20 rezultate (0,19106 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Arta războiului

Cum vad eu lumea

Un ceai la capătul lumii

Arta romanului

Arta romanului

În șapte texte relativ independente, Milan Kundera își expune concepția despre romanul european, „arta născută din râsul lui Dumnezeu“. Volumul a fost publicat în 1986 și e cea dintâi carte scrisă de Kundera direct în franceză. În epoca contemporană, epoca „paradoxurilor terminale“, romanul e menit să lupte contra a ceea ce Heidegger numea „uitarea fiinţei“. El trebuie să fie un fel de contrapondere a progresului lumii, care conduce la o uniformizare şi unificare a istoriei planetei. Romanul, ca model al lumii bazat pe relativitatea şi ambiguitatea lucrurilor omeneşti, dacă vrea să descopere porţiuni noi de adevăr – deci să-şi împlinească menirea, nu poate să o facă decât în răspăr cu progresul. Istoria romanului, ca operă a Europei, înseamnă succesiunea descoperirilor romaneşti, şi nu însumarea cantitativă a romanelor. Personalităţile-cheie ale acestei istorii personale a romanului sunt Rabelais, Cervantes, Sterne, Diderot, Flaubert, Kafka, Joyce, Musil, Gombrowicz şi Broch. Concluzia finală a analizelor este că romanul, dacă vrea să supravieţuiască, nu mai poate trăi în pace cu spiritul timpului nostru, cel al uniformizării sub imperiul mass-mediei şi al kitsch-ului. „Lumea teoriilor nu-mi aparține. Acestea sunt reflecțiile unui practician. Opera fiecărui romancier conține o viziune implicită a istoriei romanului, o idee despre ceea ce este romanul. Tocmai această idee, inerentă romanelor mele, încerc eu să o exprim.“ — MILAN KUNDERA În șapte texte relativ independente, Milan Kundera își expune concepția despre romanul european, „arta născută din râsul lui Dumnezeu“. Volumul a fost publicat în 1986 și e cea dintâi carte scrisă de Kundera direct în franceză. În epoca contemporană, epoca „paradoxurilor terminale“, romanul e menit să lupte contra a ceea ce Heidegger numea „uitarea fiinţei“. El trebuie să fie un fel de contrapondere a progresului lumii, care conduce la o uniformizare şi unificare a istoriei planetei. Romanul, ca model al lumii bazat pe relativitatea şi ambiguitatea lucrurilor omeneşti, dacă vrea să descopere porţiuni noi de adevăr – deci să-şi împlinească menirea, nu poate să o facă decât în răspăr cu progresul. Istoria romanului, ca operă a Europei, înseamnă succesiunea descoperirilor romaneşti, şi nu însumarea cantitativă a romanelor. Personalităţile-cheie ale acestei istorii personale a romanului sunt Rabelais, Cervantes, Sterne, Diderot, Flaubert, Kafka, Joyce, Musil, Gombrowicz şi Broch. Concluzia finală a analizelor este că romanul, dacă vrea să supravieţuiască, nu mai poate trăi în pace cu spiritul timpului nostru, cel al uniformizării sub imperiul mass-mediei şi al kitsch-ului. „Lumea teoriilor nu-mi aparține. Acestea sunt reflecțiile unui practician. Opera fiecărui romancier conține o viziune implicită a istoriei romanului, o idee despre ceea ce este romanul. Tocmai această idee, inerentă romanelor mele, încerc eu să o exprim.“ — MILAN KUNDERA

RON 30.40
1

Dumnezeu. O istorie umana

Palatul Magnolia

Diferiti

Diferiti

Genul vazut de un primatologTraducere si note de Iulian Comanescu Relatia dintre sex si gen in lumea primatelor sta in centrul cartii marelui etolog Frans de Waal. La capatul unei calatorii fascinante, in care examinam in detaliu comportamentele oamenilor, cimpanzeilor si maimutelor bonobo, aflam in ce masura perspectiva noastra asupra genului este influentata de cultura. Frans de Waal contesta ideile traditionale, aratand ca biologia nu justifica inegalitatile de gen, si pledeaza pentru un model mai incluziv, care sa tina seama de diferente.Pe baza observatiilor stiintifice si a experientelor personale, primatologul olandez navigheaza pe terenul complex al relatiilor dintre indivizi, abordand subiecte precum identitatea personala sau socializarea si punand in discutie teoriile stiintifice depasite si conceptiile gresite despre dominare, putere si jocul imperecherii.Aceasta explorare provocatoare, care impleteste rigoarea stiintifica si compasiunea, ne invita sa ne regandim perspectiva asupra rolurilor de gen si sa promovam o societate mai echitabila si mai atenta la dinamica relatiilor sociale. Nimic din toate acestea nu este insa posibil in lipsa unei intelegeri profunde a mostenirii noastre ancestrale. „Diferiti adauga o dimensiune evolutiva importanta uneia dintre cele mai complexe probleme ale epocii noastre… Frumusetea unei carti scrise de Frans de Waal este ca, odata ce o citesti, nu te vei mai uita niciodata la propria specie in acelasi mod. “— Washington Pos

RON 61.90
1

Insulele iertării

Insulele iertării

În șapte texte relativ independente, Milan Kundera își expune concepția despre romanul european, „arta născută din râsul lui Dumnezeu“. Volumul a fost publicat în 1986 și e cea dintâi carte scrisă de Kundera direct în franceză. În epoca contemporană, epoca „paradoxurilor terminale“, romanul e menit să lupte contra a ceea ce Heidegger numea „uitarea fiinţei“. El trebuie să fie un fel de contrapondere a progresului lumii, care conduce la o uniformizare şi unificare a istoriei planetei. Romanul, ca model al lumii bazat pe relativitatea şi ambiguitatea lucrurilor omeneşti, dacă vrea să descopere porţiuni noi de adevăr – deci să-şi împlinească menirea, nu poate să o facă decât în răspăr cu progresul. Istoria romanului, ca operă a Europei, înseamnă succesiunea descoperirilor romaneşti, şi nu însumarea cantitativă a romanelor. Personalităţile-cheie ale acestei istorii personale a romanului sunt Rabelais, Cervantes, Sterne, Diderot, Flaubert, Kafka, Joyce, Musil, Gombrowicz şi Broch. Concluzia finală a analizelor este că romanul, dacă vrea să supravieţuiască, nu mai poate trăi în pace cu spiritul timpului nostru, cel al uniformizării sub imperiul mass-mediei şi al kitsch-ului. „Lumea teoriilor nu-mi aparține. Acestea sunt reflecțiile unui practician. Opera fiecărui romancier conține o viziune implicită a istoriei romanului, o idee despre ceea ce este romanul. Tocmai această idee, inerentă romanelor mele, încerc eu să o exprim.“ — MILAN KUNDERA

RON 47.41
1

În prezența lui Schopenhauer

În prezența lui Schopenhauer

Deschizând acest mic volum, cititorul va înţelege de la primele rânduri ce înseamnă un coup de foudre în cultura umanistă: întâlnirea peste timp dintre doi autori care păreau să se aştepte unul pe celălalt dintotdeauna. Şi într-adevăr, cartea lui Michel Houellebecq, neîncheiată şi alcătuită din crâmpeie comentate din două lucrări dintre cele mai cunoscute ale lui Arthur Schopenhauer, Lumea ca voință și reprezentare şi Aforisme asupra înţelepciunii în viaţă, pare să se fi născut dintr-o asemenea întâlnire providenţială. Opera celui mai lucid gânditor al secolului al XIX-lea, poate primul gânditor cu adevărat lucid pe care l-a dat filozofia germană, îi va fi apărut scriitorului francez una scrisă anume pentru el, poetul şi romancierul unei generaţii disperate, parcă pentru a-i adânci deziluziile, în chip dureros şi izbăvitor totodată. Citită în această cheie, interpretarea lui Schopenhauer pe care ne-o oferă Houellebecq este deci o lectură neconvenţională, departe de canoanele interpretării unei lucrări filozofice, dar tocmai de aceea înzestrată cu o autenticitate fără egal. „Îmi propun să încerc să arăt, cu ajutorul câtorva dintre pasajele mele favorite, de ce atitudinea intelectuală a lui Schopenhauer rămâne în ochii mei un model pentru orice filozof viitor; şi de ce, chiar dacă până la urmă suntem în dezacord cu el, nu putem simţi pentru el decât un profund sentiment de recunoştinţă.

RON 20.90
1

Sa fii barbat

Sa fii barbat

Autoarea bestsellerului Istoria iubirii Volum castigator al Wingate Literary Prize 2022. In 2020, inclus printre cele mai bune carti ale anului in publicatiile Times, O, The Oprah Magazine, Time Magazine, Financial Times, Esquire, Bustle, Lit Hub, Electric Literature, Library Journal si "Editors' Choice" in New York Times Book Review. In curs de traducere in 20 de tari. Sa fii barbat - asupra titlului volumului planeaza aceeasi ambiguitate ce invaluie personajele imaginate de Nicole Krauss, fiinte dinamice, cu traiectorii sinuoase sau imprevizibile, care se construiesc sau se reinventeaza, adaptandu-se din mers unei lumi fictionale lipsite de stabilitate si de certitudini. Prozele scurte ale lui Nicole Krauss sunt constructii complexe, reunind mai multe fire tematice care converg in ideea libertatii de a alege sa fii tu insuti, "fara precedent", fara a te supune unui model, unei traditii sau unei presiuni exterioare ce te-ar diminua sau limita. A le reduce insa la un nucleu tematic ar insemna sa le simplifici, sa le ignori ambivalentele si subtilitatile. In urma fiecarei povestiri ramane un rest de adevar nespus, o enigma neelucidata, o incertitudine cu privire la personaje si la resorturile lor comportamentale. Primul volum triumfator de acest fel al lui Nicole Krauss strabate lumea in lung si in lat prin cele zece povestiri ambitioase, scrise pe parcursul a doua decenii, care exploreaza problemele dificile ale sexualitatii, dorintei si relatiilor interumane autentice. Este o carte spectaculoasa. - Publishers Weekl

RON 37.90
1

Fata văzuta a Lunii

Fata văzuta a Lunii

„Astăzi, când pe mulți nimic nu-i mai poate mira ori indigna, când atâția nu mai cred în nimic și nici nu pricep ce însemnătate au valorile și idealurile, cititorului acestei cărți i se propune exemplul Elsei Anca-Bărbuș. Memoria domniei-sale se dovedește a fi un repozitoriu fără egal prin prospețimea și acuratețea crâmpeielor de istorie personală și colectivă pe care le găzduiește. Cartea aceasta este o istorie trăită – un angajament față de libertatea spiritului și, totodată, un angajament față de propria responsabilitate. Prin viața sa, Elsa Anca-Bărbuș ne vorbește despre tăria credinței și despre faptul că adevărul, indiferent de context, înseamnă putere.“ — MIORIȚA BACIU GOT „Din felul de-a fi al Elsei Anca-Bărbuș învățăm gustul politeții, nostalgia cuviinței și savoarea celor «șapte ani de-acasă», dar cel mai impresionant rămâne faptul că din vorbele ei nu răzbate nici o umbră de resentiment. Nu găsim nimic demodat în forța caracterului și lupta sinelui acestei eroine, în conștiința prețului de sânge pe care l-a plătit și a binelui moral căruia i s-a consacrat de-a lungul existenței sale zbuciumate. Cele două interlocutoare întrețes o carte solară, tihnită, scoțând la lumină un model de om, de partener de dialog împlinit, izbăvit prin lupta cu sinele, inconfundabil și de care, după ce l-ai cunoscut, nu poate decât să-ți fie veșnic dor.“ — MIHAI FRĂȚILĂ, episcop greco-catolic de Bucureșt

RON 65.55
1

O istorie genetică (incompletă) a românilor

O istorie genetică (incompletă) a românilor

Autor distins cu Premiul Spinoza, membru al Academiei Regale pentru Științe și Arte, Țările de Jos „Vom porni în această călătorie prin istoria genetică a poporului român încercând să înțelegem care este substratul primordial al populațiilor europene, cel care provine din Paleolitic. Apoi vom continua să in-vestigăm împreună cum descoperirea agriculturii a adus un nou val de migrații spre Europa venind din Anatolia; culturile neolitice înfloritoare create de acești imigranți au contribuit substanțial la substratul genetic al poporului român. Limbile indo-europene, din care au evoluat mai târziu și limba latină sau limba dacilor, au fost apoi aduse în Europa de migrațiile din Epoca Bronzului, pe care le găsim de asemenea contribuind la substratul genetic al populațiilor europene. Vom aborda în continuare perioada istorică despre care am învățat în cărțile de istorie: cine sunt dacii și cât au contribuit romanii la structura genetică a poporului român? Ca români, ne simțim extrem de apropiați de acest model al originii daco-romane a poporului nostru și, din punct de vedere cultural, el este cât se poate de valabil, dar cât de importantă este componenta genetică a dacilor și romanilor în structura poporului român? Paradoxal poate, știm încă destul de puțin despre acest proces. Vom continua cu era marilor migrații de la începutul Evului Mediu și vom vedea cât de mult (sau puțin) au contribuit popoarele migratoare (și mai ales slavii) la fondul genetic al românilor. În final vom încerca o sinteză a tuturor acestor procese istorice și a modului în care acestea ne-au influențat din punct de vedere genetic.“ — MIHAI NETE

RON 37.90
1

Confesiunile unui om de pricing

Confesiunile unui om de pricing

„Aceasta este cea mai bună carte despre problemele practice legate de stabilirea prețurilor.“ — PHILIP KOTLER Hermann Simon, cel mai important expert global în strategia de pricing, ne arată în confesiunile sale cum funcționează acest proces misterios și cum, prin intermediul prețurilor, putem să maximizăm valoarea atât pentru companie, cât și pentru clienți. De-a lungul unei cariere remarcabile ca profesor, antreprenor și consultant în management pentru companii mari și mici din întreaga lume, Hermann Simon a învățat de la laureați ai Premiului Nobel și de la experți de renume în domeniul managementului și a ajutat numeroși manageri și executivi de top să folosească pricingul ca modalitate de a crea piețe noi, de a-și dezvolta afacerile și de a obține un avantaj competitiv pe termen lung. În această carte, adresată atât consumatorilor, cât și oamenilor de afaceri, Hermann Simon ne dezvăluie secretele practicilor de pricing și ne împărtășește din înțelepciunea sa, care ne va schimba pentru totdeauna modul în care privim prețurile. „Hermann Simon este un model de succes profesional de lungă durată, iar Costin Ciora îi calcă pe urme. Ambii combină excelent teoria și practica într-un domeniu care ne implică pe toți. Confesiunile unui om de pricing ne duce în culisele mecanismelor comerciale și ne ajută să luăm decizii mai bune, indiferent de care parte a prețului ne aflăm.“ — OCTAVIAN PANTIȘ, antreprenor, autor, consultant „Hermann Simon este «The Pricing Man» și o figură de referință în acest domeniu. Cu peste 40 de ani de experiență în cercetarea și practica prețurilor, colaborând cu companii din întreaga lume și din toate do­meniile importante, el deține cunoștințele necesare pentru a ajuta organizațiile mari, medii și mici să-și îmbunătățească abilitățile în materie de pricing.“ — KEVIN MITCHEL, președinte al Societății Profesionale de Pricin

RON 52.95
1

Animalele care ne fac oameni

Animalele care ne fac oameni

„În primul an de facultate, am urmat cursul de arheologie al profesorului Radu Florescu. M-a pus să învăț, cât de cât, latinește și m-a luat, în practica de vară, la Capidava, șantierul său preferat din Dobrogea. Profesorul a avut generozitatea să-mi dea, la sfârșitul anului întâi (când cursul său se încheia), un sfat părintesc: «Optează pentru arheologie, căci în anii care urmează o să te înhațe marii profesori Schileru, Frunzetti, Hăulică și am să te pierd!» Cam așa s-a și întâmplat, dar interesul pentru lumea veche (consolidat și prin pedagogia lui Constantin Noica) a rămas viu și divers în continuare.Salut, prin urmare, un autor cu care mă identific admirativ: dacă l-aș fi întâlnit pe Cătălin Pavel în primul an de facultate, mi-ar fi devenit, probabil, model.“ — ANDREI PLEȘU „Scopul ultim al acestei investigații arheozoologice este să demonstreze că animalele alcătuiesc primul și cel mai important alfabet simbolic extern de care s-a servit omul preistoric și antic. Afecțiunea lui pentru câini, pisici și cai este discutată în detaliu, dar nicidecum exclusiv, deoarece, alături de ele, mai toate sălbăticiunile au fost un catalizator al dezvoltării cognitive, emoționale și sociale a lui homo sapiens.Portretele arheologice ale acestor vietăți din trecut sunt sintetizate din descoperirile a mii de săpături, de la reprezentările de delfini și urși în chihlimbar, marmură sau teracotă la aripile de gaiță și mandibulele de arici de-puse în mormintele celor vechi, de la incubatorul de ouă de crocodil din Egiptul antic la oasele de leu și cămilă găsite în România, de la mozaicul ce cuprinde singurul nume de pisică rămas din Antichitatea romană la cimitirul de câini de la Așkelon. Iar pentru că între om și sălbăticiune nu există, de fapt, o falie de tip cultură vs natură, aceste portrete, oricât de tangibile, sunt ale animalelor nu ca resursă fizică, ci ca resursă spirituală.“ — CĂTĂLIN PAVE

RON 42.75
1

Arheologia iubirii

Arheologia iubirii

„În primul an de facultate, am urmat cursul de arheologie al profesorului Radu Florescu. M-a pus să învăț, cât de cât, latinește și m-a luat, în practica de vară, la Capidava, șantierul său preferat din Dobrogea. Profesorul a avut generozitatea să-mi dea, la sfârșitul anului întâi (când cursul lui se încheia), un sfat părintesc: «Optează pentru arheologie, căci în anii care urmează o să te înhațe marii profesori Schileru, Frunzetti, Hăulică și am să te pierd!» Cam așa s-a și întâmplat, dar interesul pentru lumea veche (consolidat și prin pedagogia lui Constantin Noica) a rămas viu și divers în continuare. Acum, citind cartea de față despre «Arheologia iubirii», mi-am dat seama că – și dacă rămâneam arheolog – aș fi ilustrat mai curând uneltele, optica, stilul și temele lui Cătălin Pavel. În orice caz, asta mi-aș fi dorit! Salut, prin urmare, un autor cu care mă identific admirativ: dacă l-aș fi întâlnit în primul an de facultate, mi-ar fi devenit, probabil, model.“ – ANDREI PLEŞU„Uneori nu ne rămâne decât să reconstruim sentimentele plecând de la cultura materială – chiar dacă asta pare o ambiție neștiințifică. În preistorie de exemplu, acolo unde sursele scrise lipsesc, arheologia e singura metodă, bună-rea, de a înțelege ce se întâmpla într-un cuplu. Cum altfel să aflăm cât de străină (sau nu) ne este o îmbrățișare anonimă din Epoca Fierului? Studiile de caz propuse în acest volum arată că dragostea n-a apărut odată cu romanul. Dar și că obiectele – şi oasele –, oricât de fragmentare, spun ceva ce textele despre iubire nu vor putea niciodată spune. De la mormântul lui Adam și al Evei la cele ale soldaților din Primul Război Mondial, de la papirusul orfic de la Mangalia la inscripțiile dintr-un bordel pompeian, cititorul e invitat să participe la un experiment neobișnuit în dinamica istoriografică a iubirii. Nu prin genealogii culturale, ci prin murdărirea sistematică a mâinilor – ca în arheologie.“ – CĂTĂLIN PAVELPe copertă: Portret de femeie, Egipt, 150-200 p.Chr. Encaustică pe lemn de te

RON 40.50
1

Regina Maria, ultima dorinta

Regina Maria, ultima dorinta

„Cum de curând s-au împlinit 140 de ani de la naşterea reginei Maria, mi-am spus că o carte despre povestea inimii ei ar fi cea mai potrivită declarație a admirației şi iubirii mele față de această desăvârşită româncă englezoaică, mare regină şi cuceritoare scriitoare. De ce a cerut regina ca inima să-i fie înmormântată în alt loc decât trupul? Care sunt simbolurile şi înțelesurile ultimei ei dorințe? Cum se vor fi petrecut toate acestea? Cartea de față nu epuizează nici pe departe istoricul şi semnificațiile ritualului funerar privitor la înhumarea inimii, nici universul cultural şi religios căreia Maria îi aparține şi nici sofisticata ei heraldică sufletească. Este doar o readucere în actualitate a modului ei de a privi oamenii şi lumea, cu încredere, curaj şi cu o poftă de viață inegalabile. Dacă epoca noastră mai are nevoie de modele – şi eu cred că are, acum mai mult ca oricând –, atunci nu există, în istoria României, un model mai puternic şi mai pasionant decât cel al reginei Maria.“ — TATIANA NICULESCU Ţării mele şi Poporului meu, Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă o dată, chiar de dincolo de liniştea mormântului. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veți aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. — MARIA, REGINA ROMÂNIE

RON 33.25
1

Geniul Panoniei. Proiectul Orban si amenintarea iliberala

Geniul Panoniei. Proiectul Orban si amenintarea iliberala

Viktor Orban este altceva decat un banal lider autoritar dintr-o mica tara europeana fara iesire la mare. Ii urmaresc cariera politica si intelectuala inca din faza terminala a regimului Kadar. Parea sa personifice un nou mod de a gandi politicul. Lucrurile au devenit insa tot mai complicate in cele doua decenii de putinism si in relatie directa cu trumpismul. Viktor Orban este campionul si favoritul inamicilor societatii deschise. Cartea lui Stefano Bottoni lumineaza resorturile politice si psihologice ale transfigurarii premierului maghiar in adversar al valorilor si institutiilor liberale. Excelent informata si riguros conceputa, cartea trebuie citita de toti cei care vor sa inteleaga cum se naste si unde poate duce populismul etnocentric, xenofob, bigot si fascistoid. - Vladimir Tismaneanu"Victor Orban se simte ca acasa in Romania", avertiza acum cativa ani Stefano Bottoni. Bestseller absolut, cu peste 15.000 de exemplare vandute in Ungaria, biografia scrisa de Bottoni - unul dintre cei mai buni specialisti in istoria recenta a Europei de Est - apare acum si intr-o editie romaneasca. Dar de ce ne-ar pasa noua, romanilor, de ea si de Ungaria lui Viktor Orban? In volum, autorul argumenteaza convingator faptul ca politicianul maghiar are o pregatire si aptitudini remarcabile, dar si o specie de vizionarism invers, care il fac periculos ca model sau magnet pentru dreapta radicala din intreaga lume - si mai ales pentru tarile din Europa de Est, deci e genul care "ne-ar putea da idei" si noua, daca nu cumva ne-a dat deja. Bottoni si-a facut teza de doctorat la Bologna pe tema Regiunii Autonome Maghiare din Romania si a urmarit atent descinderile repetate ale lui Orban la Tusnad, al caror sens il explica in carte, unde face si o paralela Orban-Ceausescu, articulata si convingatoare inclusiv prin limitele ei. Profitul cartii consta insa mai ales in reflectia pe care aceasta o declanseaza la cititor, prin intrebarea implicita: ce ramane, sau ce urmeaza, intr-un loc - sau o lume? - in care democratia risca sa devina un simplu dat sau un cliseu? - Iulian Comanesc

RON 58.50
1

Regina Maria, ultima dorinta

Regina Maria, ultima dorinta

Cum de curand s-au implinit 140 de ani de la nasterea reginei Maria, mi-am spus ca o carte despre povestea inimii ei ar fi cea mai potrivita declaratie a admiratiei si iubirii mele fata de aceasta desavarsita romanca englezoaica, mare regina si cuceritoare scriitoare. De ce a cerut regina ca inima sa-i fie inmormantata in alt loc decat trupul? Care sunt simbolurile si intelesurile ultimei ei dorinte? Cum se vor fi petrecut toate acestea? Cartea de fata nu epuizeaza nici pe departe istoricul si semnificatiile ritualului funerar privitor la inhumarea inimii, nici universul cultural si religios careia Maria ii apartine si nici sofisticata ei heraldica sufleteasca. Este doar o readucere in actualitate a modului ei de a privi oamenii si lumea, cu incredere, curaj si cu o pofta de viata inegalabile. Daca epoca noastra mai are nevoie de modele - si eu cred ca are, acum mai mult ca oricand -, atunci nu exista, in istoria Romaniei, un model mai puternic si mai pasionant decat cel al reginei Maria. - Tatiana Niculescu   Tarii mele si Poporului meu, Cand veti ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina. Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca o data, chiar de dincolo de linistea mormantului. Nimeni nu e judecat pe drept cat traieste: abia dupa moarte este pomenit sau dat uitarii. Poate de mine va veti aminti deoarece v-am iubit cu toata puterea inimei mele si dragostea mea a fost puternica, plina de avant: mai tarziu a devenit rabdatoare, foarte rabdatoare. Eu am ajuns la capatul drumului meu. Dar inainte de a tacea pentru vesnicie vreau sa-mi ridic, pentru ultima data, mainile pentru o binecuvantare. Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. - Maria, Regina Romaniei   Fotografia de pe coperta: Regina Maria la Incoronarea de la Alba Iulia, 15 octombrie 1922 (Muzeul National de Istorie a Romaniei)

RON 35.91
1

Auschwitz, ultima statie. Povestea mea din lagar, 1943-1945

Auschwitz, ultima statie. Povestea mea din lagar, 1943-1945

O marturie din iadul de sarma ghimpata, singura carte scrisa la Auschwitz inca din timpul razboiului, recuperata dupa aproape 75 de ani de la prima editie si aflata in curs de aparitie in peste 30 de tari.   Auschwitz, ultima statie. Povestea mea din lagar, 1943-1945 este o relatare coplesitoare, in care se regasesc atrocitati, suferinta, degradare fizica si morala, dar si solidaritate si incredere, consemnata aproape in timp real, cu sclipiri de iubire si speranta ce lumineaza, fie si pentru o clipa, unul dintre cele mai cumplite locuri cunoscute, sinonim cu infernul. Scotand la iveala si ceea ce este mai rau, si ceea ce este mai bun in fiinta omeneasca, povestea lui Eddy de Wind este o lectie unica, mereu de actualitate, mereu citita ca un avertisment.   In 1943, tanarul medic Eddy de Wind se ofera voluntar pentru a merge sa lucreze in lagarul de tranzit de la Westerbork, in care ajung toti evreii din estul Olandei. Are motive sa creada ca isi va gasi acolo mama. Dar ea a fost deja trimisa la Auschwitz. La Westerbork se indragosteste de Friedel, iar in scurt timp sunt si ei trimisi la Auschwitz. Eddy este repartizat in Blocul 9, unde face parte din personalul medical, iar Friedel in Blocul 10, cumplitul Experimentenblock, de unde isi alege victimele Josef Mengele. Eddy si Friedel supravietuiesc, dar nu reusesc sa ramana impreuna. In incercarea de a-si sterge urmele, nazistii vor sa goleasca rapid lagarul, iar Friedel porneste intr-unul dintre "marsurile mortii". Eddy ramane inca o vreme in lagarul eliberat pentru a-i ingriji pe bolnavi, si atunci isi scrie povestea. Pe de o parte, se teme ca manuscrisul sau ar putea cadea in maini nepotrivite; pe de alta parte, oroarea si povara celor traite la Auschwitz ii produc atata suferinta, incat nu gaseste putere sa scrie la persoana intai, ci la persoana a treia, folosindu-se de un personaj inventat.   Pentru mine, aceasta e marturia suprema despre Holocaust. - Heather Morris, autoarea bestsellerului Tatuatorul de la Auschwitz Traducere din limba neerlandeza Alexa Stoicescu.   Fragment din cartea "Auschwitz, ultima statie" de Eddy de Wind:   "In fiecare seara venea in lagar Rapportfurer-ul, periculosul Oberschalfuhrer Claussen. Se plimba mereu cu un bici de calarie in mana. Daca intrai in raza lui si primeai doar o lovitura de bici, te puteai socoti norocos. Cand intra in lagar, rasuna in semn de avertizare un fluierat ascutit si strident. Toti cei care-l auzeau fluierau la randul lor, iar oricat se enerva Claussen, nu reusise inca sa prinda pe nimeni fluierand. Insa apoi isi descarca furia. Vai de soarta ta daca avea vreun comentariu de facut despre tine, daca aveai parul prea lung, daca la salut nu statusesi suficient de teapan, daca zambeai, daca, din orice motiv, nu-i convenea ceva. Nu trecea nici o seara rara ca macar un om sa fie batut mar, dar situatia era rezonabila, daca o comparai spre exemplu cu Birkenau sau cu Buna, asa numitul Auschwitz II. Auschwitz I, unde era Hans, era lagarul-model. Block-urile erau din caramida, pentru toti oamenii existau paturi. Acolo se aflau marile depozite, din care fiecare putea sterpeli cate ceva, tot acolo se afla si infirmeria-model. Insa situatia din Auschwitz I nu era norma pentru intregul complex Auschwitz, dupa cum ii povestise tanarul cu care Hans vorbise in acea seara si care venise din Buna. El ajunsese cu o luna in urma, odata cu Hans, dar fusese trimis impreuna cu alti 228 de barbati in Buna, aflat la doua ore de mers pe jos. Era un complex enorm de fabrici, care continua sa se extinda. Cei mai multi lucrau la cabluri, altii erau in comandourile de beton. Nu era usor sa cari toata ziua saci de ciment de saptezeci si cinci de kilograme, si pe deasupra in pas alergator. Tanarul il invita pe Hans sa incerce sa-si inchipuie cum s-ar fi simtit el seara. Erau pusi sa care sacii pe o distanta de peste o suta de metri, de la trenurile cu ecartament ingust pana la malaxorul de ciment, iar la fiecare zece metri era instalat cate un Kapo sau un SS-ist, impartind lovituri ca sa tina ritmul alert. Prima victima a cazut chiar in prima zi. Si-l mai amintea Hans pe Plaut, acel infirmier competent din Westerbork? Pe seama lui racusera un vechi truc. La cele patru colturi ale terenului in care lucrau erau patru paznici, nefiind permis sa parasesti acea zona. SS-istul de la malaxorul de ciment ii ordonase lui Plaut sa aduca o cutie aflata in afara terenului ingradit. Cand Plaut ezitase, ii trasese o lovitura cu lopata peste cap. Nu-i ramasese altceva de facut decat sa mearga dupa cutie, dar cand trecuse de linia dintre paznici, il impuscasera."

RON 31.50
1

„Am inventat Păltinișul!“

„Am inventat Păltinișul!“

Volum îngrijit de Grigore Vida „Nimeni nu a trăit, la noi, idealul culturii cu intensitatea cu care l-a trăit Noica. Tot ce cădea în afara relaţiilor culturale rămânea, pentru el, în nefiinţă. Cum ar fi arătat România dacă, după douăzeci de ani de tăcere, Noica nu ar fi reapărut în cultura română? Care ar fi fost consecințele acestei absențe? Și cine poate măsura consecințele existenței lui Noica pentru generaţia care făcea în anii ’70 primii paşi pe scena publică a culturii? Întorcându-mă acum asupra Școlii de la Păltiniș, mi-am pus întrebarea dacă în istoria culturii europene a existat un fenomen analog. Eu unul nu l-am găsit. N-am regăsit nicăieri acest scenariu de taină al unei iubiri spirituale care să te-ndemne la un salt peste condiția ta de simplu muritor. N-am regăsit nicăieri un maestru care s-a intitulat «antrenor cultural» și care nu-și propunea decât să te-nvețe «cum să-ți dai sufletul», cum «să mori» în beneficiul celuilalt, învățându-te că istoria culturii este tocmai povestea felului în care «se dă» sufletul cu adevărat întru dobândirea unei vieți mai înalte.“ — GABRIEL LIICEANU „După moartea lui Noica, un tânăr fizician ne-a transmis un mesaj celor câțiva care i-am fost în preajmă, din partea unei generații pe care el o numea generaţia orfanilor. Există o categorie de tineri care, după dispariția lui Noica, se simt loviți în nevoia lor de tutelă formativă, de paternitate spirituală. Tânărul fizician sugera că, de-acum încolo, ei au nevoie în mult mai mare măsură de legenda Noica decât de o exegeză academică. Legenda Noica are prestigiul construcției, al efortului constant, cu adâncuri spectaculoase, dar cu suprafețe line și, în chip miraculos, accesibile. Legenda Noica e blândă. Ea creează răspunderi, obligă la imitație și o îngăduie. Cu alte cuvinte, este un model, un exemplu de urmat, o cale posibilă. Invită la perpetuitate, la reiterarea performanței sau măcar la asigurarea continuității ei. În spațiul românesc de astăzi, s-ar putea să avem nevoie de asemenea legende mai mult decât oricând.“ — ANDREI PLEŞU „Un daimon trebuie să-l fi făcut pe Noica să-și exercite vraja asupra unui alt rând de tineri după ieșirea din închisoare; și să treacă peste un avertisment precum cel al lui Alexandru Dragomir: «Dinule, Dinule, vezi să nu-i bagi și p-ăștia la zdup cum i-ai băgat și pe ceilalți!» Pentru că știa că, a la longue, acțiunea sa nu poate fi decât bună, oricare ar fi riscurile; ciclul «devenirii întru devenire» trebuie rupt, pentru a avea o șansă de a ieși din statistică.“ — GRIGORE VID

RON 63.80
1