar o carte — e chiar copilăria voastră ilustrată. Deschideţi-o: o veţi iubi de îndată. Eu, cel puţin, așa am păţit.“ (Radu VANCU)Val are 10 ani și face parte din specia visătorilor. Îi place să se joace, să exploreze prin pădurea din apropierea casei și să citească povești. Cu siguranţă, nici nu i-a trecut prin cap s-ajungă el însuși personaj într-o poveste.Însă, într-o bună zi, cuprins de dorul bunicului său, plecat fără putinţă de întoarcere în Cetatea Sufletelor, Val se hotărăște să caute acest loc straniu, netrecut pe nici o hartă din lume.Împreună cu Malila, o broască-ţestoasă zburătoare, băiatul porneşte într-o călătorie fantastică, presărată cu primejdii, probe de curaj, nenumărate întrebări şi cu descoperiri pe care le faci doar atunci când te apropii de sfârşitul copilăriei.Drumul îi poartă pe cei doi din regatul mării, unde domneşte caracatiţa Elacaravolturna, care ştie să vindece suferinţele cu poveşti, într-un oraş ciudat, care-şi schimbă forma cu fiecare cuvânt rostit de locuitorii săi, în ţinutul balaurului poet O şi, în cele din urmă, în Palatul Lunii, unde stăpânesc visele, păstrătoarele tuturor tainelor omeneşti. Ajuns aici, Val e uimit să descopere că sfârşitul drumului nu-i capătul călătoriei şi că pentru el adevărata aventură de-abia începe

RON 35.15
1

Jurnal de calatorie. Italia, Egipt, Sinai, ierusalim, Cipru, Moreea

Jurnal de calatorie. Italia, Egipt, Sinai, ierusalim, Cipru, Moreea

Dupa romanele Zorba Grecul, Hristos rastignit din nou, Ultima ispita a lui Hristos si Fratricizii, memorialistica reprezinta partea cea mai valoroasa a operei lui Kazantzakis si se bucura de aceeasi celebritate. Kazantzakis nu e un calator de rand. El este calatorul filozof caruia locurile vazute, oamenii, creatiile lor, istoria lor, credintele si obiceiurile lor ii trezesc reflectii adanci asupra existentei si destinului omenesc, reflectii care prin frumusetea exprimarii aprind sufletul cititorului, iar prin indrazneala lor ii starnesc mintea catre meditatii rodnice - spirituale, morale si estetice. - Ion Diaconescu Acest glas nemilos - Tigroaica, tovarasa mea de calatorie - ma insotea in toate calatoriile mele. Pe toate le-am vazut impreuna. Am mancat si am baut amandoi la mesele strainatatii, am suferit impreuna, ne-am bucurat impreuna de munti, de femei, de idei. Si, incarcati de prazi, plini de rani, ne intoarcem de-acum in racoroasa, linistita noastra chilie... si ne gandim la cate am vazut si la cate avem inca sa vedem. Ne bucuram amandoi ca toata lumea aceasta, vazuta si nevazuta, este o taina nedezlegata, adanca, de neinteles, dincolo de minte, de nazuinta, de certitudine. - Nikos Kazantzakis Au venit Taema, Mansur si Aua, cei trei camilari care ne vor ajuta sa urcam pe varful muntelui Sinai. Cu vesminte colorate, cu trei cununi din par de camila infasurate pe cap, cu un iatagan lung petrecut cu o curea pe dupa umar. Beduini supli, cu picioare subtiri, cu ochi rotunzi, vulturesti. Ne-au salutat ducandu-si palmele la inima, la buze si la frunte... Soare, o livada verde, mici pui de camila si oi care pasc, corturi din par de camila colorat, femei cu belciuge de argint la glezne si la brate, vopsite cu galben si negru stau in fata corturilor si taifasuiesc. Mancarurile scot aburi - orez si lapte si paine alba si un pumn de curmale. Si un urcior cu apa rece. Si trei corturi sunt cele mai mari, trei camile sunt cele mai iuti, trei femei sunt cele mai frumoase - corturile, camilele si femeile lui Mansur, ale lui Taema si ale lui Aua..

RON 49.50
1

Dementa digitala

Dementa digitala

Viata noastra depinde astazi atat de mult de noile tehnologii, incat am ajuns sa ne simtim pierduti fara calculator, internet si telefon inteligent. In fiecare zi o noua inventie vine sa ne faca munca mai usoara, preluand mai ales din efortul mental pe care ar trebui sa-l depunem. Care sunt insa efectele asupra creierului nostru? Asemenea unui muschi, acesta se atrofiaza cu cat este folosit mai putin. Ne-am obisnuit sa cautam pe Google raspunsul la orice intrebare, sa stocam toate informatiile pe un dispozitiv digital si sa efectuam pana si o socoteala simpla pe calculator. In plus, petrecem tot mai mult timp pe retelele de socializare si inlocuim contactele personale cu cele virtuale. Folosind cele mai recente si importante studii stiintifice, psihiatrul si specialistul in neurostiinte Manfred Spitzer investigheaza influenta negativa pe care o pot avea mediile digitale asupra memoriei, puterii de concentrare si abilitatilor cognitive, in special ale tinerilor, iar cartea este un semnal de alarma pentru parinti, profesori si politicieni. Dementa nu inseamna doar pierderi de memorie. Iar in cazul dementei digitale nu e vorba doar de faptul ca tinerii (mai ales) par sa devina din ce in ce mai uituci […]. E vorba mai degraba de randament mental, gandire, capacitate critica, de orientare in «hatisul de informatii». Daca o casiera foloseste calculatorul ca sa socoteasca doi plus doi si nu observa ca rezultatul 400 trebuie sa fie gresit, daca NASA lanseaza un satelit in nisip (sau in spatiul infinit) pentru ca nimeni nu s-a prins ca incii si milele nu sunt totuna cu centimetri si kilometri, daca bancherii gresesc un calcul cu 55 de miliarde de euro, toate acestea inseamna pana la urma doar ca nimeni nu mai gandeste. Evident ca in aceste cazuri nimeni n-a aproximat in cap ordinul de marime al rezultatului, ci s-a bazat in schimb pe un asistent digital oarecare. - Manfred Spitze

RON 37.05
1

Cartea cu delfini

Cartea cu delfini

„Aveam 25 de ani când m-am apucat, ca-n Voltaire, să-mi lucrez grădina și când am descoperit că tot ce e firesc e miracol. Cred că este cea mai mare descoperire pe care am făcut-o în viață. În afară de sentimentul că nu sunt niciodată singură, această recunoaștere continuă a minunii este pentru mine definiția lui Dumnezeu.Înrudirea mea cu Eminescu și Blaga este de natură mai mult spirituală decât stilistică. Așa cum toată lumea observa în copilărie că semăn cu bunicul, deși el era un țăran bătrân, iar eu o fetiță născută la oraș, sunt mândră că semăn cu ei, deși aparținem fiecare altui fragment al istoriei poeziei, pentru că, de fapt, nu paginile, ci sufletele noastre seamănă.Cred că a fi liber oricând și oriunde înseamnă a gândi totul cu propriul tău cap, a supune totul spiritului tău critic, fără a accepta controlul nici unei cenzuri, oricât de corecte. Libertatea este refuzul fiecărui om, în fiecare clipă, de a lăsa pe altul să gândească în locul său.Eram destul de mică atunci când mi-am dat seama că este mult mai simplu să fii bun decât să fii rău. Am avut întotdeauna un fel de mirare amestecată cu milă față de cei ce făceau rău, când asta presupunea efortul de a-l face. Cu timpul, am ajuns să cred că omul – care se naște bun – trebuie doar să aibă grijă de acest dar primit la naștere, să nu-l piardă, să nu-l degradeze, să-l exerseze ca pe orice talent care, neexersat, dispare.“ — ANA BLANDIANA „Dacă mi-ar fi îngăduit, în dorința de a-i găsi scriitoarei o definiție câtuși de puțin potrivită, să folosesc termenul ce mi se impune, aş recurge la unul uşor de calificat ridicol ori impropriu, de nu și ireverențios: aş spune că Ana Blandiana e un delfin. Ca şi făptura delfinului, scrisul Anei Blandiana e aerodinamic, cu totul menit vitezei și înaintării; grației şi săltării. Jucăuș blând, prietenos, sprinten; arcuit, precis; și cât se poate de misterios.Așa şi vocația Anei Blandiana. Anevoie e a hotărî dacă-i mai cu seamă semnatara unor texte pline de farmec, ironico-emoțional-melancolice, sau o forță virulentă, o clarvăzătoare, o mesageră a dreptății.“ — N. STEINHARD

RON 33.25
1

Jurnal de calatorie. Japonia, China

Jurnal de calatorie. Japonia, China

Calatoria e ca o partida de vanatoare fascinanta, pornesti fara sa poti ghici ce pasare o sa-ti iasa in bataia pustii. Calatoria e ca vinul, bei si nu stii ce viziuni o sa-ti bantuie prin cap. Desigur, calatorind gasesti mereu ceea ce porti in tine. Cei ce sufera si iubesc dialogheaza intr-o comuniune tainica cu peisajul pe care-l vad, cu oamenii pe care-i intalnesc, cu intamplarile pe care le aleg. De aceea orice calator adevarat creeaza, intotdeauna, tara pe care o viziteaza. Patru tari imense stau astazi fata-n fata: China, Rusia Sovietica, America si Japonia. Aici, in Pacific, se va juca marele joc, viitorul razboi. Vai si-amar de cei invinsi, poate si de invingatori! Marea isprava pe care trebuie s-o implineasca nu doar Japonia, ci intreaga omenire, daca vrea sa se salveze, este aceasta: sa dea noului ei trup, devenit urias in urma cuceririlor materiale, un suflet la fel de urias. - Nikos Kazantzakis "Orice calator adevarat creeaza, intotdeauna, tara pe care o viziteaza", spunea Nikos Kazantzakis. El insusi un neobosit calator, marele scriitor grec a imbogatit literatura tarii sale si a lumii cu cateva jurnale de calatorie, adevarate capodopere ale genului. Rod a doua voiaje in Orientul Indepartat (primul in 1935, in calitate de corespondent de presa, al doilea in 1957, insotit de tovarasa sa de viata, Eleni), jurnalul de fata ofera, pe langa informatii pe care nici cel mai performant ghid turistic de astazi nu le cuprinde, o incursiune in istoria unora dintre cele mai vechi civilizatii ale lumii, aflate in momente de rascruce, inainte si dupa al Doilea Razboi Mondial. Gama sentimentelor prin care-l poarta pe autor peregrinarile sale asiatice - de la bucurie nestavilita, entuziasm si admiratie pana la tristete ingrijorata, uimire inefabila ori extaz - capata in pagina scrisa o vibratie impresionanta. Observatia patrunzatoare, lucida alterneaza cu efuziunea lirica, plina de emotie. Este, poate, cartea cea mai poetica a lui Kazantzakis, unde regasim, in efigia creatiei literare, chipul etern a doua tari si doua universuri - Japonia, o "Afrodita orientala", si China, "testoasa natiunilor". - Elena Lazar Dupa romanele Zorba Grecul, Hristos rastignit din nou, Ultima ispita a lui Hristos si Fratricizii, memorialistica reprezinta partea cea mai valoroasa a operei lui Kazantzakis si se bucura de aceeasi celebritate. Kazantzakis nu e un calator de rand. El este calatorul filozof caruia locurile vazute, oamenii, creatiile lor, istoria lor, credintele si obiceiurile lor ii trezesc reflectii adanci asupra existentei si destinului omenesc, reflectii care prin frumusetea exprimarii aprind sufletul cititorului, iar prin indrazneala lor ii starnesc mintea catre meditatii rodnice - spirituale, morale si estetice. - Ion Diaconesc

RON 51.30
1

Eseuri. Cartea a treia

Eseuri. Cartea a treia

La 50 de ani de la prima publicare integrală a Eseurilor lui Montaigne în limba română, Editura Humanitas oferă cititorilor o nouă traducere a acestei opere fundamentale, semnată de Vlad Russo. Noua versiune, deopotrivă riguroasă și firească, urmărește să-l aducă pe Montaigne mai aproape de spiritul vremii noastre, oferindu-i cititorului o adevărată bucurie a lecturii. Ea este programată să apară în trei volume, fiecare cuprinzând câte o carte a Eseurilor.„S-a pus adesea întrebarea dacă Montaigne a fost credincios, dacă a fost un catolic sincer, sau a manifestat sentimente religioase din prudență, și poate din dorința de-a sluji societatea. A formula problema în acești termeni simpliști ar însemna să tratăm superficial o gândire a cărei intenție radicală este adesea nesocotită de filozofia occidentală. De altfel, urmași ai lui Montaigne precum Descartes sau Pascal au fost destul de alarmați de îndrăzneala acestei gândiri ca să-și îndrepte căutările principale către căile prin care o puteau ocoli. Montaigne deschide gândirii filozofice două perspective, între care nu pare să se fi hotărât încă. Pe de o parte, cea a filozofiei Luminilor, care supune criticii sale toate societățile istorice, nutrind gândul utopic al unei societăți raționale. Pe de alta, relativismul care respinge orice criteriu absolut ce i-ar putea îngădui unei culturi să judece culturile diferite de ea.“ — CLAUDE LÉVI-STRAUSS„La mine acasă, mă retrag ceva mai des în bibliotecă, de unde îmi diriguiesc totodată și gospodăria. Sunt deasupra intrării și văd la picioare grădina, ograda, curtea și mai toate acaretu­rile. Frunzăresc aici când o carte, când alta, fără rânduială și fără plan, la nimereală. Uneori îmi las gândul să zboare, alteori îmi însemnez și dictez, umblând în sus și-n jos, gândurile de față. Se află la al treilea etaj al unui turn. Aici îmi petrec cele mai multe zile din viață și cele mai multe ceasuri din zi. Încăperea e rotundă, cu un singur perete drept, pentru masa și scaunul meu; iar rotunjimea îmi oferă dintr-o privire toate cărțile așezate jur împrejur, în despărțituri cu câte cinci rafturi fiecare. Are trei ferestre cu vedere largă, de nimic împiedicată, și șaisprezece pași în diametru.“ — MICHEL DE MONTAIGNEMICHEL DE MONTAIGNE s-a născut în 1533 în castelul cu același nume aparținând familiei, din regiunea Perigord, aflată în sud-vestul Franței. Era gascon așadar și – cum altfel? – extrem de mândru de originea sa, fără a-i ignora cusururile. Primii ani i-a petrecut pe domeniul familial, bucurându-se de o educație cum în Franța nu se mai văzuse pană atunci: tatăl lui i-a pus un preceptor german care, neștiind limba franceză, i-a vorbit numai în latină, astfel că învățăcelul a ajuns s-o cunoască ca pe o limbă maternă. A urmat apoi cursuri de drept la Toulouse și a audiat prelegerile unor savanți ai vremii la Paris. Era deci menit unei cariere de înalt funcționar, și a și ocupat diferite posturi în administrația orașului Bordeaux. Dar singurul lucru pe care l-a socotit demn de reținut din toată acea vreme a fost întâlnirea din 1558 cu Etienne de La Boetie – de care-l va lega o prietenie legendară, întreruptă brusc de moartea prematură a prietenului, pe care a plâns-o cu un patetism reținut pană la sfârșitul vieții. Nimic de mirare așadar că în 1571 se retrage din toate funcțiile publice și se dedică unui gen literar născut din mintea lui, precum Athena din capul lui Zeus înarmată din cap pană în picioare: Eseul. De-aci înainte, viața lui se va învârti permanent în jurul Cărții pe care o scrie și rescrie neîncetat, vreme de peste două decenii. Cu două pauze revelatoare: o călătorie în Italia, prin Elveția și Germania, despre care ne-a lăsat un jurnal extrem de viu, și alegerea în două rânduri în postul de primar al orașului Bordeaux. Nimic nu-l mai putea îndepărta însă acum de Cartea lui, care topea întreaga experiență trăită de autor, cu ochii larg deschiși, în frămantatele vremi ale Războaielor Religioase și în efervescența fără egal a culturii umaniste. A publicat din ea trei ediții în timpul vieții sale – încheiată în 1592 –, completand-o și revenind mereu asupra fiecărei fraze, sfarșînd prin a lăsa posterității o carte care nu încetează să uimească prin cruditatea cu care observă lumea și, mai ales, pe sine

RON 66.90
1

Auschwitz, ultima statie. Povestea mea din lagar, 1943-1945

Auschwitz, ultima statie. Povestea mea din lagar, 1943-1945

O marturie din iadul de sarma ghimpata, singura carte scrisa la Auschwitz inca din timpul razboiului, recuperata dupa aproape 75 de ani de la prima editie si aflata in curs de aparitie in peste 30 de tari.   Auschwitz, ultima statie. Povestea mea din lagar, 1943-1945 este o relatare coplesitoare, in care se regasesc atrocitati, suferinta, degradare fizica si morala, dar si solidaritate si incredere, consemnata aproape in timp real, cu sclipiri de iubire si speranta ce lumineaza, fie si pentru o clipa, unul dintre cele mai cumplite locuri cunoscute, sinonim cu infernul. Scotand la iveala si ceea ce este mai rau, si ceea ce este mai bun in fiinta omeneasca, povestea lui Eddy de Wind este o lectie unica, mereu de actualitate, mereu citita ca un avertisment.   In 1943, tanarul medic Eddy de Wind se ofera voluntar pentru a merge sa lucreze in lagarul de tranzit de la Westerbork, in care ajung toti evreii din estul Olandei. Are motive sa creada ca isi va gasi acolo mama. Dar ea a fost deja trimisa la Auschwitz. La Westerbork se indragosteste de Friedel, iar in scurt timp sunt si ei trimisi la Auschwitz. Eddy este repartizat in Blocul 9, unde face parte din personalul medical, iar Friedel in Blocul 10, cumplitul Experimentenblock, de unde isi alege victimele Josef Mengele. Eddy si Friedel supravietuiesc, dar nu reusesc sa ramana impreuna. In incercarea de a-si sterge urmele, nazistii vor sa goleasca rapid lagarul, iar Friedel porneste intr-unul dintre "marsurile mortii". Eddy ramane inca o vreme in lagarul eliberat pentru a-i ingriji pe bolnavi, si atunci isi scrie povestea. Pe de o parte, se teme ca manuscrisul sau ar putea cadea in maini nepotrivite; pe de alta parte, oroarea si povara celor traite la Auschwitz ii produc atata suferinta, incat nu gaseste putere sa scrie la persoana intai, ci la persoana a treia, folosindu-se de un personaj inventat.   Pentru mine, aceasta e marturia suprema despre Holocaust. - Heather Morris, autoarea bestsellerului Tatuatorul de la Auschwitz Traducere din limba neerlandeza Alexa Stoicescu.   Fragment din cartea "Auschwitz, ultima statie" de Eddy de Wind:   "In fiecare seara venea in lagar Rapportfurer-ul, periculosul Oberschalfuhrer Claussen. Se plimba mereu cu un bici de calarie in mana. Daca intrai in raza lui si primeai doar o lovitura de bici, te puteai socoti norocos. Cand intra in lagar, rasuna in semn de avertizare un fluierat ascutit si strident. Toti cei care-l auzeau fluierau la randul lor, iar oricat se enerva Claussen, nu reusise inca sa prinda pe nimeni fluierand. Insa apoi isi descarca furia. Vai de soarta ta daca avea vreun comentariu de facut despre tine, daca aveai parul prea lung, daca la salut nu statusesi suficient de teapan, daca zambeai, daca, din orice motiv, nu-i convenea ceva. Nu trecea nici o seara rara ca macar un om sa fie batut mar, dar situatia era rezonabila, daca o comparai spre exemplu cu Birkenau sau cu Buna, asa numitul Auschwitz II. Auschwitz I, unde era Hans, era lagarul-model. Block-urile erau din caramida, pentru toti oamenii existau paturi. Acolo se aflau marile depozite, din care fiecare putea sterpeli cate ceva, tot acolo se afla si infirmeria-model. Insa situatia din Auschwitz I nu era norma pentru intregul complex Auschwitz, dupa cum ii povestise tanarul cu care Hans vorbise in acea seara si care venise din Buna. El ajunsese cu o luna in urma, odata cu Hans, dar fusese trimis impreuna cu alti 228 de barbati in Buna, aflat la doua ore de mers pe jos. Era un complex enorm de fabrici, care continua sa se extinda. Cei mai multi lucrau la cabluri, altii erau in comandourile de beton. Nu era usor sa cari toata ziua saci de ciment de saptezeci si cinci de kilograme, si pe deasupra in pas alergator. Tanarul il invita pe Hans sa incerce sa-si inchipuie cum s-ar fi simtit el seara. Erau pusi sa care sacii pe o distanta de peste o suta de metri, de la trenurile cu ecartament ingust pana la malaxorul de ciment, iar la fiecare zece metri era instalat cate un Kapo sau un SS-ist, impartind lovituri ca sa tina ritmul alert. Prima victima a cazut chiar in prima zi. Si-l mai amintea Hans pe Plaut, acel infirmier competent din Westerbork? Pe seama lui racusera un vechi truc. La cele patru colturi ale terenului in care lucrau erau patru paznici, nefiind permis sa parasesti acea zona. SS-istul de la malaxorul de ciment ii ordonase lui Plaut sa aduca o cutie aflata in afara terenului ingradit. Cand Plaut ezitase, ii trasese o lovitura cu lopata peste cap. Nu-i ramasese altceva de facut decat sa mearga dupa cutie, dar cand trecuse de linia dintre paznici, il impuscasera."

RON 31.50
1