33 rezultate (0,20048 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Signature Cocktails - English Edition

Axel Vol. 1

Axel Vol. 1

„Axel” nu este doar o carte. Este povestea destinului pierdut în întuneric, care încearcă să-și regăsească drumul către lumină. Un roman magistral care încapsulează în paginile sale talentul inconfundabil al Damei de Treflă. Trei volume în care frumusețea și fragilitatea vieții lui Axel rescriu prezentul și-i oferă speranță viitorului.Inimi instabile, iubiri ce îndoaie suflete de durere, pasiuni înflăcărate, un trecut aparent uitat, dar care iese la suprafață mai puternic și mai periculos decât oricând. Axel, un tânăr elev aparent liniștit din Iowa, își trăiește fiecare zi fără speranța de a o mai avea și pe următoarea. Totul a început cu patru ani în urmă, când fratele său avea nevoie să fie salvat. Axel și-ar fi dat propria viață pentru fratele său. Dar nu a putut. Iar acum trebuie să trăiască într-o familie zdruncinată de tragedie, cu sufletul încolțit de acest gând în fiecare zi a vieții sale.Nici măcar timpul petrecut într-un centru de recuperare nu îi reînvie dorința de a trăi, deși ironia face ca acesta să se numească Hope House, iar acolo să pornească într-o aventură alături Alice, o tânără vulcanică și instabilă, în Țara Nebunilor. Axel începe să se adapteze la momentele petrecute împreună cu Alice, însă izolarea și trecutul cu care se confruntă Alice sunt încă o picătură în oceanul presiunilor și responsabilităților unei vieți pe care pur și simplu nu vrea să o mai trăiască. Când credea că a pierdut totul, Axel întâlnește mâna întinsă a Annei, care încearcă să îl salveze din vâltoarea destinului său. Dar poți salva cu adevărat pe cineva care nu își dorește să fie salvat?  Lasă-te captivat de povestea înduioșătoare a băiatului care te va duce în acel loc îndepărtat al sufletului său în care ziua de mâine încă mai are sens! Comandă noile cărți „Axel” scrise de Dama de Treflă!Fragment „Știu că sunt egoist. Știu că eu am nevoie de ea mai mult decât are ea nevoie de mine. Știu că o amăgesc și nimic mai mult. Și știu că e atât de greșit ce fac. Dar nu mă pot opri. Pentru că ochii ei sunt verzi ca iarba pe care îmi doresc să mă întind și să mor. Pentru că pistruii săi sunt galaxii care mă poartă la ani lumină depărtare de problemele din jur. Pentru că nu m-a mai privit nimeni așa cum o face ea. Și pentru că... La dracu!... mă înnebunește cu inocența ei. „Baby there you go again, there you go again, making me love you”O sărut. Iar când buzele noastre se ating, ceva se lipește la loc în mine. Și altceva se frânge mai tare. Pentru că știu că acest sărut nu e despre noi, e mai mult despre mine. Pentru că știu unde se va ajunge în cele din urmă, acolo unde se ajunge mereu. Și pentru că știu că la sfârșitul poveștii ăsteia ea va suferi cel mai mult. „I'll be waking up in the morning probably hating myselfAnd I'll be waking up feeling satisfied but guilty as hell”Dar sunt un om slab și laș, așa că nu fac altceva decât să mă agăț mai tare de acest sărut pe care știu că nu-l merit.” Recenzii de la cititoriO carte în care autorul îți pune sufletul pe tavă„Autoarea scrie într-un mod în care te va face să crezi că e povestea ta, că tu treci prin acele relatări și nici nu îți vei da seama când vei plânge, râde sau vei plânge alături de personajul principal. Când găsești o carte în care autorul îți pune sufletul pe tavă, îți vorbește despre propriile probleme, înseamnă că dorește să te învețe că trebuie să treci peste orice evenimente pe care viața ți le scoate în cale.” – FlorinaAm toate cărțile tale și le-am citit cu sufletul„Ador felul în care scrii, am toate cărțile tale și le-am citit cu sufletul. Abia aștept să scrii o nouă carte, sufletul meu îți duce lipsa.” – CarmenPoți să lași toate grijile deoparte și să te adâncești încă o dată în lectura unei scriitoare speciale„Poate că titlurile Damei de Treflă nu te prind prin povestea lor, ci prin sensibilitatea scriiturii și prin sinceritatea cu care autoarea povestește. Elogii ale femeilor care pot fi slabe sau puternice din prea multă iubire. Oameni care apreciează iubirea și care se simt fericiți iubind. Iar la sfârșitul zilei poți să lași toate grijile deoparte și să te adâncești încă o dată în lectura unei scriitoare speciale.” – GeoDacă nu aș citi în fiecare zi cărțile tale, aș avea sufletul distrus„Dacă nu aș citi în fiecare zi cărțile tale, aș avea sufletul distrus. Îmi găsesc liniștea în fiecare zi și mă îmbărbătez singură atunci când îți citesc paginile. Îți mulțumesc!” – DenisaCaptivat cu totul„La prima vedere, nu îți dai seama ce ai în fața ochilor, părându-ți-se că mai degrabă citești o filă din jurnalul tău. Dar, pe măsură ce intri mai bine în poveștile scrise de Dama de Treflă, nu mai poți evada. Ești captivat cu totul, parcă ai face orice pentru personajele tale preferate, ai vrea să le vezi fericite. Atât de puternică este scrierea acestei autoare, pe care o recomand din tot sufletul tuturor.” – AnaDespre autorO scriitoare sub anonimat, dar care știe că ceea ce scrie îi vindecă pe alții. Dama de Treflă își dedică pasiunea de a scrie s

RON 15.90
1

Axel Vol. 2

Axel Vol. 2

„Axel” nu este doar o carte. Este povestea destinului pierdut în întuneric, care încearcă să-și regăsească drumul către lumină. Un roman magistral care încapsulează în paginile sale talentul inconfundabil al Damei de Treflă. Trei volume în care frumusețea și fragilitatea vieții lui Axel rescriu prezentul și-i oferă speranță viitorului.Inimi instabile, iubiri ce îndoaie suflete de durere, pasiuni înflăcărate, un trecut aparent uitat, dar care iese la suprafață mai puternic și mai periculos decât oricând. Axel, un tânăr elev aparent liniștit din Iowa, își trăiește fiecare zi fără speranța de a o mai avea și pe următoarea. Totul a început cu patru ani în urmă, când fratele său avea nevoie să fie salvat. Axel și-ar fi dat propria viață pentru fratele său. Dar nu a putut. Iar acum trebuie să trăiască într-o familie zdruncinată de tragedie, cu sufletul încolțit de acest gând în fiecare zi a vieții sale.Nici măcar timpul petrecut într-un centru de recuperare nu îi reînvie dorința de a trăi, deși ironia face ca acesta să se numească Hope House, iar acolo să pornească într-o aventură alături Alice, o tânără vulcanică și instabilă, în Țara Nebunilor. Axel începe să se adapteze la momentele petrecute împreună cu Alice, însă izolarea și trecutul cu care se confruntă Alice sunt încă o picătură în oceanul presiunilor și responsabilităților unei vieți pe care pur și simplu nu vrea să o mai trăiască. Când credea că a pierdut totul, Axel întâlnește mâna întinsă a Annei, care încearcă să îl salveze din vâltoarea destinului său. Dar poți salva cu adevărat pe cineva care nu își dorește să fie salvat?  Lasă-te captivat de povestea înduioșătoare a băiatului care te va duce în acel loc îndepărtat al sufletului său în care ziua de mâine încă mai are sens! Comandă noile cărți „Axel” scrise de Dama de Treflă! Fragment „Știu că sunt egoist. Știu că eu am nevoie de ea mai mult decât are ea nevoie de mine. Știu că o amăgesc și nimic mai mult. Și știu că e atât de greșit ce fac. Dar nu mă pot opri. Pentru că ochii ei sunt verzi ca iarba pe care îmi doresc să mă întind și să mor. Pentru că pistruii săi sunt galaxii care mă poartă la ani lumină depărtare de problemele din jur. Pentru că nu m-a mai privit nimeni așa cum o face ea. Și pentru că... La dracu!... mă înnebunește cu inocența ei. „Baby there you go again, there you go again, making me love you”O sărut. Iar când buzele noastre se ating, ceva se lipește la loc în mine. Și altceva se frânge mai tare. Pentru că știu că acest sărut nu e despre noi, e mai mult despre mine. Pentru că știu unde se va ajunge în cele din urmă, acolo unde se ajunge mereu. Și pentru că știu că la sfârșitul poveștii ăsteia ea va suferi cel mai mult. „I'll be waking up in the morning probably hating myselfAnd I'll be waking up feeling satisfied but guilty as hell”Dar sunt un om slab și laș, așa că nu fac altceva decât să mă agăț mai tare de acest sărut pe care știu că nu-l merit.” Recenzii de la cititoriO carte în care autorul îți pune sufletul pe tavă„Autoarea scrie într-un mod în care te va face să crezi că e povestea ta, că tu treci prin acele relatări și nici nu îți vei da seama când vei plânge, râde sau vei plânge alături de personajul principal. Când găsești o carte în care autorul îți pune sufletul pe tavă, îți vorbește despre propriile probleme, înseamnă că dorește să te învețe că trebuie să treci peste orice evenimente pe care viața ți le scoate în cale.” – FlorinaAm toate cărțile tale și le-am citit cu sufletul„Ador felul în care scrii, am toate cărțile tale și le-am citit cu sufletul. Abia aștept să scrii o nouă carte, sufletul meu îți duce lipsa.” – CarmenPoți să lași toate grijile deoparte și să te adâncești încă o dată în lectura unei scriitoare speciale„Poate că titlurile Damei de Treflă nu te prind prin povestea lor, ci prin sensibilitatea scriiturii și prin sinceritatea cu care autoarea povestește. Elogii ale femeilor care pot fi slabe sau puternice din prea multă iubire. Oameni care apreciează iubirea și care se simt fericiți iubind. Iar la sfârșitul zilei poți să lași toate grijile deoparte și să te adâncești încă o dată în lectura unei scriitoare speciale.” – GeoDacă nu aș citi în fiecare zi cărțile tale, aș avea sufletul distrus„Dacă nu aș citi în fiecare zi cărțile tale, aș avea sufletul distrus. Îmi găsesc liniștea în fiecare zi și mă îmbărbătez singură atunci când îți citesc paginile. Îți mulțumesc!” – DenisaCaptivat cu totul„La prima vedere, nu îți dai seama ce ai în fața ochilor, părându-ți-se că mai degrabă citești o filă din jurnalul tău. Dar, pe măsură ce intri mai bine în poveștile scrise de Dama de Treflă, nu mai poți evada. Ești captivat cu totul, parcă ai face orice pentru personajele tale preferate, ai vrea să le vezi fericite. Atât de puternică este scrierea acestei autoare, pe care o recomand din tot sufletul tuturor.” – AnaDespre autorO scriitoare sub anonimat, dar care știe că ceea ce scrie îi vindecă pe alții. Dama de Treflă își dedică pasiunea de a s

RON 15.90
1

Axel Vol. 3

Axel Vol. 3

„Axel” nu este doar o carte. Este povestea destinului pierdut în întuneric, care încearcă să-și regăsească drumul către lumină. Un roman magistral care încapsulează în paginile sale talentul inconfundabil al Damei de Treflă. Trei volume în care frumusețea și fragilitatea vieții lui Axel rescriu prezentul și-i oferă speranță viitorului.Inimi instabile, iubiri ce îndoaie suflete de durere, pasiuni înflăcărate, un trecut aparent uitat, dar care iese la suprafață mai puternic și mai periculos decât oricând. Axel, un tânăr elev aparent liniștit din Iowa, își trăiește fiecare zi fără speranța de a o mai avea și pe următoarea. Totul a început cu patru ani în urmă, când fratele său avea nevoie să fie salvat. Axel și-ar fi dat propria viață pentru fratele său. Dar nu a putut. Iar acum trebuie să trăiască într-o familie zdruncinată de tragedie, cu sufletul încolțit de acest gând în fiecare zi a vieții sale.Nici măcar timpul petrecut într-un centru de recuperare nu îi reînvie dorința de a trăi, deși ironia face ca acesta să se numească Hope House, iar acolo să pornească într-o aventură alături Alice, o tânără vulcanică și instabilă, în Țara Nebunilor. Axel începe să se adapteze la momentele petrecute împreună cu Alice, însă izolarea și trecutul cu care se confruntă Alice sunt încă o picătură în oceanul presiunilor și responsabilităților unei vieți pe care pur și simplu nu vrea să o mai trăiască.Când credea că a pierdut totul, Axel întâlnește mâna întinsă a Annei, care încearcă să îl salveze din vâltoarea destinului său. Dar poți salva cu adevărat pe cineva care nu își dorește să fie salvat?  Lasă-te captivat de povestea înduioșătoare a băiatului care te va duce în acel loc îndepărtat al sufletului său în care ziua de mâine încă mai are sens! Comandă noile cărți „Axel” scrise de Dama de Treflă!Fragment „Știu că sunt egoist. Știu că eu am nevoie de ea mai mult decât are ea nevoie de mine. Știu că o amăgesc și nimic mai mult. Și știu că e atât de greșit ce fac. Dar nu mă pot opri. Pentru că ochii ei sunt verzi ca iarba pe care îmi doresc să mă întind și să mor. Pentru că pistruii săi sunt galaxii care mă poartă la ani lumină depărtare de problemele din jur. Pentru că nu m-a mai privit nimeni așa cum o face ea. Și pentru că... La dracu!... mă înnebunește cu inocența ei. „Baby there you go again, there you go again, making me love you”O sărut. Iar când buzele noastre se ating, ceva se lipește la loc în mine. Și altceva se frânge mai tare. Pentru că știu că acest sărut nu e despre noi, e mai mult despre mine. Pentru că știu unde se va ajunge în cele din urmă, acolo unde se ajunge mereu. Și pentru că știu că la sfârșitul poveștii ăsteia ea va suferi cel mai mult. „I'll be waking up in the morning probably hating myselfAnd I'll be waking up feeling satisfied but guilty as hell”Dar sunt un om slab și laș, așa că nu fac altceva decât să mă agăț mai tare de acest sărut pe care știu că nu-l merit.” Recenzii de la cititoriO carte în care autorul îți pune sufletul pe tavă„Autoarea scrie într-un mod în care te va face să crezi că e povestea ta, că tu treci prin acele relatări și nici nu îți vei da seama când vei plânge, râde sau vei plânge alături de personajul principal. Când găsești o carte în care autorul îți pune sufletul pe tavă, îți vorbește despre propriile probleme, înseamnă că dorește să te învețe că trebuie să treci peste orice evenimente pe care viața ți le scoate în cale.” – FlorinaAm toate cărțile tale și le-am citit cu sufletul„Ador felul în care scrii, am toate cărțile tale și le-am citit cu sufletul. Abia aștept să scrii o nouă carte, sufletul meu îți duce lipsa.” – CarmenPoți să lași toate grijile deoparte și să te adâncești încă o dată în lectura unei scriitoare speciale„Poate că titlurile Damei de Treflă nu te prind prin povestea lor, ci prin sensibilitatea scriiturii și prin sinceritatea cu care autoarea povestește. Elogii ale femeilor care pot fi slabe sau puternice din prea multă iubire. Oameni care apreciează iubirea și care se simt fericiți iubind. Iar la sfârșitul zilei poți să lași toate grijile deoparte și să te adâncești încă o dată în lectura unei scriitoare speciale.” – GeoDacă nu aș citi în fiecare zi cărțile tale, aș avea sufletul distrus„Dacă nu aș citi în fiecare zi cărțile tale, aș avea sufletul distrus. Îmi găsesc liniștea în fiecare zi și mă îmbărbătez singură atunci când îți citesc paginile. Îți mulțumesc!” – DenisaCaptivat cu totul„La prima vedere, nu îți dai seama ce ai în fața ochilor, părându-ți-se că mai degrabă citești o filă din jurnalul tău. Dar, pe măsură ce intri mai bine în poveștile scrise de Dama de Treflă, nu mai poți evada. Ești captivat cu totul, parcă ai face orice pentru personajele tale preferate, ai vrea să le vezi fericite. Atât de puternică este scrierea acestei autoare, pe care o recomand din tot sufletul tuturor.” – AnaDespre autorO scriitoare sub anonimat, dar care știe că ceea ce scrie îi vindecă pe alții. Dama de Treflă își dedică pasiunea de a scrie se

RON 15.90
1

Interzis

Interzis

Regula nr 1: E interzis să încalci regulile! Cu opt săptămâni în urmă m-am înscris într-un proiect care părea o idee bună la acel moment. Un burlac sexy, locații de lux și posibilitatea de a câștiga un premiu de care familia mea chiar avea nevoie. Problema este că există o mulțime de reguli, printre care se numără și interdicția de a merge la întâlniri, de a avea relații intime și de a divulga termenii contractului. În primă fază credeam că le voi putea respecta cu lejeritate, după ce un an întreg mi-am autoimpus să stau departe de bărbați și chiar am reușit să fac asta. Asta până când mi-am dat seama că am făcut o înțelegere cu diavolul și că m-am îndrăgostit nebunește de fratele lui. Și totuși, e interzis... Dacă ai trăit emoțiile emisiunii Burlacul, sau ai savurat fiecare moment din show-ul Too hot to handle, vei iubi această carte! Recenzii„OMG, OMG, OMG! Cea mai grozavă carte pe care am citit-o până acum și e abia ianuarie! E atât de sexy și de incitantă, și de completă, încât nu cred că voi găsi prea ușor ceva să o depășească!” - Misha„Pregătește-te să nu dormi, să nu mănânci și să-ți ignori complet familia! Această poveste originală și incendiară îți garantez că te va încinge și te va lipi de paginile cărții!” - Julia„Deși scenele fierbinți nu sunt atââât de descriptive, chimia dintre cei doi este atât de palpabilă, iar cuvintele perverse ale lui Cooper sunt atât de incitante, încât simți că îți ard hainele pe tine! Recomand!” - Manu„Am descoperit-o pe Vi Keeland prin această carte și mi-a depășit așteptările! Nu seamănă cu nimic din ce am citit până acum. Cu siguranță nu va fi prima și ultima carte de-ale ei pe care o voi citi!” - Em

RON 29.90
1

Vrăjitoarea rebelă

Vrăjitoarea rebelă

FINALUL INCENDIAR AL SERIEI MOLIA STACOJIE, BESTSELLER NEW YORK TIMES, ÎȚI DOVEDEȘTE CĂ IUBIREA MISTUIE TOT CE ATINGE.Rune Winters este fugară. De când băiatul pe care îl iubea, Gideon Sharpe, a deconspirat-o, toți o vor moartă. Dacă vrea să supraviețuiască, Rune trebuie să se alieze cu nemiloasa și periculoasa Cressida Roseblood, care plănuiește să recucerească republica și să reinstaureze domnia vrăjitoarelor — un plan ce nu poate fi dus la capăt fără Rune.Dar Gideon nu poate permite ca republica să cadă în mâinile vrăjitoarelor și să fie aruncată din nou în teroarea trecutului. Pentru a apăra lumea nouă pentru care a luptat, fiecare vrăjitoare trebuie să moară — începând cu Rune Winters și încheind cu femeia care i-a transformat viața într-un coșmar, Cressida.Când alianțele celor doi sunt însă testate de un eveniment neprevăzut, Gideon și Rune sunt nevoiți să colaboreze pentru a-și atinge scopurile periculoase. Iar pe măsură ce petrec tot mai mult timp împreună, Gideon își dă seama că sentimentele pe care le avea pentru Rune nu au dispărut așa cum credea. Acum e pus în fața unei alegeri cumplite: să o sacrifice pe fata pe care o iubește pentru a opri reinstaurarea tiraniei... sau să o lase în viață și să privească cum arde lumea pentru care a luptat?În Vrăjitoarea rebelă, ultima parte a dilogiei semnate de Kristen Ciccarelli, iubirea transformă lumi în cenușă.„O poveste sfâșietoare, plină de dor și suferință, datorită chimiei electrizante dintre Rune și Gideon, care luptă să supraviețuiască într-o lume în care magia și înseși viețile lor sunt în pericol. M-a cucerit de la prima pagină.” — ISABEL IBAÑEZ, autoare de bestsellere #1 New York Times„O poveste care se desfășoară ca o vrajă și care este sortită să-ți cucerească inima.” — REBECCA ROSS, autoarea bestsellerului #1 New York Times Rivali divini„Plin de dialoguri spumoase și o doză sănătoasă de tensiune romantică... Un final captivant pentru o dilogie de-a dreptul obsedantă și extrem de distractivă.” — KIRKUS REVIEWS„Tensionat și sângeros, cu un subtext erotic irezistibil, o lume luxuriantă și decadentă, acest fantasy nemilos plin de magie interzisă este construit de Ciccarelli într-un stil care va deveni noul tău preferat în categoria enemies-to-lovers.” — MEGAN SCOTT, autoarea romanului The Temptation of Magi

RON 44.90
1

Constitutia de la 1650 (codexul de la 1650 al Curtii generale din Connecticut)

Constitutia de la 1650 (codexul de la 1650 al Curtii generale din Connecticut)

"Într-o democrație poporul nu îi suspectează pe juriști, pentru că știe că interesul lor este de a-i servi cauza. Îi ascultă fără mânie pentru că nu îi bănuiește de gânduri ascunse. [...] Juristul aparține poporului prin interes și prin naștere și aristocrației prin obiceiuri și gusturi; este ca o legătură naturală între aceste două lucruri, o verigă care le unește. 16.5 RON new https://bookzone.ro/carte/constitutia-de-la-1650-codexul-de-la-1650-al-curtii-generale-din-connecticut in_stock https://api.bookzone.ro/upload/produse/ZMDKJZHK6/bg1.jpg Andreas 9786069523100 90765 Cultura generala 90766 Magna Carta. Constitutiile fundamentale ale Carolinei In Magna Carta, dreptatea nu este inscrisa in niște legi, nu este depozitata spre pastrare și neschimbare, ci este inca o data libera; nu este litera, ea este vie. Din acest punct de vedere, judecata nu este aplicarea stricta a unor legi, ci mai degraba interpretarea unei situații pe baza unor reguli moștenite prin tradiție și morala și impuse in realitate prin bunul simț sau common sense 24 RON new https://bookzone.ro/carte/magna-carta-constitutiile-fundamentale-ale-carolinei in_stock https://api.bookzone.ro/upload/produse/ZMDKJJHK6/bg1.jpg Andreas 9786069523131 90766 Carti de specialitate 90767 Comunicare in limba romana - Clasa pregatitoare - Partea I Comunicare in limba romana - Clasa pregatitoare. Partea I - Caiet de lucru Acest auxiliar a fost avizat de Ministerul Educatiei Nationale, conform Anexei la Ordinul nr. 3022 din 08.01.2018, privind aprobarea auxiliarelor didactice din invatamantul preuniversitar 18 RON new https://bookzone.ro/carte/comunicare-in-limba-romana-clasa-pregatitoare-partea-i in_stock https://api.bookzone.ro/upload/produse/ZMDKJKHK6/bg1.jpg Elicart 9786067683677 90767 Manuale scolare si auxiliare 90768 Comunicare in limba romana - Clasa pregatitoare - Partea II Comunicare in limba romana - Clasa pregatitoare. Partea II - Caiet de lucru Acest auxiliar a fost avizat de Ministerul Educatiei Nationale, conform Anexei la Ordinul nr. 3022 din 08.01.2018, privind aprobarea auxiliarelor didactice din invatamantul preuniversitar 18 RON new https://bookzone.ro/carte/comunicare-in-limba-romana-clasa-pregatitoare-partea-ii in_stock https://api.bookzone.ro/upload/produse/ZMDKJLHK6/bg1.jpg Elicart 9786067683684 90768 Manuale scolare si auxiliare 90794 Prietena mea geniala (Editie tie-in). Seria Tetralogia Napolitana Vol.1 Prietena mea geniala (Coperta film) este primul volum din seria Tetralogia Napolitana • Serial disponibil pe HBO GO - O prietenie care a marcat o viata Aceasta carte face parte din colectia Anansi Contemporan Actiunea tetralogiei incepe in anii 1950, intr-un cartier sarac, dar plin de viata, din mahalalele orasului Napoli, si acopera aproape saizeci de ani, pe masura ce protagonistele - Lila, cea impulsiva si intreprinzatoare, si Elena, povestitoarea indragostita de romane - devin femei, sotii, mame si apoi stapanele propriilor vieti, legate in tot acest timp de o prietenie profunda si deseori conflictuala. Prietena mea geniala, cel dintai volum al tetralogiei, le urmareste pe Lila si pe Elena de la prima lor intalnire decisiva, cand aveau zece ani, apoi in anii de scoala si de-a lungul perioadei zbuciumate a adolescentei. Prin vietile acestor doua femei, Ferrante spune povestea unui cartier, a unui oras si a unei tari, o poveste ce sufera transformari care, la randul lor, influenteaza puternic relatia dintre protagoniste. Prietena mea geniala este in acelasi timp un roman alert, care se citeste pe nerasuflate, si o demonstratie de virtuozitate literara, menita sa incante nenumarate generatii de cititori de-acum inainte. Romanele lui Ferrante sunt intense, cu o tusa personala extrem de puternica si tocmai din pricina asta capata infatisarea unei confesiuni in fata cititorului luat prin surprindere. - James Wood, The New Yorker Un portret viu si necrutator al unei prietenii pe viata. Ferrante scrie cu atata vehementa si acuitate psihologica despre relatia complexa de prietenie dintre cele doua femei, incat, in timp ce o citesti, lumea din jur inceteaza sa mai existe. - Entertainment Weekly Prospetimea romanelor Elenei Ferrante nu are nicio legatura cu moda literara... Ci sunt impregnate de acea muzicalitate obsedanta, care imbina modernitatea cu traditia. - The New York Times Book Review Primul volum din Tetralogia Napolitana, bestseller New York Times, urmareste destinul a doua prietene in anii dificili de dupa al Doilea Razboi Mondial in Italia: o saga complexa, intensa si emotionanta, semnata de una dintre scriitoarele italiene cele mai iubite si mai apreciate, "una dintre cele mai mari romanciere ale timpurilor noastre". - The New York Times Traducere din limba italiana de Cerasela Barbone. 41.65 RON new https://bookzone.ro/carte/prietena-mea-geniala-editie-tie-in-seria-tetralogia-napolitana-vol1 in_stock https://api.bookzone.ro/upload/produse/ZMDKMHHK6/bg2.jpg Trei 9786064024053 90794 Literatura

RON 32.00
1

Secrete întipărite în haine

Secrete întipărite în haine

Autoarea bestsellerului Ce știe doar vântul revine cu o ficțiune istorică din timpul Marii Depresiuni, în care o poveste inedită de dragoste se împletește cu misterul unor crime inspirate din realitate.Chicago, 1923: Dani Flanagan, în vârstă de zece ani, se întoarce acasă și își găsește părinții morți în sufragerie. Michael Malone, tânărul polițist care investighează cazul, descoperă că lucrurile nu sunt ceea ce par, însă i se ordonă să-și țină gura. Dani este trimisă în Cleveland să locuiască cu mătușile ei. Cincisprezece ani mai târziu, Michael Malone este chemat la Cleveland de bunul său prieten Eliot Ness pentru a investiga o serie de crime șocante care le dau bătăi de cap polițiștilor locali. Într-un oraș împovărat de sărăcie și terorizat de acțiunile unui criminal în serie, destinele lui Dani și Malone se încrucișează din nou.După ce descoperă darul lui Dani de a atinge o haină și a vedea, a simți părți încețoșate din povestea persoanelor care au purtat-o, Malone își dă seama că tânăra ar putea fi cheia rezolvării acestui caz. Uniți de secrete întunecate, cei doi sunt prinși într-o cursă mortală, riscând să devină următoarele victime. RecenziiO poveste de dragoste care traversează timpul și oceanele!„Amy Harmon aduce la viață perioade fascinante și dureroase, deopotrivă. Țesut cu măiestrie în jurul unor figuri și evenimente istorice, romanul ei este foarte greu de lăsat din mână.” – HELEN BRYAN, autoare de bestselleruri, printre care War Brides, The Sisterhood și The ValleyAcestă poveste parcă a fost scrisă pentru mine! „Povestea lui Amy Harmon parcă a fost scrisă pentru mine! Vede perfect în inima mea și știe cum să-mi stârnească cele mai profunde sentimente. Dacă reușește să facă asta, este clar o autoare care merită toată atenția din lume!” - MIA SHERIDNA, autoare de bestselleruri New York Times O operă de artă în adevăratul sens al cuvântului! „Toate această grijă la detalii transformă povestea lui Amy Harmon într-o operă de artă! Personajele sunt extrem de bine creionate și pline de personalitate, trăirile lor sunt intense, iar misterul plutește în aer încă de la primele pagini. Recomand din suflet!” - BARBARA KLOSS, autoarea seriei The Gods of Men Amy Harmon țese o iubire epică!„O maestră a poveștilor fermecătoare, Amy Harmon țese iubiri epice, alternând asemenea unui istoric experimentat între trecut și prezent. Am fost captivată de puterea acestei cărți!” – TRACEY GARVIS GRAVES, autoarea de bestselleruri, printre care On The Island și The Girl He Used To Kno

RON 39.00
1

Rivalii

Rivalii

Războiul dintre mine și Weston Lockwood a început la altar. Numai că noi nu am participat la nuntă, pentru că ea avusese loc cu zeci de ani înainte ca oricare dintre noi să se nască.Totul a început cu destrămarea unei prietenii și a unei relații de afaceri trainice dintre bunicii noștri. Viitoarea mireasă a bunicului meu a refuzat să se mărite cu el pentru că era îndrăgostită și de bunicul lui Weston. Deși fiecare dintre ei și-a refăcut viața, au rămas unii dintre cei mai mari rivali de afaceri din istorie.Părinții noștri au continuat să trăiască în conflict. Și apoi, la fel am făcut și eu cu Weston, păstrând cât mai multă distanță posibil.Până în ziua în care femeia care a început lupta a decedat – și a lăsat pe neașteptate unul dintre cele mai valoroase hoteluri din lume bunicilor noștri. Acum sunt blocată într-un hotel cu bărbatul pe care m-am născut să-l urăsc, încercând să deslușim blestemul moștenit de familiile noastre. Ca de obicei, nu a durat mult până când am fost unul la gâtul altuia. Weston Lockwood este tot ceea ce urăsc mai mult: înalt, inteligent, infatuat și prea frumos pentru binele său. Suntem foc și gheață.Dar asta nu e nicio noutate. Familiile noastre sunt obișnuite să fie în război. Totuși, există o mică problemă. De fiecare dată când eu și Weston începem o confruntare, o încheiem cumva în pat...Recenzii:Mai mult de 5 stele de la mine „Rivalii - Vi Keeland merge direct pe rafturile cu lecturile mele preferate și cele pe care le recitesc. Are mai mult de 5 stele de la mine!” – TJ Loves to Read Poți simți tensiunea sexuală dintre protagoniști„Poți simți tensiunea sexuală intensă dintre Sophia și Weston, chiar dacă pretind că se urăsc. Mi-a plăcut fiecare lucru din această carte.” – Cat's Guilty Pleasure M-a captivat complet„Mi-a plăcut totul în legătură cu povestea și n-aș schimba nimic. Tachinările, ura de a iubi, dar și iubirea de a urî, toate m-au captivat complet. Am avut un zâmbet de îndrăgostită pe față întreaga lectură!” – Kitty Kat's Crazy About Books Este atât de ușor de citit și de simțit fiecare rând„Magia unei cărți scrise de Vi Keeland: este atât de ușor de citit și de simțit fiecare rând! Și chiar și atunci când știi că inima îți va fi zdrobită, e prea târziu să dai înapoi și lași povestea să facă asta. Însă o face în cel mai frumos mod posibil!” – Bookgasms Book Blog Are tot ceea ce îți dorești într-o carte de dragoste„Este de necontestat, are tot ceea ce îți dorești într-o carte de dragoste – o poveste solidă, personaje fantastice, atracție fără limite și distracție. Rivalii este cea mai sexy poveste pe care a scris-o Vi Keeland până în prezent.” – Kindle Crack Book Reviews Râdeam într-un moment și plângeam în altul„Râdeam într-un moment și plângeam în altul. Aceasta este probabil una dintre cele mai bune povești de dragoste pe care am citit-o în ultimul timp.” – Book B$tchs Blog&nbsp

RON 19.90
1

Pachet Băiatul din vecini + Interzis

Pachet Băiatul din vecini + Interzis

Băiatul din veciniCând prietena ta cea mai bună îți creează un profil pe un site de întâlniri fără voia ta, ce ar putea merge rău? Pe lângă rușine, stângăcie și atacuri de panică provocate de faptul că ultima dată când ai ieșit la o întâlnire a fost acum 20 de ani, între timp fiind căsătorită cu iubitul din liceu și de vreo doi ani divorțată, cel mai rău lucru pe care îl poți păți este să te îndrăgostești. Să ți se topească picioarele și să-ți fluture inima-n piept ca o pasăre sălbatică prinsă-n colivie. De ce? Pentru că Ford Donovan, tipul insistent și consecvent de pe Match.com, care m-a făcut să zâmbesc la mesaje ca o adolescentă și să mă imaginez din nou cu un bărbat alături, nu e doar o partidă bună. Nu este doar un bărbat inteligent, frumos, șarmant și de succes. Și nu este doar cu mulți ani mai mic decât mine.Nu. Nu e doar atât. Inițial nu mi-am putut da seama de unde provine sentimentul acela de familiaritate. Nu-l mai văzusem de prea mult timp ca să realizez că Ford este băiatul din vecini, care a fost babysitter pentru copilul meu! Descoperă o poveste cu totul altfel, care te va face să vezi iubirea diferit! Trăiește fiorii primelor iubiri, datorită cărții „Băiatul din vecini”, de nimeni alta decât regina poveștilor de dragoste fierbinte!Recenzii„O poveste deosebit de modernă, cu care rezonezi la nivel profund și incredibil de romantică, de la strălucita povestitoare și creatoare de cuvinte de dragoste Vi Keeland.” - Karla„O abordare amuzantă și cochetă a romantismului interzis al diferențelor de vârstă, fierbinte, scrisă cu un spirit viu și o cantitate potrivită de dramă. Deși, de obicei, îmi place ca romanele mele să îmi provoace ceva mai multă durere (îmi plac dramele și tragediile), m-am bucurat din plin de natura veselă și romantică a poveștii lui Val și Ford. Chimia lor, împreună cu conflictele unice, au făcut ca această carte să fie o lectură de 5 stele pentru mine.” - Bia InterzisRegula nr 1: E interzis să încalci regulile! Cu opt săptămâni în urmă m-am înscris într-un proiect care părea o idee bună la acel moment. Un burlac sexy, locații de lux și posibilitatea de a câștiga un premiu de care familia mea chiar avea nevoie. Problema este că există o mulțime de reguli, printre care se numără și interdicția de a merge la întâlniri, de a avea relații intime și de a divulga termenii contractului. În primă fază credeam că le voi putea respecta cu lejeritate, după ce un an întreg mi-am autoimpus să stau departe de bărbați și chiar am reușit să fac asta. Asta până când mi-am dat seama că am făcut o înțelegere cu diavolul și că m-am îndrăgostit nebunește de fratele lui. Și totuși, e interzis... Dacă ai trăit emoțiile emisiunii Burlacul, sau ai savurat fiecare moment din show-ul Too hot to handle, vei iubi această carte!Recenzii„OMG, OMG, OMG! Cea mai grozavă carte pe care am citit-o până acum și e abia ianuarie! E atât de sexy și de incitantă, și de completă, încât nu cred că voi găsi prea ușor ceva să o depășească!” - Misha„Pregătește-te să nu dormi, să nu mănânci și să-ți ignori complet familia! Această poveste originală și incendiară îți garantez că te va încinge și te va lipi de paginile cărții!” - Juli

RON 59.00
1

Ce preț are un nume

Ce preț are un nume

Ce preț are un nume - Jodi PicoultNu a urcat niciodată pe scenă, dar cuvintele ei au făcut-o nemuritoare. Și totuși au fost sau nu au fost cuvintele ei? Aceasta este întrebarea.Tânăra dramaturgă Melina Green tocmai a scris o piesă inspirată din viața strămoașei sale elisabetane, Emilia Bassano. Speranța de a o vedea pusă vreodată în scenă pare însă iluzorie într-o lume teatrală în care șansele nu sunt egale pentru femei și bărbați. În timp ce Melina se întreabă dacă mai are curaj să înfrunte un nou eșec, cel mai bun prieten al ei ia decizia în locul său și înscrie piesa într-un festival… sub pseudonim masculin.În anul 1581, tânăra Emilia Bassano trăiește sub tutela unor aristocrați englezi. Lecțiile de limbi străine, istorie și scriere i-au dezvoltat un talent pentru povestire rar întâlnit. Însă, ca multe alte femei ale vremii, nu are voie să își facă auzită vocea. Silită să devină amanta lordului șambelan – omul de care depind toate producțiile teatrale din Anglia –, Emilia înțelege câtă putere poate avea un cuvânt rostit pe scenă. Așa se naște o idee îndrăzneață: să aducă în secret o piesă proprie în lumina reflectoarelor, folosind numele unui tânăr actor: William Shakespeare.Ce preț are un nume este o poveste despre două femei care au ambiția, curajul și dorința să-și facă vocea auzită în ciuda prejudecăților vremurilor. Așadar, ce preț poate fi dispus să plătească un scriitor pentru ca povestea sa să dăinuie? Inspirat din surse istorice reale, acest roman remarcabil readuce la viață un nume pe nedrept uitat: Emilia Bassano.„O vei iubi pe Emilia Bassano, eroina inspirată de o femeie reală, pe care Jodi Picoult o readuce la viață într-un roman uluitor, minuțios documentat. ” — Kristin Hannah„Cel mai bun roman al lui Picoult de până acum. A îmbinat cercetarea minuțioasă cu o poveste emoționantă, care răscolește inima și se ancorează în adevăr, transformând-o într-o lectură captivantă.” — Jojo Moyes„Uluitoare. Foarte interesantă, ingenioasă și emoționantă. Una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultima vreme.” — Gillian McAllister„Picoult conturează cu lux de amănunte viața cotidiană din Anglia elisabetană, de la castele somptuoase la cocioabe insalubre... Este povestea Emiliei, iar autoarea o reînvie cu dragoste. Un portret viu al unei femei remarcabile.” — Kirkus ReviewsRecenzii:„Ce preț are un nume este o reflecție profundă asupra a ceea ce înseamnă să-ți sacrifici identitatea pentru artă. Emilia și Melina, deși despărțite de secole, se confruntă cu aceleași obstacole în calea exprimării artistice. Romanul ne arată că, deși au trecut 400 de ani, lucrurile nu s-au schimbat atât de mult. În urma lecturii rămân întrebări importante despre cine are dreptul să fie auzit și recunoscut.” — Andra„O scrisoare de dragoste către literatură, dar și un puzzle emoțional – „Ce preț are un nume” combină povestea de iubire interzisă cu misterul unui manuscris pierdut. Tropurile precum enemies to lovers, dual timeline și femeia uitată din istorie sunt folosite cu subtilitate, dar forța romanului stă în felul în care aduce nedreptățile din teatru în lumina reflectoarelor.” — Tania„Ce se întâmplă când adevărul riscă să distrugă legenda? Jodi Picoult construiește o intrigă densă, cu mister literar și o doză perfectă de dramă romantică. Povestea aceasta se citește cu inima bătând cu putere.” — Laris

RON 49.90
1

Născuți să fim în mișcare

Născuți să fim în mișcare

Vrei să-ți îmbunătățești calitatea vieții fără să-ți dai peste cap rutina zilnică? Începe cu Născuți să fim în mișcare. Aceasta nu este doar o carte, ci asul tău din mânecă pentru un corp mai rezistent și o sănătate optimă. Indiferent de situația financiară, vârstă sau ocupație, acest volum este conceput să fie companionul tău de zi cu zi și ghidul tău către o stare de bine.După decenii petrecute lucrând cu sportivi profesioniști, olimpici și chiar membri ai forțelor speciale ale Marinei SUA, Kelly și Juliet Starrett, pionierii mobilității, au început să studieze moduri de ameliorare a condiției fizice pentru majoritatea oamenilor.Cum putem să ne simțim bine și să funcționăm optim pe măsură ce înaintăm în vârstă? Cum contracarăm efectele dependenței de tehnologie, ale vieții sedentare și ale altor obiceiuri moderne asupra nevoii naturale a corpului nostru de se mișca?Răspunsurile se găsesc într-o carte care îți oferă: ·        Practici simple de mobilitate pentru a-ți lărgi paleta de mișcări și a evita accidentările ·        Trucuri simple pentru a integra mai multă mișcare în viața ta de zi cu zi, a scăpa de obiceiurile sedentare și a-ți recăpăta vitalitatea·        Sfaturi nutriționale și de igienă a somnului·        Exerciții de respirație țintite pentru o gestionare mai bună a stresului și a durerii·        Planuri complete de îmbunătățire a mobilității, de eliminare a durerii și creștere a calității viețiiRECENZII„Nu există corp pe care să nu-l poată schimba din temelii această carte.” – Melissa Urban, cofondatorul Whole30 „De fiecare dată când corpul meu întreabă, 'Ce mi-ai făcut?’, mă duc la cartea Titlu pentru răspunsuri. Ea mi-a deschis ochii către abordări simple și uimitor de eficiente în cazul durerilor de spate, întinderilor de mușchi și tendoanelor dureroase ale lui Ahile. Acum îmi văd visul personal devenit realitate — o modalitate de a anticipa accidentările înainte să se întâmple.” — Christopher McDougall, autorul bestsellerului Born to Run„Născuți să fim în mișcare schimbă regulile jocului. Cele mai importante lucruri pentru o sănătate mai bună se întâmplă în afara sălii de sport și sunt disponibile literalmente pentru oricine." —David Epstein, autorul bestsellerului Range: Why Generalists Triumph in a Specialized WorldNu ești sigur că ai nevoie de cartea asta? Poți să încrucișezi un picior în fața celuilalt și să te așezi jos, pe podea, într-o poziție cu picioarele încrucișate, fără să te ții de nimic? Nu? Atunci ai nevoie de această carte. Poți să îți ții respirația timp de 30 până la 40 de secunde? Poți să mergi afară respirând doar pe nas? Așa mă gândeam și eu. Ai. Nevoie. De. Această. Carte.” – Iulia„Dacă ai nevoie de date, are toată știința din spatele motivelor pentru care îmbunătățirea modului în care respiri și efectuarea mai multor pași zilnic CONTEAZĂ. Dacă ai nevoie de o listă de verificare zilnică, are și asta. Are o provocare de 21 de zile. Dar mai presus de toate, oferă sfaturi practice pentru îmbunătățirea vieții de zi cu zi, astfel încât să poți face mai mult și să fii mai prezent pentru cei care au nevoie de tine.” – Lucas„Această carte este pentru toată lumea. Acoperă mișcarea, mobilitatea, durerea, nutriția, respirația, somnul și stabilește un plan simplu și măsurabil pentru tine, să îmbunătățești fiecare aspect al sănătății tale. Conținutul este prezentat într-un mod accesibil și distractiv, ceea ce face ușor să îl integrezi în viața ta.” – Elena G.„Adevărata reușită a acestei cărți stă în aplicabilitatea sa. Am integrat obiceiurile în rutina mea, iar impactul pozitiv asupra sănătății și mobilității mele generale este incontestabil. Cartea nu doar inspiră schimbarea; oferă instrumentele și cunoștințele necesare pentru a o realiza.” – Sea

RON 34.90
1

Cât timp înfloresc lămâii (cu autograf)

Cât timp înfloresc lămâii (cu autograf)

"Această carte s-s născut din durerea mea, din vinovăţia mea, din iubirea mea, din suferinţele mele, din visele şi speranţele mele. Pe scurt, s-a născut din zonele vulnerabile ale inimii mele"―autoarea. Înainte de izbucnirea revoluţiei siriene, Salama e o fată fericită dintr-o familie armonioasă, unită prin afecţiune şi tradiţie. Are 18 ani, studiază farnacologia şi se bucură de căsătoria dintre fratele ei, Hamza, şi prietena ei de suflet, Layla. După ce începe războiul, totul se schimbă. Ea ajunge să îndeplinească atribuţii de chirurg la spitalul local, din lipsă de personal şi un număr crescând de victime, membrii familiei ei îşi pierd viaţa sau dispar în război; singura supravieţuitoare e Layla, cumnata ei gravidă. Spitalul, responsabilitatea faţă de compatrioţii ei, şi ulterior, iubirea care se naşte între ea şi tânărul protestatar Kenan o îndeamnă să rămână, deşi fiecare moment e o nouă ameninţare letală. Grija faţă de Layla şi copilaşul acesteia o sileşte să negocieze emigrarea. Vei sta cu sufletul la gură urmărind aceste destine fragile şi emoţionante într-un context tragic. „Cum îi supraviețuiești durerii? Cât timp înfloresc lâmâii, speranța nu va muri niciodată… Am pus mâna pe această carte și mi-a fost imposibil să mă despart de ea. Zoulfa Katouh scrie o poveste prin care trăiești organic, cu mintea și cu inima, revoluția care a început în Siria în 2011 și continuă și în zilele noastre. Însă puritatea primei iubiri are forța să dizolve chiar și ororile războiului. Am plâns de durere, de furie, și într-un final, de bucurie, pentru că, dincolo de tragedii, de suferință este o carte a speranței, a iubirii care strălucește chiar și în culmile disperării. Războiul e devastator. Dar această poveste e devastator de frumoasă. Lectura ei va lasa urme adânci în interiorul tău și dorința supremă de a lăsa, în exteriorul tău, o lume mai bună.”― Mihai MORAR„Proza lirică a lui Katouh, combinată cu o imagine emoționantă a primei iubiri, dezvăluie fără ezitare sacrificiile revoluţiei şi curajul necesar să lupţi pentru valorile în care crezi." ―Publishers Weekly Recenzii: „Decizia de a-ţi părăsi ţara natală nu e una uşoară, Ar fi greu de înţeles, dacă nu ar exista poveşti ca aceasta, care dezvăluie cu atenţie şi empatie traumele care duc la astfel de decizii dureroase.” ―Booklist„O frescă realizată cu măiestrie a costurilor oribile ale opresiunii şi ale violenţei; un contrast între o imagine plină de compasiune şi o criză umanitară de lungă durată, responsabilă pentru suferinţe omeneşti de nemăsurat". ―NPR„Un studiu tranşant al perioadei de început a revoluţiei siriene, utilizând tehnici narative sofisticate şi neaşteptate şi revelaţii surprinzătoare.”―Horn Book „O poveste sfâşietoare despre război, pierderi, familie şi iubire, despre căutarea alinării în toiul nebuniei şi a speranţei în tragedie, Cât timp înfloresc lămâii e o poveste fenomenală, un studiu pătrunzător al Siriei care a fost odată şi al Siriei de acum. O carte pe care trebuie s-o citeşti.” ―Sabaa Tahir, autoarea bestsellerului de pe locul 1 în New York Times An Ember in the Ashes. „Răvăşitoare şi lirică, Cât timp înfloresc lămâii vesteşte o voce nouă şi impresionantă a literaturii young adult. Romanul cutremurător de frumos îl provoacă pe cititor să-şi deschidă inima şi mintea spre revoluţia care continuă în Siria, împotriva unui dictator nemilos - unul care a pus capăt mult prea multor voieţi şi a silit aproape 13 milioane de sirieni să se refugieze dn ţara lor natală. Zoulfa Katouh ne aminteşte de puterea impresionantă a iubirii, a speranţei şi a tenacităţii, chiar şi în circumstanţele cele mai disperate. O lectură sublimă, convingătoare, pe care nu vei putea s-o laşi din mână.”―Samira Ahmed, autoare de bestsellere New York Times. „Strălucitoare, splendidă, plină de forţă, Cât timp înfloresc lămâii îţi va marca profund sufletul şi îţi va transforma viziunea asupra iubirii, a pierderilor, a capacităţii umane de a rezista nenorocirilor şi a speranţei care planează asupra a tot.” ―S. K. Ali, autorul cărţii Love From A to Z.

RON 24.90
1

Cât timp înfloresc lămâii

Cât timp înfloresc lămâii

"Această carte s-s născut din durerea mea, din vinovăţia mea, din iubirea mea, din suferinţele mele, din visele şi speranţele mele. Pe scurt, s-a născut din zonele vulnerabile ale inimii mele"―autoarea. Înainte de izbucnirea revoluţiei siriene, Salama e o fată fericită dintr-o familie armonioasă, unită prin afecţiune şi tradiţie. Are 18 ani, studiază farnacologia şi se bucură de căsătoria dintre fratele ei, Hamza, şi prietena ei de suflet, Layla. După ce începe războiul, totul se schimbă. Ea ajunge să îndeplinească atribuţii de chirurg la spitalul local, din lipsă de personal şi un număr crescând de victime, membrii familiei ei îşi pierd viaţa sau dispar în război; singura supravieţuitoare e Layla, cumnata ei gravidă. Spitalul, responsabilitatea faţă de compatrioţii ei, şi ulterior, iubirea care se naşte între ea şi tânărul protestatar Kenan o îndeamnă să rămână, deşi fiecare moment e o nouă ameninţare letală. Grija faţă de Layla şi copilaşul acesteia o sileşte să negocieze emigrarea. Vei sta cu sufletul la gură urmărind aceste destine fragile şi emoţionante într-un context tragic. „Cum îi supraviețuiești durerii? Cât timp înfloresc lâmâii, speranța nu va muri niciodată… Am pus mâna pe această carte și mi-a fost imposibil să mă despart de ea. Zoulfa Katouh scrie o poveste prin care trăiești organic, cu mintea și cu inima, revoluția care a început în Siria în 2011 și continuă și în zilele noastre. Însă puritatea primei iubiri are forța să dizolve chiar și ororile războiului. Am plâns de durere, de furie, și într-un final, de bucurie, pentru că, dincolo de tragedii, de suferință este o carte a speranței, a iubirii care strălucește chiar și în culmile disperării. Războiul e devastator. Dar această poveste e devastator de frumoasă. Lectura ei va lasa urme adânci în interiorul tău și dorința supremă de a lăsa, în exteriorul tău, o lume mai bună.”― Mihai MORAR„Proza lirică a lui Katouh, combinată cu o imagine emoționantă a primei iubiri, dezvăluie fără ezitare sacrificiile revoluţiei şi curajul necesar să lupţi pentru valorile în care crezi." ―Publishers Weekly Recenzii: „Decizia de a-ţi părăsi ţara natală nu e una uşoară, Ar fi greu de înţeles, dacă nu ar exista poveşti ca aceasta, care dezvăluie cu atenţie şi empatie traumele care duc la astfel de decizii dureroase.” ―Booklist„O frescă realizată cu măiestrie a costurilor oribile ale opresiunii şi ale violenţei; un contrast între o imagine plină de compasiune şi o criză umanitară de lungă durată, responsabilă pentru suferinţe omeneşti de nemăsurat". ―NPR„Un studiu tranşant al perioadei de început a revoluţiei siriene, utilizând tehnici narative sofisticate şi neaşteptate şi revelaţii surprinzătoare.”―Horn Book „O poveste sfâşietoare despre război, pierderi, familie şi iubire, despre căutarea alinării în toiul nebuniei şi a speranţei în tragedie, Cât timp înfloresc lămâii e o poveste fenomenală, un studiu pătrunzător al Siriei care a fost odată şi al Siriei de acum. O carte pe care trebuie s-o citeşti.” ―Sabaa Tahir, autoarea bestsellerului de pe locul 1 în New York Times An Ember in the Ashes. „Răvăşitoare şi lirică, Cât timp înfloresc lămâii vesteşte o voce nouă şi impresionantă a literaturii young adult. Romanul cutremurător de frumos îl provoacă pe cititor să-şi deschidă inima şi mintea spre revoluţia care continuă în Siria, împotriva unui dictator nemilos - unul care a pus capăt mult prea multor voieţi şi a silit aproape 13 milioane de sirieni să se refugieze dn ţara lor natală. Zoulfa Katouh ne aminteşte de puterea impresionantă a iubirii, a speranţei şi a tenacităţii, chiar şi în circumstanţele cele mai disperate. O lectură sublimă, convingătoare, pe care nu vei putea s-o laşi din mână.”―Samira Ahmed, autoare de bestsellere New York Times. „Strălucitoare, splendidă, plină de forţă, Cât timp înfloresc lămâii îţi va marca profund sufletul şi îţi va transforma viziunea asupra iubirii, a pierderilor, a capacităţii umane de a rezista nenorocirilor şi a speranţei care planează asupra a tot.” ―S. K. Ali, autorul cărţii Love From A to Z.

RON 39.00
1

12 saptamani pentru a cuceri un Lord + Cum l-am cucerit pe duce + Ce stie doar vantul

12 saptamani pentru a cuceri un Lord + Cum l-am cucerit pe duce + Ce stie doar vantul

12 saptamani pentru a cuceri un LordKitty Talbot pierde tot: părinți, logodnic, în curând și casa în care ea și surorile ei au crescut. Ce rămâne de făcut?Are nevoie de avere. Sau, mai degrabă, de un soț cu avere, care să-i salveze întreaga familie de la ruină. Dar termenul e strâns, are doar 12 săptămâni la dispoziție să-și schimbe destinul.Totuși Kitty nu a fost niciodată genul care să se dea înapoi din fața unei provocări. Prin urmare, își șterge lacrimile și pornește într-o călătorie de trei zile în diligență, cu scopul de a participa la Sezonul Londonez, pentru a-și face intrarea în societate și a-și găsi un soț.Pregătită pentru tot ce ar putea presupune acest sezon, Kitty merge înainte cu toată încrederea pe care o poate căpăta. Dar ce nu anticipează, e că, dintre toate lucrurile de care se poate lovi, cel mai neașteptat este chiar... iubirea!Cum l-am cucerit pe duceO revoluție spirituală de neuitat. O poveste care va schimba modul în care vezi lumea.Anglia, 1879: Annabelle Archer, strălucita și săraca fiică a unui vicar, își câștigă locul în prima cohortă de femei la renumita Universitate Oxford. În schimbul bursei sale, tânăra se angajează să susțină mișcarea al cărei scop este obținerea drepturilor politice pentru femei.Sarcina Annabellei nu este deloc simplă: trebuie să câștige susținerea bărbaților influenți pentru cauza sufragetelor.Ținta sa? Sebastian Devereux, recele și calculatul Duce de Montgomery care conduce politica britanică după ordinele reginei. Iar provocarea este să nu cedeze în fața puternicei atracții pe care o simte pentru bărbatul care este în antiteză cu toate lucrurile în care crede. Sebastian este îngrozit de faptul că sufragetele s-au infiltrat în casa lui ducală, dar adevărata amenințare este reprezentată de sentimentele sale pentru frumusețea cu ochi verzi pe nume Annabelle. Sebastian este în căutarea unei soții de rang egal pentru a-și asigura moștenirea la care a muncit atât de mult pentru a o reconstitui. Însă o femeie de rând, cum este fiica unui vicar, nu ar putea fi niciodată ducesa lui. Ce stie doar vantulAnne Gallagher a crescut fermecată de povestirile bunicului său despre Irlanda. Devastată de moartea acestuia, ea călătorește înapoi către meleagurile lui natale pentru a-i împrăștia cenușa. Acolo, copleșită de amintirea unui om pe care îl adorase și de o istorie pe care nu o știuse niciodată, ea este transportată brusc într-un alt timp. Irlanda anului 1921 este în prag de război. Un loc periculos în care să te trezești. Tocmai aici ajunge Anne, rănită, dezorientată, aflată în grija doctorului Thomas Smith, protectorul unui băiețel care îi pare straniu de cunoscut. Confundată cu mama copilului, dispărută cu mult timp în urmă, Anne trebuie să hotărască dacă este dispusă să renunțe la viața sa de până atunci pentru o dragoste pe care nu credea că o va găsi vreodată. Dar, până la urmă, oare această alegere îi aparține ei cu adevărat? Vântul, martorul tăcut a tot ce s-a întâmplat, este singurul care cunoaște răspunsul. Recenzii de la cititoriAm devorat Ce știe doar vântulNu mi se întâmplă prea des să găsesc o carte pe care să nu o pot lăsa din mână, dar am devorat Ce știe doar vântul. Este o carte de atmosferă, magică și convingătoare, o carte care mă va bântui multă vreme de acum încolo. – Rhys Bowen, autor al romanelor The Tuscan Child, In Farleigh Field și al seriei Royal Spyness, New York Times bestselling author Povestea unei iubiri epice!O maestră a povestirilor fermecătoare, Amy Harmon țese povestea unei iubiri epice, alternând asemenea unui istoric experimentat între prezent și Irlanda sfâșiată de război a anului 1921. Am fost captivată. – Tracey Garvis Graves, autoarea romanelor On the Island și The Girl He Used to Know, New York Times bestselling author O poveste de dragoste remarcabilă care traversează timpul și oceanele!Amy Harmon aduce la viață o perioadă fascinantă din istorie cu o poveste de dragoste remarcabilă care traversează timpul și oceanele. Țesută cu măiestrie în jurul unor figuri și evenimente istorice, cartea este antrenantă, și greu de lăsat din mână până la final. - Helen Bryan, autor de bestselleruri internaționale printre care War Brides, The Sisterhood, The Valle

RON 59.00
1

Pachet Amy Harmon

Pachet Amy Harmon

Secrete întipărite în haineAutoarea bestsellerului Ce știe doar vântul revine cu o ficțiune istorică din timpul Marii Depresiuni, în care o poveste inedită de dragoste se împletește cu misterul unor crime inspirate din realitate.Chicago, 1923: Dani Flanagan, în vârstă de zece ani, se întoarce acasă și își găsește părinții morți în sufragerie. Michael Malone, tânărul polițist care investighează cazul, descoperă că lucrurile nu sunt ceea ce par, însă i se ordonă să-și țină gura. Dani este trimisă în Cleveland să locuiască cu mătușile ei. Cincisprezece ani mai târziu, Michael Malone este chemat la Cleveland de bunul său prieten Eliot Ness pentru a investiga o serie de crime șocante care le dau bătăi de cap polițiștilor locali. Într-un oraș împovărat de sărăcie și terorizat de acțiunile unui criminal în serie, destinele lui Dani și Malone se încrucișează din nou.După ce descoperă darul lui Dani de a atinge o haină și a vedea, a simți părți încețoșate din povestea persoanelor care au purtat-o, Malone își dă seama că tânăra ar putea fi cheia rezolvării acestui caz. Uniți de secrete întunecate, cei doi sunt prinși într-o cursă mortală, riscând să devină următoarele victime. FRAGMENT„— Nu suferinţa se degajă din flacără, ci deznădejdea. Atunci când încetăm să mai credem… e ca şi cum ne-am pierde umanitatea.— Când încetăm să mai credem în ce anume?— În dragoste.”Ce știe doar vântulAnne Gallagher a crescut fermecată de povestirile bunicului său despre Irlanda. Devastată de moartea acestuia, ea călătorește înapoi către meleagurile lui natale pentru a-i împrăștia cenușa. Acolo, copleșită de amintirea unui om pe care îl adorase și de o istorie pe care nu o știuse niciodată, ea este transportată brusc într-un alt timp. Irlanda anului 1921 este în prag de război. Un loc periculos în care să te trezești. Tocmai aici ajunge Anne, rănită, dezorientată, aflată în grija doctorului Thomas Smith, protectorul unui băiețel care îi pare straniu de cunoscut. Confundată cu mama copilului, dispărută cu mult timp în urmă, Anne trebuie să hotărască dacă este dispusă să renunțe la viața sa de până atunci pentru o dragoste pe care nu credea că o va găsi vreodată. Dar, până la urmă, oare această alegere îi aparține ei cu adevărat? Vântul, martorul tăcut a tot ce s-a întâmplat, este singurul care cunoaște răspunsul. FRAGMENT„Dar vântul și apa cunosc tainele lumii. Au văzut și au auzit tot ce s-a spus sau s-a făcut vreodată. Și dacă asculți, ele îți vor spune toate poveștile și îți vor cânta toate cântecele. Cântecele tuturor celor care au trăit. Milioane și milioane de vieți. Milioane și milioane de povești.” RecenziiFanii Outlander vor iubi aceste cărți!„O explorare înălțătoare a unor cadre pe care rar le regăsim în ficțiunea istorică! Două călătorii prin timp, istorie și iubire, pline de emoție și minunat scrise. Fanii Outlander vor iubi aceste cărți!” - OLIVIA HAWKER, autoarea romanului The Ragged Edge of the NightAmy Harmon țese iubiri epice!„O maestră a poveștilor fermecătoare, Amy Harmon țese iubiri epice, alternând asemenea unui istoric experimentat între trecut și prezent. Am fost captivată de puterea acestor cărți!” – TRACEY GARVIS GRAVES, autoarea de bestselleruri, printre care On The Island și The Girl He Used To KnowPovești de dragoste care traversează timpul și oceanele!„Amy Harmon aduce la viață perioade fascinante și dureroase, deopotrivă. Țesute cu măiestrie în jurul unor figuri și evenimente istorice, romanele sunt foarte greu de lăsat din mână.” – HELEN BRYAN, autoare de bestselleruri, printre care War Brides, The Sisterhood și The ValleyAceste povești parcă au fost scrise pentru mine! „Poveștile lui Amy Harmon parcă au fost scrise pentru mine! Vede perfect în inima mea și știe cum să-mi stârnească cele mai profunde sentimente. Dacă reușește să facă asta, este clar o autoare care merită toată atenția din lume!” - MIA SHERIDNA, autoare de bestselleruri New York TimesOpere de artă în adevăratul sens al cuvântului! „Toată această grijă la detalii transformă poveștile lui Amy Harmon în adevărate opere de artă! Personajele sunt extrem de bine creionate și pline de personalitate, trăirile lor sunt intense, iar misterul plutește în aer încă de la primele pagini. Recomand din suflet!” - BARBARA KLOSS, autoarea seriei The Gods of Men

RON 49.90
1

Ce stie doar vantul

Ce stie doar vantul

Anne Gallagher a crescut fermecată de povestirile bunicului său despre Irlanda. Devastată de moartea acestuia, ea călătorește înapoi către meleagurile lui natale pentru a-i împrăștia cenușa. Acolo, copleșită de amintirea unui om pe care îl adorase și de o istorie pe care nu o știuse niciodată, ea este transportată brusc într-un alt timp. Irlanda anului 1921 este în prag de război. Un loc periculos în care să te trezești. Tocmai aici ajunge Anne, rănită, dezorientată, aflată în grija doctorului Thomas Smith, protectorul unui băiețel care îi pare straniu de cunoscut. Confundată cu mama copilului, dispărută cu mult timp în urmă, Anne trebuie să hotărască dacă este dispusă să renunțe la viața sa de până atunci pentru o dragoste pe care nu credea că o va găsi vreodată. Dar, până la urmă, oare această alegere îi aparține ei cu adevărat? Vântul, martorul tăcut a tot ce s-a întâmplat, este singurul care cunoaște răspunsul. Recenzii de la cititoriAm devorat Ce știe doar vântulNu mi se întâmplă prea des să găsesc o carte pe care să nu o pot lăsa din mână, dar am devorat Ce știe doar vântul. Este o carte de atmosferă, magică și convingătoare, o carte care mă va bântui multă vreme de acum încolo. – Rhys Bowen, autor al romanelor The Tuscan Child, In Farleigh Field și al seriei Royal Spyness, New York Times bestselling author Povestea unei iubiri epice!O maestră a povestirilor fermecătoare, Amy Harmon țese povestea unei iubiri epice, alternând asemenea unui istoric experimentat între prezent și Irlanda sfâșiată de război a anului 1921. Am fost captivată. – Tracey Garvis Graves, autoarea romanelor On the Island și The Girl He Used to Know, New York Times bestselling author O poveste de dragoste remarcabilă care traversează timpul și oceanele!Amy Harmon aduce la viață o perioadă fascinantă din istorie cu o poveste de dragoste remarcabilă care traversează timpul și oceanele. Țesută cu măiestrie în jurul unor figuri și evenimente istorice, cartea este antrenantă, și greu de lăsat din mână până la final. - Helen Bryan, autor de bestselleruri internaționale printre care War Brides, The Sisterhood, The Valley Fragment din carteAvea un nas frumos și obraznic și îi lipsea un dinte din față; gaura era vizibilă printre buzele lui ușor desfăcute. Chiar și în lumina pâlpâitoare, am văzut că ochii copilului erau albaștri. Ochii lui i-au căutat frenetic pe ai mei, mari și curioși. Eram sigură că îl recunoșteam. Cunoșteam acei ochi. — Pleci iară? a repetat el.  Mi-a trebuit un moment ca să îi separ accentul de cuvinte. Plecam? Cum aș fi putut? Nici nu știam cum ajunsesem acolo.  — Nu știu unde sunt, am șoptit.  Cuvintele au răsunat ciudat de neclare, chiar încercând să îi imit accentul. Morfina. — Deci nu știu unde să mă duc, am terminat.  — Ești la Garvagh Glebe, a răspuns el simplu. Nu doarme nimeni în odaia asta. Poate să fie odaia ta acuma. — Este foarte drăguț din partea ta. Numele meu este Anne. Poți să îmi spui cum te cheamă? — Nu știi? a întrebat el, strâmbând din nas. — Nu, am șoptit, deși mărturisirea mi se părea a fi, în mod bizar, un soi de trădare. — Eoin Declan Gallagher, a răspuns băiețelul mândru, rostindu-și tot numele, așa cum fac uneori copiii. Eoin Declan Gallagher. Numele bunicului meu. — Eoin?  Vocea mi s-a ridicat, mirată, și am întins mâna ca să îl ating, sigură deodată că nu mă aflam cu adevărat acolo. Băiatul s-a retras, aruncându-și ochii spre ușă. Dormeam. Dormeam și aveam un vis ciudat și grozav.Despre autoareProza plină de poezie și sensibilitate a lui Amy Harmon a cucerit publicul încă de la primul său roman publicat în 2012. Astăzi, mulțumită succesului înregistrat pe mai multe continente, Harmon este considerată Bestselling Author de către Wall Street Journal, USA Today și New York Times. Până acum, autoarea a scris 13 romane, iar cele mai iubite dintre acestea sunt Running Barefoot, Making Faces, The Law of Moses, Infinity + One, A Different Blue și The bird and the sword. În cărțile sale, fantasticul, suspansul, iubirea și ficțiunea istorică se îmbină pentru a da naștere unor lumi captivante, în care cititorii doresc să se reîntoarcă iar și iar

RON 19.90
1

Pachet Creierul agil si corpul mobil

Pachet Creierul agil si corpul mobil

NĂSCUȚI SĂ FIM ÎN MIȘCAREVrei să-ți îmbunătățești calitatea vieții fără să-ți dai peste cap rutina zilnică? Începe cu Născuți să fim în mișcare. Aceasta nu este doar o carte, ci asul tău din mânecă pentru un corp mai rezistent și o sănătate optimă. Indiferent de situația financiară, vârstă sau ocupație, acest volum este conceput să fie companionul tău de zi cu zi și ghidul tău către o stare de bine.După decenii petrecute lucrând cu sportivi profesioniști, olimpici și chiar membri ai forțelor speciale ale Marinei SUA, Kelly și Juliet Starrett, pionierii mobilității, au început să studieze moduri de ameliorare a condiției fizice pentru majoritatea oamenilor.Cum putem să ne simțim bine și să funcționăm optim pe măsură ce înaintăm în vârstă? Cum contracarăm efectele dependenței de tehnologie, ale vieții sedentare și ale altor obiceiuri moderne asupra nevoii naturale a corpului nostru de se mișca?Răspunsurile se găsesc într-o carte care îți oferă: ·        Practici simple de mobilitate pentru a-ți lărgi paleta de mișcări și a evita accidentările ·        Trucuri simple pentru a integra mai multă mișcare în viața ta de zi cu zi, a scăpa de obiceiurile sedentare și a-ți recăpăta vitalitatea·        Sfaturi nutriționale și de igienă a somnului·        Exerciții de respirație țintite pentru o gestionare mai bună a stresului și a durerii·        Planuri complete de îmbunătățire a mobilității, de eliminare a durerii și creștere a calității viețiiFRAGMENT„Programul prezentat în această carte – și munca noastră de o viață – abordează întreaga rețea de componente ale mișcării. Valorificarea puterii sale îți va permite să obții agilitate, ușurință și rapiditate, înlăturând în același timp limitările, rigiditatea și durerea. Și, contrar a ceea ce s-ar putea să crezi, obținerea unei mobilități bune nu necesită exerciții fizice. Nici cardio. Nici antrenamente de forță. În schimb, este vorba despre o serie de activități simple care îți sporesc abilitatea de a te mișca liber și ușor, iar astfel îmbunătățesc și toate sistemele din corpul tău (digestiv, circulator, imunitar, limfatic) influențate de punerea ta în mișcare. RECENZII„Nu există corp pe care să nu-l poată schimba din temelii această carte.” – Melissa Urban, cofondatorul Whole30 „De fiecare dată când corpul meu întreabă, 'Ce mi-ai făcut?’, mă duc la cartea Titlu pentru răspunsuri. Ea mi-a deschis ochii către abordări simple și uimitor de eficiente în cazul durerilor de spate, întinderilor de mușchi și tendoanelor dureroase ale lui Ahile. Acum îmi văd visul personal devenit realitate — o modalitate de a anticipa accidentările înainte să se întâmple.” — Christopher McDougall, autorul bestsellerului Born to Run„Născuți să fim în mișcare schimbă regulile jocului. Cele mai importante lucruri pentru o sănătate mai bună se întâmplă în afara sălii de sport și sunt disponibile literalmente pentru oricine." —David Epstein, autorul bestsellerului Range: Why Generalists Triumph in a Specialized WorldNu ești sigur că ai nevoie de cartea asta? Poți să încrucișezi un picior în fața celuilalt și să te așezi jos, pe podea, într-o poziție cu picioarele încrucișate, fără să te ții de nimic? Nu? Atunci ai nevoie de această carte. Poți să îți ții respirația timp de 30 până la 40 de secunde? Poți să mergi afară respirând doar pe nas? Așa mă gândeam și eu. Ai. Nevoie. De. Această. Carte.” – Iulia„Dacă ai nevoie de date, are toată știința din spatele motivelor pentru care îmbunătățirea modului în care respiri și efectuarea mai multor pași zilnic CONTEAZĂ. Dacă ai nevoie de o listă de verificare zilnică, are și asta. Are o provocare de 21 de zile. Dar mai presus de toate, oferă sfaturi practice pentru îmbunătățirea vieții de zi cu zi, astfel încât să poți face mai mult și să fii mai prezent pentru cei care au nevoie de tine.” – Lucas„Această carte este pentru toată lumea. Acoperă mișcarea, mobilitatea, durerea, nutriția, respirația, somnul și stabilește un plan simplu și măsurabil pentru tine, să îmbunătățești fiecare aspect al sănătății tale. Conținutul este prezentat într-un mod accesibil și distractiv, ceea ce face ușor să îl integrezi în viața ta.” – Elena G.„Adevărata reușită a acestei cărți stă în aplicabilitatea sa. Am integrat obiceiurile în rutina mea, iar impactul pozitiv asupra sănătății și mobilității mele generale este incontestabil. Cartea nu doar inspiră schimbarea; oferă instrumentele și cunoștințele necesare pentru a o realiza.” – Sean NEUROPLASTICITATEA. SECRETUL LONGEVITĂȚII CREIERULUI Un ghid indispensabil pentru toți cei interesați de sănătate mintală și longevitate Pornește într-o călătorie fascinantă prin labirintul minții umane împreună cu acad. prof. dr. Leon Dănăilă - neurochirurgul care, după peste 40.000 de intervenții chirurgicale, continuă s

RON 89.00
1

Pachet Mobilitate si musculatura

Pachet Mobilitate si musculatura

REZUMAT PACHET MOBILITATE SI MUSCULATURANĂSCUȚI SĂ FIM ÎN MIȘCARECum contracarăm efectele dependenței de tehnologie, ale vieții sedentare și ale altor obiceiuri moderne, asupra nevoii naturale a corpului nostru de a se mișca?Răspunsurile se găsesc în această carte care îți oferă practici simple de mobilitate, exerciții de respirație pentru o gestionare mai bună a stresului, trucuri pentru a integra mai multă mișcare în viața ta de zi cu zi, precum și planuri complete de îmbunătățire a mobilității, de eliminare a durerii și creștere a calității vieții.Vrei să-ți îmbunătățești calitatea vieții fără să-ți dai peste cap rutina zilnică? Începe cu Născuți să fim în mișcare. Aceasta nu este doar o carte, ci asul tău din mânecă pentru un corp mai rezistent și o sănătate optimă. Indiferent de situația financiară, vârstă sau ocupație, acest volum este conceput să fie companionul tău de zi cu zi și ghidul tău către o stare de bine.După decenii petrecute lucrând cu sportivi profesioniști, olimpici și chiar membri ai forțelor speciale ale Marinei SUA, Kelly și Juliet Starrett, pionierii mobilității, au început să studieze moduri de ameliorare a condiției fizice pentru majoritatea oamenilor.Cum putem să ne simțim bine și să funcționăm optim pe măsură ce înaintăm în vârstă? Cum contracarăm efectele dependenței de tehnologie, ale vieții sedentare și ale altor obiceiuri moderne asupra nevoii naturale a corpului nostru de se mișca?Răspunsurile se găsesc într-o carte care îți oferă: ·        Practici simple de mobilitate pentru a-ți lărgi paleta de mișcări și a evita accidentările ·        Trucuri simple pentru a integra mai multă mișcare în viața ta de zi cu zi, a scăpa de obiceiurile sedentare și a-ți recăpăta vitalitatea·        Sfaturi nutriționale și de igienă a somnului·        Exerciții de respirație țintite pentru o gestionare mai bună a stresului și a durerii·        Planuri complete de îmbunătățire a mobilității, de eliminare a durerii și creștere a calității vieții  FRAGMENT„Programul prezentat în această carte – și munca noastră de o viață – abordează întreaga rețea de componente ale mișcării. Valorificarea puterii sale îți va permite să obții agilitate, ușurință și rapiditate, înlăturând în același timp limitările, rigiditatea și durerea. Și, contrar a ceea ce s-ar putea să crezi, obținerea unei mobilități bune nu necesită exerciții fizice. Nici cardio. Nici antrenamente de forță. În schimb, este vorba despre o serie de activități simple care îți sporesc abilitatea de a te mișca liber și ușor, iar astfel îmbunătățesc și toate sistemele din corpul tău (digestiv, circulator, imunitar, limfatic) influențate de punerea ta în mișcare. RECENZII„Nu există corp pe care să nu-l poată schimba din temelii această carte.” – Melissa Urban, cofondatorul Whole30 „De fiecare dată când corpul meu întreabă, 'Ce mi-ai făcut?’, mă duc la cartea Titlu pentru răspunsuri. Ea mi-a deschis ochii către abordări simple și uimitor de eficiente în cazul durerilor de spate, întinderilor de mușchi și tendoanelor dureroase ale lui Ahile. Acum îmi văd visul personal devenit realitate — o modalitate de a anticipa accidentările înainte să se întâmple.” — Christopher McDougall, autorul bestsellerului Born to Run„Născuți să fim în mișcare schimbă regulile jocului. Cele mai importante lucruri pentru o sănătate mai bună se întâmplă în afara sălii de sport și sunt disponibile literalmente pentru oricine." —David Epstein, autorul bestsellerului Range: Why Generalists Triumph in a Specialized WorldNu ești sigur că ai nevoie de cartea asta? Poți să încrucișezi un picior în fața celuilalt și să te așezi jos, pe podea, într-o poziție cu picioarele încrucișate, fără să te ții de nimic? Nu? Atunci ai nevoie de această carte. Poți să îți ții respirația timp de 30 până la 40 de secunde? Poți să mergi afară respirând doar pe nas? Așa mă gândeam și eu. Ai. Nevoie. De. Această. Carte.” – Iulia„Dacă ai nevoie de date, are toată știința din spatele motivelor pentru care îmbunătățirea modului în care respiri și efectuarea mai multor pași zilnic CONTEAZĂ. Dacă ai nevoie de o listă de verificare zilnică, are și asta. Are o provocare de 21 de zile. Dar mai presus de toate, oferă sfaturi practice pentru îmbunătățirea vieții de zi cu zi, astfel încât să poți face mai mult și să fii mai prezent pentru cei care au nevoie de tine.” – Lucas„Această carte este pentru toată lumea. Acoperă mișcarea, mobilitatea, durerea, nutriția, respirația, somnul și stabilește un plan simplu și măsurabil pentru tine, să îmbunătățești fiecare aspect al sănătății tale. Conținutul este prezentat într-un mod accesibil și distractiv, ceea ce face ușor să îl integrezi în viața ta.” – Elena G.„Adevărata reușită a acestei cărți stă în aplicabilitatea sa. Am integrat obiceiurile în ru

RON 69.00
1

Pachet Alegeri sanatoase

Pachet Alegeri sanatoase

NĂSCUȚI SĂ FIM ÎN MIȘCAREVrei să-ți îmbunătățești calitatea vieții fără să-ți dai peste cap rutina zilnică? Începe cu Născuți să fim în mișcare. Aceasta nu este doar o carte, ci asul tău din mânecă pentru un corp mai rezistent și o sănătate optimă. Indiferent de situația financiară, vârstă sau ocupație, acest volum este conceput să fie companionul tău de zi cu zi și ghidul tău către o stare de bine.După decenii petrecute lucrând cu sportivi profesioniști, olimpici și chiar membri ai forțelor speciale ale Marinei SUA, Kelly și Juliet Starrett, pionierii mobilității, au început să studieze moduri de ameliorare a condiției fizice pentru majoritatea oamenilor.Cum putem să ne simțim bine și să funcționăm optim pe măsură ce înaintăm în vârstă? Cum contracarăm efectele dependenței de tehnologie, ale vieții sedentare și ale altor obiceiuri moderne asupra nevoii naturale a corpului nostru de se mișca?Răspunsurile se găsesc într-o carte care îți oferă: ·        Practici simple de mobilitate pentru a-ți lărgi paleta de mișcări și a evita accidentările ·        Trucuri simple pentru a integra mai multă mișcare în viața ta de zi cu zi, a scăpa de obiceiurile sedentare și a-ți recăpăta vitalitatea·        Sfaturi nutriționale și de igienă a somnului·        Exerciții de respirație țintite pentru o gestionare mai bună a stresului și a durerii·        Planuri complete de îmbunătățire a mobilității, de eliminare a durerii și creștere a calității viețiiFRAGMENT„Programul prezentat în această carte – și munca noastră de o viață – abordează întreaga rețea de componente ale mișcării. Valorificarea puterii sale îți va permite să obții agilitate, ușurință și rapiditate, înlăturând în același timp limitările, rigiditatea și durerea. Și, contrar a ceea ce s-ar putea să crezi, obținerea unei mobilități bune nu necesită exerciții fizice. Nici cardio. Nici antrenamente de forță. În schimb, este vorba despre o serie de activități simple care îți sporesc abilitatea de a te mișca liber și ușor, iar astfel îmbunătățesc și toate sistemele din corpul tău (digestiv, circulator, imunitar, limfatic) influențate de punerea ta în mișcare. RECENZII„Nu există corp pe care să nu-l poată schimba din temelii această carte.” – Melissa Urban, cofondatorul Whole30 „De fiecare dată când corpul meu întreabă, 'Ce mi-ai făcut?’, mă duc la cartea Titlu pentru răspunsuri. Ea mi-a deschis ochii către abordări simple și uimitor de eficiente în cazul durerilor de spate, întinderilor de mușchi și tendoanelor dureroase ale lui Ahile. Acum îmi văd visul personal devenit realitate — o modalitate de a anticipa accidentările înainte să se întâmple.” — Christopher McDougall, autorul bestsellerului Born to Run„Născuți să fim în mișcare schimbă regulile jocului. Cele mai importante lucruri pentru o sănătate mai bună se întâmplă în afara sălii de sport și sunt disponibile literalmente pentru oricine." —David Epstein, autorul bestsellerului Range: Why Generalists Triumph in a Specialized WorldNu ești sigur că ai nevoie de cartea asta? Poți să încrucișezi un picior în fața celuilalt și să te așezi jos, pe podea, într-o poziție cu picioarele încrucișate, fără să te ții de nimic? Nu? Atunci ai nevoie de această carte. Poți să îți ții respirația timp de 30 până la 40 de secunde? Poți să mergi afară respirând doar pe nas? Așa mă gândeam și eu. Ai. Nevoie. De. Această. Carte.” – Iulia„Dacă ai nevoie de date, are toată știința din spatele motivelor pentru care îmbunătățirea modului în care respiri și efectuarea mai multor pași zilnic CONTEAZĂ. Dacă ai nevoie de o listă de verificare zilnică, are și asta. Are o provocare de 21 de zile. Dar mai presus de toate, oferă sfaturi practice pentru îmbunătățirea vieții de zi cu zi, astfel încât să poți face mai mult și să fii mai prezent pentru cei care au nevoie de tine.” – Lucas„Această carte este pentru toată lumea. Acoperă mișcarea, mobilitatea, durerea, nutriția, respirația, somnul și stabilește un plan simplu și măsurabil pentru tine, să îmbunătățești fiecare aspect al sănătății tale. Conținutul este prezentat într-un mod accesibil și distractiv, ceea ce face ușor să îl integrezi în viața ta.” – Elena G.„Adevărata reușită a acestei cărți stă în aplicabilitatea sa. Am integrat obiceiurile în rutina mea, iar impactul pozitiv asupra sănătății și mobilității mele generale este incontestabil. Cartea nu doar inspiră schimbarea; oferă instrumentele și cunoștințele necesare pentru a o realiza.” – SeanOAMENI ULTRAPROCESAȚI„Cea mai bună carte de știință din 2023” conform The Times și Sunday Times „Cea mai bună carte a anului 2023” conform Economist și Daily Mail Tu știi ce mănânci?  Adevărul despre mâncarea ultraprocesată este acum în meniu.  Stabilizatori, emulgatori, gume, lecitină, glucoză, uleiuri hidrogenate. Al

RON 79.00
1

Pachetul Călătorului în timp

Pachetul Călătorului în timp

Secrete întipărite în haineAutoarea bestsellerului Ce știe doar vântul revine cu o ficțiune istorică din timpul Marii Depresiuni, în care o poveste inedită de dragoste se împletește cu misterul unor crime inspirate din realitate.Chicago, 1923: Dani Flanagan, în vârstă de zece ani, se întoarce acasă și își găsește părinții morți în sufragerie. Michael Malone, tânărul polițist care investighează cazul, descoperă că lucrurile nu sunt ceea ce par, însă i se ordonă să-și țină gura. Dani este trimisă în Cleveland să locuiască cu mătușile ei. Cincisprezece ani mai târziu, Michael Malone este chemat la Cleveland de bunul său prieten Eliot Ness pentru a investiga o serie de crime șocante care le dau bătăi de cap polițiștilor locali. Într-un oraș împovărat de sărăcie și terorizat de acțiunile unui criminal în serie, destinele lui Dani și Malone se încrucișează din nou.După ce descoperă darul lui Dani de a atinge o haină și a vedea, a simți părți încețoșate din povestea persoanelor care au purtat-o, Malone își dă seama că tânăra ar putea fi cheia rezolvării acestui caz. Uniți de secrete întunecate, cei doi sunt prinși într-o cursă mortală, riscând să devină următoarele victime. FRAGMENT„— Nu suferinţa se degajă din flacără, ci deznădejdea. Atunci când încetăm să mai credem… e ca şi cum ne-am pierde umanitatea.— Când încetăm să mai credem în ce anume?— În dragoste.”Ce știe doar vântulAnne Gallagher a crescut fermecată de povestirile bunicului său despre Irlanda. Devastată de moartea acestuia, ea călătorește înapoi către meleagurile lui natale pentru a-i împrăștia cenușa. Acolo, copleșită de amintirea unui om pe care îl adorase și de o istorie pe care nu o știuse niciodată, ea este transportată brusc într-un alt timp. Irlanda anului 1921 este în prag de război. Un loc periculos în care să te trezești. Tocmai aici ajunge Anne, rănită, dezorientată, aflată în grija doctorului Thomas Smith, protectorul unui băiețel care îi pare straniu de cunoscut. Confundată cu mama copilului, dispărută cu mult timp în urmă, Anne trebuie să hotărască dacă este dispusă să renunțe la viața sa de până atunci pentru o dragoste pe care nu credea că o va găsi vreodată. Dar, până la urmă, oare această alegere îi aparține ei cu adevărat? Vântul, martorul tăcut a tot ce s-a întâmplat, este singurul care cunoaște răspunsul. FRAGMENT„Dar vântul și apa cunosc tainele lumii. Au văzut și au auzit tot ce s-a spus sau s-a făcut vreodată. Și dacă asculți, ele îți vor spune toate poveștile și îți vor cânta toate cântecele. Cântecele tuturor celor care au trăit. Milioane și milioane de vieți. Milioane și milioane de povești.” RecenziiFanii Outlander vor iubi aceste cărți!„O explorare înălțătoare a unor cadre pe care rar le regăsim în ficțiunea istorică! Două călătorii prin timp, istorie și iubire, pline de emoție și minunat scrise. Fanii Outlander vor iubi aceste cărți!” - OLIVIA HAWKER, autoarea romanului The Ragged Edge of the NightAmy Harmon țese iubiri epice!„O maestră a poveștilor fermecătoare, Amy Harmon țese iubiri epice, alternând asemenea unui istoric experimentat între trecut și prezent. Am fost captivată de puterea acestor cărți!” – TRACEY GARVIS GRAVES, autoarea de bestselleruri, printre care On The Island și The Girl He Used To KnowPovești de dragoste care traversează timpul și oceanele!„Amy Harmon aduce la viață perioade fascinante și dureroase, deopotrivă. Țesute cu măiestrie în jurul unor figuri și evenimente istorice, romanele sunt foarte greu de lăsat din mână.” – HELEN BRYAN, autoare de bestselleruri, printre care War Brides, The Sisterhood și The ValleyAceste povești parcă au fost scrise pentru mine! „Poveștile lui Amy Harmon parcă au fost scrise pentru mine! Vede perfect în inima mea și știe cum să-mi stârnească cele mai profunde sentimente. Dacă reușește să facă asta, este clar o autoare care merită toată atenția din lume!” - MIA SHERIDNA, autoare de bestselleruri New York TimesOpere de artă în adevăratul sens al cuvântului! „Toată această grijă la detalii transformă poveștile lui Amy Harmon în adevărate opere de artă! Personajele sunt extrem de bine creionate și pline de personalitate, trăirile lor sunt intense, iar misterul plutește în aer încă de la primele pagini. Recomand din suflet!” - BARBARA KLOSS, autoarea seriei The Gods of Men Secretul ciorcârliei – Fiona ValpyScoția, Lacul Ewe, 1940. În ciuda războiului, diferențele sociale sunt încă puternice în micul sat de munte de pe malul Lacului Ewe și amenință să îi despartă pe doi tineri îndrăgostiți: Flora, fiica îngrijitorului domeniului de vânătoare, și Alec, fiul moșierului, cel mai puternic om din regiune.Însă, când Marina Regală stabilește în sat o bază militară pentru convoaiele arctice, viața în această comunitate extrem de strânsă se schimbă pentru totdeauna. Tensiunile dintre cele două familii cresc, iar, pentru Flora și Alec, orice șansă la iubire și fericire pare sortită să piară printre valurile înghețate ale Lacului Ewe. &nbsp

RON 99.00
1

Ghidul unui călugăr pentru a fi fericit

Ghidul unui călugăr pentru a fi fericit

Pornește în cea mai importantă călătorie, spre sinele tău, cu o carte motivațională inedită. Ghidul unui călugăr pentru a fi fericit, de Gelong Thubten, te va ajuta să îți eliberezi mintea de griji, regrete și gânduri negative și îți va arăta calea spre pacea interioară și fericirea adevărată. Tradusă la editura Bookzone după titlul original A Monk's Guide to Happiness , acest ghid se distinge în categoria de cărți motivaționale datorită stilului călduros și înțelept al autorului.DESPRE CARTEEști față-n față cu o carte motivațională, propriul tău ghid practic de meditație și mindfulness, un ghid accesibil și ușor de înțeles. Într-un secol atât de agitat în care omenirea traversează o stare continuă de neliniște, căutarea fericirii pare fără sfârșit. Viața ne consumă pe interior și ne pune piedici ostile, iar o soluție în acest sens este să adaugi în biblioteca ta o carte de dezvoltare personală și motivațională care nu te va lăsa indiferent.Ghidul unui călugăr pentru a fi fericit vorbește despre blocajele din calea dezvoltării personale, despre grijile care nu ne lasă să ne controlăm singuri viața, despre cum ne irosim o mare parte din resursele interioare pe lucruri superficiale, materiale, care nu fac decât să ne distrugă sufletul. Citind această carte vei realiza că nu timpul rezvolă lucrurile, ci noi suntem cei care trebuie s-o facem. Nu-ți poți trăi viața în compania celor mai dureroase gânduri și amintiri. Prin această carte Gelong Thubten îți arată calea de scăpare, ca de la suflet la suflet, pentru a cădea la înțelegere cu propria minte. Scrierile autorului te vor provoca să nu mai aștepți o răsplată imediată sau o fericire care se naște instant din superficialitate. Thubten îți arată în cartea Ghidul unui călugăr pentru a fi fericit beneficiile meditației și calea către pacea interioară combinând experiența personală, tehnologia, psihologia și știința, surprinzător pentru un călugăr.O carte motivațională ca o lecție complexă despre fericire la finalul căreia vei scapa de temeri și îți vei trăi viața așa cum îți dorești. „Mi se pare că oamenii înţeleg fericirea ca pe o senzație efemeră: o beţie a simţurilor, o descărcare de energie direct în inimă. Iar când efectul trece, când starea de ebrietate a simţurilor se consumă, râvnesc iar și iar după ea. Trăim vremuri în care ni se pretinde să fim fericiţi. Suntem peren în căutarea euforiei, ca sub efectul unei doze excesive de glucoză, râvnind necontenit, preocupaţi să ne menținem simţurile mereu stimulate sau satisfăcute, sau ambele deodată.” […] „Cele mai dureros scenariu este acela în care, după ce facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ajuta pe cineva, rămânem dezamăgiţi, răniţi sau chiar abuzaţi. Atunci vocea noastră internă ridică tonul: Cum au putut să-mi facă aşa ceva după tot ce am făcut pentru ei? Acest monolog interior sugerează că ajutorul nu a fost necondiţionat, că aveam nişte reguli ascunse. Sfârşim prin a simţi că a fi bun nu şi are rostul sau că nu este justificat. Poate deveni îngrozitor de frustrant.” […] „De ce suferim de stres?Stresul are patru cauze principale, şi toate sunt legate de ataşamentul nesănătos:1. Să nu ai ceea ce îţi doreşti2. Să ai ceva ce nu îţi doreşti3. Să protejezi ce ai obţinut4. Să pierzi ceea ce iubeşti”EXERCIȚIU PENTRU MINTE ȘI SUFLETGândește-te că mintea ta este cerul, iar gândurile sunt nori. Cerul e senin, orice ar fi. Mai apar însă, nori pufoși, negri, răsfirați. Cerul îi acceptă pe toți și el rămâne același. Asta trebuie să facem și noi, să observăm gândurile și emoțiile pe care le avem, să le acceptăm și să ne păstrăm starea de bine. Fericirea înseamnă libertate, când suntem lipsiți de dorințe sau emoții conflictuale.DESPRE AUTORGelong Thubten, călugăr budist, profesor de meditație și autor îndrăgit, a fost mereu fascinat de subiectul fericirii. Autorul este un pionier în meditație și mindfulness, iar scrierile lui sunt o inspirație la nivel mondial, lucrând de-a lungul timpului cu oameni diverși, de la antreprenori din Silicon Valley, până la cele mai cunoscute vedete de la Hollywood.Prin această carte, Gelong Thubten lansează o provocare și ne invită să face loc fericirii în viața noastră. Tinerețea și-a trăit-o într-un mod extrem, având un stil de viață haotic cauzat de meseria de actor pe care și-a ales-o în New York. Măcinat de tot ce i se întâmpla, acesta decide să caute o soluție, să aibă grijă de propriul suflet și să înțeleagă ce contează cu adevărat în viață. Astfel, autorul zboară peste ocean și își găsește locul într-o mănăstire budistă din Scoția unde devine călugăr. Acesta a fost momentul de cumpănă care avea să-i dicteze viitorul și care a schimbat viața a milioane de oameni. Citind „Ghidul unui călugăr pentru a fi fericit” vei reuși să:- scapi de stres și anxietate cu ajutorul meditației- înveți să te asculți și să te înțelegi mai bine- îți îmbunătățești sănătatea mintală, dar și fizică- înveți pas cu pas cum să meditezi, chiar și într-o zi ocupată- dezvolți o compasiune crescută pentru

RON 34.90
1

Pachet Ușor ca fulgul

Pachet Ușor ca fulgul

Învinge anxietatea în 10 pași – Dr. Kirren SchnackÎnvață cum poți prelua controlul asupra emoțiilor tale cu recomandările unui psihoterapeut specializat în anxietate! Gânduri negre. Emoții copleșitoare. Temeri nejustificate. Atacuri de panică. Îți sună cunoscut? Dacă anxietatea a început să se manifeste sub forma unor senzații fizice, cartea scrisă de Dr. Schnack te va ajuta să-ți îmbunătățești starea mentală și fizică, oprind avalanșa de gânduri pesimiste care amenință să te înghită. Cu toții avem nevoie de mai multă liniște interioară, fifie că luptăm de multă vreme cu emoțiile copleșitoare, fie că, pur şi simplu, trecem momentan printr-o perioadă stresantă. Indiferent în ce categorie te încadrezi, strategiile dovedite clinic din această carte au scopul de a te călăuzi în încercarea ta de a îmbrățișa incertitudinile și de a depăși traumele emoționale, într-un ritm confortabil pentru tine. Cu recomandări practice și exerciții terapeutice, acesta este unicul ghid de care ai nevoie ca să îți calmezi singur sistemul nervos, să îți gestionezi emoțiile intense și să îți regăsești motivația de zi cu zi.Urmând cei 10 pași definiți de Dr. Schnack, vei înțelege un adevăr fundamental: la fel ca norii întunecați, și anxietatea va trece. „Învinge anxietatea în 10 pași este plină de sfaturi utile și ușor de urmat. Societatea nu a avut niciodată mai multă nevoie de psihoterapeuți cum este Dr. Schnack.” – The Times „O adevărată trusă de prim ajutor în tratarea anxietății, care îți explică principiile de bază, factorii genetici și reactivi ce declanșează simptomele, precum și abordările etapizate care îți vor aduce rezultate pe termen lung.” – The British Psychological Society „Sfaturile oferite de Dr. Kirren sunt o resursă neprețuită pentru persoanele care nu găsesc sau nu au acces la ajutor specializat adecvat în domeniul sănătății mintale.” – Newsweek „Din sfaturile empatice, practice și îndelung cercetate de Dr. Kirren pentru gestionarea anxietății, vei învăța cum să ieși din modul de «supraviețuire» și să începi să prosperi în toate aspectele vieții tale.” – Vex King, autorul bestsellerului Mai aproape de iubireGhidul unui călugăr pentru vremuri grele - Gelong Thubten Călugărul care nu a vorbit timp de 9 luni împărtășește cu tine lecțiile pe care le-a acumulat în tăcerea sa spirituală. „Dacă pătrundem mai profund în nefericirea noastră, vom descoperi o ușă secretă către o putere ascunsă adânc în noi. Dorința mea este ca această carte să te ajute să intri pe acea ușă.” — Gelong Thubten Cu toții trecem prin vremuri grele, în care viața pare o luptă continuă, iar stresul ne însoțește la fiecare pas. Poate ne simțim triști, anxioși sau ne confruntăm cu o situație dureroasă, precum o pierdere grea sau o inimă frântă. În astfel de momente, avem nevoie de sprijin și îndrumare pentru a depăși gândurile și emoțiile negative. Ghidul unui călugăr pentru vremuri grele ne arată cum să îmbrățișăm suferința și să transformăm dificultățile vieții în oportunități de creștere personală. Practicile de meditație și mindfulness ne pot ajuta să accesăm resurse nebănuite de forță interioară și să cultivăm reziliență, fericire, compasiune și pace interioră. Gelong Thubten ne ghidează cum să găsim sens în durere și disconfort, renunțând la vechile tipare de frică și rezistență.Pe măsură ce învățăm cum să facem față mai ușor provocărilor, vom dobândi o perspectivă neînfricată asupra vieții și o fericire durabilă, de neclintit. Această carte este pentru tine dacă: 1.     Te simți copleșit de griji, gânduri anxioase și tristețe;2.     Nu reușești să trăiești în prezent și ești influențat de trecut și viitor;3.     Adormi greu din cauza gândurilor care nu îți dau pace;4.     Cauți un ghid pentru începători despre cum să meditezi pas cu pas;5.     Ai încercat să meditezi și ți s-a părut dificil sau complicat;6.     Meditezi frecvent și vrei să îți îmbunătățești practica; „O carte revelatoare, personală, dar, mai ales, practică, despre cum să gestionăm momentele dificile. Acest ghid de supraviețuire al unui călugăr budist cu un trecut tumultuos este cu adevărat valoros.” ― The Times Ghidul unui călugăr pentru a fi fericit - Gelong Thubten Pornește în cea mai importantă călătorie, spre sinele tău, cu o carte motivațională inedită. Ghidul unui călugăr pentru a fi fericit, de Gelong Thubten, te va ajuta să îți eliberezi mintea de griji, regrete și gânduri negative și îți va arăta calea spre pacea interioară și fericirea adevărată. Tradusă la editura Bookzone după titlul original A Monk's Guide to Happiness acest ghid se distinge în categoria de cărți motivaționale datorită stilului călduros și înțelept al autorului.  Ești față-n față cu o carte motivațională, propriul tău ghid practic de meditație și mindfulness, un ghid accesibil și ușor de î

RON 99.00
1

Păcatele zeilor + Interzis

Păcatele zeilor + Interzis

·      Seria Păcatele ZeilorNominalizată la Premiile Goodreads 2021 & 2022 în categoria Best RomancePremiul Swoon pentru Romance erotic 2021 Picantă, savuroasă și malefic de seducătoare, seria Păcatele Zeilor este o reinterpretare incendiară și modernă a poveștilor de dragoste din mitologia greacă. Cele două scenarii aparent rupte din Legendele Olimpului îți vor trezi și mai intens poftele ascunse.Fiecare carte este o poveste independentă de cealaltă din serie, cu personaje din aceleași dinastii care interacționează și cresc suspansul acțiunii cu o explozie de simțuri.  1.      Zeul Infernului O interpretare incendiară și modernă a mitului grecesc dintre Hades și PersefonaPersefona Dimitriou trăiește o viață privilegiată în înaltul Olimp, un oraș strălucitor și extravagant condus de către cei Treisprezece. Însă, când este forțată să se căsătorească cu Zeus, un tiran periculos cu un șir de soții moarte în urma lui, Persefona fuge peste râul Styx, direct în brațele lui Hades, temutul conducător al orașului de jos. Departe de a fi monstrul închipuit de toți, Hades este singurul care poate să o protejeze de Zeus și să-i redea libertatea. Noapte după noapte, fantezie după fantezie, înțelegerea dintre ei o introduce pe Persefona într-o lume a simțurilor cum nu credea că poate exista. Cât de departe vor merge pentru a se opune unui destin care îi vrea despărțiți?   2.      Zeul Dorinței În orașul ultramodern Olimp, de unii oameni este mai bine să te ferești. Mai ales dacă îți iese în față Eros, fiul și asasinul personal al celei mai puternice și periculoase femei din oraș, Afrodita. Dar când îl vede rănit și vulnerabil, atât de diferit de monstrul infam pe care și-l imagina, Psyche Dimitriou nu poate să îi întoarcă spatele.Actul ei de bunătate îi poate pune inima pe tavă la propriu, pentru că o poză compromițătoare cu Psyche și Eros stârnește furia şi gelozia Afroditei. Sângele este singurul remediu pentru a spăla orice urmă de slăbiciune. Dar tocmai sângele este cel care „ia foc” în venele lui Eros când se află din nou față în față cu Psyche, la ordinul mamei sale. Incapabil să-i ia viața, face singurul lucru prin care o poate salva: o cere în căsătorie. Se spune că logica și pasiunea nu pot coexista; dar dacă ar fi adevărat contrariul?   Recenzii Un păcat pur„Această carte este un păcat pur! Cel mai delicios, irezistibil și incendiar păcat pe care îți place să-l comiți din toată inima și în mod voluntar!Hades și Persefona pot da foc întregului Olimp cu relația lor incendiară în care se topesc. În pat pot declanșa cutremurul care va zgudui întregul univers.” - Nilufer Ozmekik, Goodreads Maestră a tablourilor erotice„O maestră a tablourilor erotice, autoarea creează secvențe și scene mai fierbinți decât Zeul Infernului. Iar Hades este tipul de erou sensibil și chinuit pentru care au fost inventate poveștile de dragoste.” – Entertainment Weekly Relația palpabilă dintre Psyche și Eros este de zece ori mai explozivă decât dinamita„Oh, Doamne! Seria Dark Olympus devine din ce în ce mai fierbinte la fiecare carte! Când am citit prima carte, nu am putut lăsa deoparte povestea stimulantă, explozivă, sexi, înflăcărată dintre Persefona și Hades! M-am gândit că a doua carte s-ar putea să nu-mi satisfacă așteptările, dar acum îmi retrag cuvintele pentru că relația palpabilă dintre Psyche și Eros este de zece ori mai explozivă decât dinamita!”- Nilufer Ozmekik, Goodreads Cu respirația tăiată„Erotică, intrigantă și seducătoare... această continuare captivantă a Zeului Infernului îi va lăsa pe cititori cu respirația tăiată.” - The Nerd Daily  ·      Interzis Regula nr 1: E interzis să încalci regulile!  Cu opt săptămâni în urmă m-am înscris într-un proiect care părea o idee bună la acel moment. Un burlac sexy, locații de lux și posibilitatea de a câștiga un premiu de care familia mea chiar avea nevoie. Problema este că există o mulțime de reguli, printre care se numără și interdicția de a merge la întâlniri, de a avea relații intime și de a divulga termenii contractului. În primă fază credeam că le voi putea respecta cu lejeritate, după ce un an întreg mi-am autoimpus să stau departe de bărbați și chiar am reușit să fac asta. Asta până când mi-am dat seama că am făcut o înțelegere cu diavolul și că m-am îndrăgostit nebunește de fratele lui. Și totuși, e interzis... Dacă ai trăit emoțiile emisiunii Burlacul, sau ai savurat fiecare moment din show-ul Too hot to handle, vei iubi această carte!Recenzii„OMG, OMG, OMG! Cea mai grozavă carte pe care am citit-o până acum și e abia ianuarie! E atât de sexy și de incitantă, și de completă, încât nu cred că voi găsi prea ușor ceva să o depășească!” - Misha„Pregătește-te să nu dormi, să nu mănânci și să-ți ignori complet familia! Această poveste originală și incendiară îți garantez c

RON 89.00
1

Pachet Mobilitate si nutritie

Pachet Mobilitate si nutritie

NĂSCUȚI SĂ FIM ÎN MIȘCAREVrei să-ți îmbunătățești calitatea vieții fără să-ți dai peste cap rutina zilnică? Începe cu Născuți să fim în mișcare. Aceasta nu este doar o carte, ci asul tău din mânecă pentru un corp mai rezistent și o sănătate optimă. Indiferent de situația financiară, vârstă sau ocupație, acest volum este conceput să fie companionul tău de zi cu zi și ghidul tău către o stare de bine.După decenii petrecute lucrând cu sportivi profesioniști, olimpici și chiar membri ai forțelor speciale ale Marinei SUA, Kelly și Juliet Starrett, pionierii mobilității, au început să studieze moduri de ameliorare a condiției fizice pentru majoritatea oamenilor.Cum putem să ne simțim bine și să funcționăm optim pe măsură ce înaintăm în vârstă? Cum contracarăm efectele dependenței de tehnologie, ale vieții sedentare și ale altor obiceiuri moderne asupra nevoii naturale a corpului nostru de se mișca?Răspunsurile se găsesc într-o carte care îți oferă: ·        Practici simple de mobilitate pentru a-ți lărgi paleta de mișcări și a evita accidentările ·        Trucuri simple pentru a integra mai multă mișcare în viața ta de zi cu zi, a scăpa de obiceiurile sedentare și a-ți recăpăta vitalitatea·        Sfaturi nutriționale și de igienă a somnului·        Exerciții de respirație țintite pentru o gestionare mai bună a stresului și a durerii·        Planuri complete de îmbunătățire a mobilității, de eliminare a durerii și creștere a calității viețiiFRAGMENT„Programul prezentat în această carte – și munca noastră de o viață – abordează întreaga rețea de componente ale mișcării. Valorificarea puterii sale îți va permite să obții agilitate, ușurință și rapiditate, înlăturând în același timp limitările, rigiditatea și durerea. Și, contrar a ceea ce s-ar putea să crezi, obținerea unei mobilități bune nu necesită exerciții fizice. Nici cardio. Nici antrenamente de forță. În schimb, este vorba despre o serie de activități simple care îți sporesc abilitatea de a te mișca liber și ușor, iar astfel îmbunătățesc și toate sistemele din corpul tău (digestiv, circulator, imunitar, limfatic) influențate de punerea ta în mișcare. RECENZII„Nu există corp pe care să nu-l poată schimba din temelii această carte.” – Melissa Urban, cofondatorul Whole30 „De fiecare dată când corpul meu întreabă, 'Ce mi-ai făcut?’, mă duc la cartea Titlu pentru răspunsuri. Ea mi-a deschis ochii către abordări simple și uimitor de eficiente în cazul durerilor de spate, întinderilor de mușchi și tendoanelor dureroase ale lui Ahile. Acum îmi văd visul personal devenit realitate — o modalitate de a anticipa accidentările înainte să se întâmple.” — Christopher McDougall, autorul bestsellerului Born to Run„Născuți să fim în mișcare schimbă regulile jocului. Cele mai importante lucruri pentru o sănătate mai bună se întâmplă în afara sălii de sport și sunt disponibile literalmente pentru oricine." —David Epstein, autorul bestsellerului Range: Why Generalists Triumph in a Specialized WorldNu ești sigur că ai nevoie de cartea asta? Poți să încrucișezi un picior în fața celuilalt și să te așezi jos, pe podea, într-o poziție cu picioarele încrucișate, fără să te ții de nimic? Nu? Atunci ai nevoie de această carte. Poți să îți ții respirația timp de 30 până la 40 de secunde? Poți să mergi afară respirând doar pe nas? Așa mă gândeam și eu. Ai. Nevoie. De. Această. Carte.” – Iulia„Dacă ai nevoie de date, are toată știința din spatele motivelor pentru care îmbunătățirea modului în care respiri și efectuarea mai multor pași zilnic CONTEAZĂ. Dacă ai nevoie de o listă de verificare zilnică, are și asta. Are o provocare de 21 de zile. Dar mai presus de toate, oferă sfaturi practice pentru îmbunătățirea vieții de zi cu zi, astfel încât să poți face mai mult și să fii mai prezent pentru cei care au nevoie de tine.” – Lucas„Această carte este pentru toată lumea. Acoperă mișcarea, mobilitatea, durerea, nutriția, respirația, somnul și stabilește un plan simplu și măsurabil pentru tine, să îmbunătățești fiecare aspect al sănătății tale. Conținutul este prezentat într-un mod accesibil și distractiv, ceea ce face ușor să îl integrezi în viața ta.” – Elena G.„Adevărata reușită a acestei cărți stă în aplicabilitatea sa. Am integrat obiceiurile în rutina mea, iar impactul pozitiv asupra sănătății și mobilității mele generale este incontestabil. Cartea nu doar inspiră schimbarea; oferă instrumentele și cunoștințele necesare pentru a o realiza.” – Sean  DIETA COMPLETĂ PENTRU CORP ȘI MINTEBucură-te de o viață sănătoasă și plină de gust! Mai mult decât o simplă dietă, Dieta Completă este un program complex pentru controlul greutății care te ajută să-ți asculți și să-ți înțelegi corpul.Cu ajutorul recomandărilor Sairei Hammed - Medic specialist în endocrinologie și diabetol

RON 59.00
1