9 rezultate (0,15947 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Gradina cu statui

Istoria Clujului III

Istoria Clujului III

Volumul de faţă abordează intervalul de timp care se referă la perioada domniei lui Carol al VI-lea de Habsburg, secvenţă cronologică în care Clujul a fost martorul a numeroase tensiuni politice şi sociale, generate de instaurarea dominaţiei austriece şi acomodarea societăţii transilvănene cu noul model de organizare societală impus de Casa de Habsburg. Oraşul Cluj cunoaşte şi câteva episoade interesante privind viaţa politică a provinciei prin faptul că, între anii 1718-1730, s-au desfăşurat aici lucrările Dietei Transilvaniei, iar în perioada 1719-1732 Guberniul provincial şi-a mutat aici reşedinţa. Extrem de important a fost momentul redobândirii statutului de oraş liber regesc (statut ce a fost pierdut în anul 1660) în anul 1709. (Ioan Bolovan) Volumul de faţă, al treilea din cel de-al III-lea tom al operei lui Jakab Elek, este consacrat epocii lui Carol al VI-lea, purtător al coroanei Sfântului Imperiu între anii 1711 şi 1740. O domnie care este tratată, de regulă, ca una de foarte îndelungată tranziţie între sfârşitul războiului de eliberare al lui Francisc Rákóczi al II-lea şi epoca Mariei Tereza, a cărei personalitate reformatoare a marcat în mod hotărâtor istoria ţărilor stăpânite de casa de Habsburg. Pentru Cluj, [...] Jakab Elek a reuşit să documenteze şi să descrie o perioadă de reorganizare şi adaptare, în care oraşul şi cetăţenii săi încercau să îşi găsească un nou destin în noile cadre economice şi administrative impuse de stăpânirea imperială, care avea [...] tendinţa firească de a privi cu neîncredere un centru urban reprezentativ care se identifica cu Transilvania şi cu locuitorii ei. (Tudor Sălăgean

RON 29.10
1

Managementul organizatiei scolare. Implicatii ale managementului democraticparticipativ

Managementul organizatiei scolare. Implicatii ale managementului democraticparticipativ

Prin fundamentele sale teoretice, prin câmpul şi metodologia de investigare, lucrarea de faţă are valoare de model sau prototip, utilă atât pentru decidenţii educaţionali, cât şi pentru publicul larg cu preocupări în domeniu. Fiind un volum de Pedagogie, apreciat ca o reuşită articulare de date relevante teoretice şi practic-aplicative în sfera managementului educaţional, îl propunem cu încredere spre lectură studenţilor şi specialiştilor din domeniu. (Prof. univ. dr. habil. Ion Albulescu) Recomandarea pentru implementarea managementului democratic-participativ la nivelul organizaţiilor şcolare se bazează pe cercetarea prezentată, care ar putea să constituie o contribuţie la afirmarea managementului în educaţie ca abordare pedagogică interdisciplinară, ca o perspectivă unificatoare şi integrativă a unor elemente ştiinţifice şi achiziţii ce provin din ştiinţe particulare, cu constatări desprinse din experienţa practică de conducere. (Adriana Denisa Manea) ADRIANA DENISA MANEA este cadru didactic universitar la Departamentul de Ştiinţe ale Educaţiei, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Absolventă a Liceului Pedagogic Năsăud, este licențiată în Psihologie și a obținut în 2010 un doctorat în Ştiinţe ale Educaţiei. Activitatea didactică și de cercetare acoperă o gamă largă de domenii de interes în psihopedagogie, îndeplinind funcția de educatoare, învățătoare, profesor de psihopedagogie specială, psiholog şi manager școlar. Activitatea publicistică s-a concretizat în două volume ca autor unic, două volume în calitate de coautor, 9 volume de specialitate coordonate (2 ca unic coordonator, 7 în colaborare), peste 100 de publicații (34 de capitole, 36 de articole/studii indexate în baze de date internaționale, peste 45 de articole publicate în volume ale unor manifestări științifice internaționale şi naţionale)

RON 38.80
1

A invata sa traiesti vesnicia. Un dialog cu Sandu Frunza

A invata sa traiesti vesnicia. Un dialog cu Sandu Frunza

Ioan Chirilă este poet, eseist, filosof și teolog al tradiției iudaice și creștine, un om de cultură care face ca, pe oriunde trece, lucrurile să rodească și să se umple de lumina prieteniei și a bucuriei de a fi împreună. Apropiat de Maxim Mărturisitorul în modul său de a filosofa și mai degrabă philonian în modul său de a se situa în lume, este una dintre cele mai remarcabile voci ale teologiei ortodoxe contemporane. Urmărind excelența în tot ceea ce face, cel mai adesea Părintele profesor Ioan Chirilă ajunge să o atingă și îi ajută și pe alții să se împărtășească de ea. (Sandu Frunză) Ioan Chirilă este preot, prof. univ. dr. la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Babeş‑Bolyai, Cluj‑Napoca. Este autor al volumelor: Scara Cuvântului. Eseuri omiletice (2017), Israel: Întoarcerea acasă (2017), Model, Chip, Sens (Eseuri) (2017), Urme pe cer (2016), Fărâme de cer (2014), Sfânta Scriptură – Cuvântul cuvintelor (2010), The Dia‑logos between Theology and Science. Meeting through the Word (2009), Fragmentarium exegetic filonian II, Nomothetica – repere exegetice la Decalog (2003), Fragmentarium exegetic filonian (2002), Fragmentarium exegetic (2001), Qumran şi Mariotis – două sinteze ascetice – locuri ale îmbogăţirii duhovniceşti (2000), Ecouri în Babel (2000), Mesianism şi Apocalipsă în scrierile de la Qumran (1999), Cartea profetului Osea. Breviarum pentru o gnoseologie a Vechiului Testament (1999), Homo – deus (1997). Scrie studii ştiinţifice, eseu şi poezie, este realizator al unor emisiuni radio‑tv şi colaborator la reviste universitare şi de cultură recunoscute pe plan naţional şi internaţional. A condus granturi naţionale şi internaţionale, creând cooperări internaţionale foarte importante pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă şi pentru Universitatea Babeş‑Bolyai. Este preşedintele Senatului Universităţii Babeş‑Bolyai

RON 29.10
1

Avram Iancu. Secvențe biografice

Avram Iancu. Secvențe biografice

„Unicul dor al vieții mele este să-mi văd Națiunea mea fericită!”  (Avram Iancu)ANUL „AVRAM IANCU” (2024)Omagiu editorial Eroului deplin al națiunii române, la 200 de ani de la naștere, sub egida Asociației Avram Iancu 1848 Alba IuliaPrefață de Ioan-Aurel Pop Ilustrația copertei și a siglei „Avram Iancu 200”: Teodor Bogoi După lectura cărții, cititorul rămâne cu un sentiment tonic, de încredere și speranță, rămâne în admirație față de aceia care ne-au trasat programul de țară dintre anii 1848 și 1918, față de cei care au făurit casa noastră numită România. Ionuț Țene demonstrează că istoria nu a fost niciodată numai știință și cunoaștere, ci și „învățătoare a vieții” (Cicero) și că de învățătura despre Avram Iancu – întruchipare a idealurilor poporului – avem nevoie cu toții, „ca să nu rătăcim” (Simion Bărnuțiu). (IOAN-AUREL POP) Prin această carte dedicată lui Avram Iancu, am dorit să ilustrez actualitatea acestui erou român în conștiințele românilor, dar și să scot în evidență valorile de dreptate, libertate, egalitate, toleranță și unitate, pentru care a luptat Crăișorul Munților. Avram Iancu a fost un spirit evoluat, un reprezentant al democrației epocii sale și, în același timp, un erou național și european. Avram Iancu reprezintă un model istoric foarte actual. Românii se recunosc în valorile promovate de el. Este un spirit al rezistenței și perenității românești în fața vicisitudinilor istoriei. Astfel, nu întâmplător, contemporanii se identifică cu acest erou la adunările comemorative și la cele aniversare dedicate Crăișorului, prin deja cunoscuta scandare: „Avram Iancu suntem toți!”. (IONUȚ ȚENE

RON 58.50
1

Razboiul sfant al rasei: eugenia si protectia natiunii in Ungaria 1900-1919

Razboiul sfant al rasei: eugenia si protectia natiunii in Ungaria 1900-1919

Profesorul Marius Turda de la Oxford Brookes University este unul dintre cei mai avizati specialisti din lume in istoria eugeniei si a rasismului. Noua sa carte dedicata miscarii eugenice din Ungaria in deceniile premergatoare Primului Razboi Mondial este in primul rand o contributie stiintifica importanta la cunoasterea scolii eugenice maghiare si a racordarii acesteia la curentele existente pe plan mondial. In al doilea rand, lucrarea este valoroasa fiindca devoaleaza modul in care politica a fuzionat cu stiinta la inceputul secolului XX si a oferit guvernantilor de la Budapesta „argumente” care sa sustina dominatia maghiara in Europa Centrala in detrimentul slovacilor, romanilor, sarbilor, croatilor. Esecul Ungariei in 4 iunie 1920 la Trianon se explica, dincolo de recunoasterea de catre statele aliate invingatoare a principiilor democratice lansate de Woodrow Wilson, si prin cantonarea cu obstinatie a delegatiei maghiare la Conferinta de Pace in sustinerea unor argumente eugenice despre presupusa suprematie a rasei maghiare superioare in raport cu natiunile inferioare din teritoriile stapanite pana la 1918. (Prof. univ. dr. IOAN BOLOVAN, membru corespondent al Academiei Romane) Cartea lui Marius Turda trateaza noi aspecte ale istoriei eugeniei, incercand sa surprinda modul in care eugenia maghiara poate pune in evidenta contexte culturale, politice si nationale. Autorul nu doar ca ne prezinta un model teoretic bine gandit al cercetarii eugeniei, dar – prin abordarea critica a surselor – ne prezinta o atitudine stiintifica postmoderna fata de cunoastere: o prezenta autoreflexiva a istoricului ce pune intrebari noi, se indoieste de paradigmele si cadrele teoretice anterioare si nu se revendica de la abordari istorice preexistente. Autorul acestei carti este un istoric care a reusit sa vorbeasca – prin exemplele eugeniei – despre probleme delicate cum sunt nationalismul si rasismul, fara a adopta o pozitie moralizatoare in evaluarea lor. Aceasta atitudine stiintifica ne inspira sa pornim si noi pe acest drum captivant al cunoasterii istorice. (Dr. ZSUZSA BOKOR, Institutul pentru Studierea Problemelor Minoritatilor Nationale

RON 82.45
1

Dinamica educatiei pentru profesiile din jurnalism si comunicare

Dinamica educatiei pentru profesiile din jurnalism si comunicare

Cercetările lui Lee B. Becker și Tudor Vlad realizează o radiografie interesantă a câmpului jurnalismului și comunicării cu mijloace structural-funcționaliste aparținând marii tradiții americane din științele sociale, dar multe dintre concluzii pot fi valorificate şi în tradiție sociologică europeană, ca exemplificări ale teoriei câmpului cultural, lansată de marele sociolog francez Pierre Bourdieu. Forțele care acționează asupra câmpului jurnalistic, cum ar fi: proiectele politice, schimbările tehnologice sau demografice, schimbările în piața forței de muncă, în general, sunt importante și, în funcție de contexte, pot da variații diferite ale ratei angajării sau chiar variaţii ale conținutului programelor de educație. Autorii notează, cu modestie, că principala limită a cercetării lor este faptul că au analizat un singur sistem educațional, cel din SUA. Aceasta nu scade cu nimic valoarea demersului. Prin aplicarea ei la practica cercetării sociale cantitative și calitative, este o lucrare-model, deschizătoare de drumuri. Fără a trage concluzii definitive pentru cultura și educația contemporană, volumul lansează, pentru cercetătorii din alte țări și culturi, provocarea de a verifica ipotezele și predictorii globali sau individuali, de a completa liste de ipoteze sau interogații și a aduce la lumină noi aspecte ale studiului câmpului jurnalistic și educațional global. Din acest punct de vedere, lucrarea profesorilor Lee B. Becker și Tudor Vlad este un ghid perfect pentru educația universitară din România în domeniile comunicării de masă și jurnalismului. Fiind un demers critic, el concentrează date ale unei experiențe de aproape un secol din SUA și poate furniza piste pentru modernizarea programelor educaționale din țara noastră. Profesorii Lee B. Becker și Tudor Vlad sunt de peste două decenii prezenți în România, unde au ținut cursuri și conferințe, au oferit burse de studii în Statele Unite ale Americii, au ajutat la formarea cadrelor didactice, cercetătorilor sau doctoranzilor celor mai importante facultăți de jurnalism din țară, în cadrele instituționale ale COX Center din Atlanta. În același timp, au sprijinit stagii de formare pentru jurnaliști profesioniști și au organizat conferințe, contribuind decisiv la modernizarea învățământului și formării în domeniul jurnalismului și comunicării de masă din România. Au sprijinit Guvernul României și ministerele în formarea de specialiști în comunicare guvernamentală și transparență, sprijinind de asemenea receptarea pozitivă a României în perioada aderării la NATO și UE. Contribuția lor la organizarea învățământului românesc este excepțională, iar apariția acestei lucrări încununează 20 de ani de sprijin și solidaritate cu specialiștii, cadrele didactice și doctoranzii din țara noastră. Volumul de față va reprezenta o reîntâlnire cu concepția lor modernă despre comunicarea de masă, iar receptarea lucrării lor va fi, cu siguranță, una excepțională. (Vasile Sebastian Dâncu

RON 48.50
1

Avram Iancu. Eroul zilelor noastre

Avram Iancu. Eroul zilelor noastre

ANUL „AVRAM IANCU” (2024)Omagiu editorial Eroului deplin al națiunii române, la 200 de ani de la naștere.Proiectul Avram Iancu. Eroul zilelor noastre este realizat de Asociația Cluj24 și Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca al Academiei Române, cu susținerea TeraPlast și a Băncii Transilvania.Ilustrația copertei și a siglei „Avram Iancu 200”: Teodor Bogoi Unicul dor al vieții mele fiind să-mi văd Națiunea mea fericită… – Avram IancuSpirit european, Avram Iancu a crezut în ideile sintetizate de lozinca tuturor revoluționarilor: libertate, egalitate, fraternitate. Formația sa de jurist l-a ajutat să înțeleagă sistemul social-politic și necesitatea unor schimbări radicale. Mai mult, prin obținerea drepturilor politice și sociale, o națiune devenea liberă. (Sorina Paula Bolovan, Ioan Bolovan) Moțul între moți” a avut un caracter neșovăielnic, dârz, de-a dreptul intransigent, nefiind dispus spre compromis nici cu semenii, nici cu reprezentanții autorităților imperiale austriece în frunte cu împăratul Franz Joseph. (Mircea-Gheorghe Abrudan) Încă din timpul evenimentelor revoluționare, figura lui Avram Iancu s-a detașat din galeria celorlalți lideri ai românilor transilvăneni, implicarea sa totală și dezinteresată, empatia lui față de cei mulți și oprimați fiind rapid și corect percepute. (Ioan Bolovan, Sorin Șipoș) Nu numai neîndeplinirea efectivă a mai multor promisiuni făcute în anii revoluției, ci și această extindere a represiunii asupra tuturor a determinat atitudinea lui Avram Iancu și a elitelor românești față de autorități. (Loránd L. Mádly) Era acea „umbră” care a știut mereu să reapară în prim-plan ori de câte ori interesulnațional românesc a avut mare nevoie, în momente-cheie din istoria modernă a provinciei. (Varga Attila) Evoluează între extreme: de la risipă, din altruism exagerat, la sărăcie lucie, punând mai presus de orice, și decât viața proprie, valorile ideale obștești și fericirea nației române. (Ela Cosma) CuprinsSorina Paula Bolovan, Ioan BolovanPerenitatea unui model: Eroul Național Avram Iancu Mircea-Gheorghe AbrudanAvram Iancu: obârșia, familia, educația Ioan BolovanDespre iubitele/iubirile omului Avram Iancu Loránd L. MádlyAvram Iancu, mișcarea națională româneascăși autoritățile: câteva întâmplări inedite Mircea-Gheorghe AbrudanAvram Iancu și Andrei Șaguna: două săbii în aceeași teacăa mișcării naționale Varga Attila„Fantoma unui Erou” – Poliția Maghiară Secretă și „Frăția” statuii lui Iancu Ioan Bolovan, Sorin ȘipoșCraiul Munților între glorie și defăimare: așa-zisa nebunie a lui Avram Iancu Mircea-Gheorghe AbrudanAvram Iancu în istoriografia și publicistica recentă Ela CosmaTestamentul lui Avram Iancu și câteva documente inedit

RON 40.50
1

Ore, zile, ani de prietenie. Corespondenta Ion Pop Mircea Zaciu

Ore, zile, ani de prietenie. Corespondenta Ion Pop Mircea Zaciu

Cand se implineau, in 2018, nouazeci de ani de la nasterea profesorului Mircea Zaciu - si trecusera, din nefericire, aproape doua decenii de la neasteptata sa stingere - m-am gandit ca un omagiu potrivit luminoasei sale memorii ar putea fi publicarea corespondentei schimbate intre noi in perioada 1964-2000, adica din momentul in care imi incepeam cariera universitara pana la plecarea Dincolo a marelui meu mentor si prieten. Fiindca, recitind multele epistole adunate in timp, mi-am dat seama ca ele ar putea contribui la imbogatirea si nuantarea portretului sau intelectual si uman, putind depune o marturie, fie si partial, despre o epoca sau, mai exact, despre doua epoci traite in dialog in spatiul national comun, dar mai ales - intr-o expresiva simetrie - in Germania si Franta de dinainte si de dupa caderea comunismului. Si varsta, si experienta culturala faceau diferenta intre cei doi corespondenti - unul intr-o indreptatita postura de maestru, celalalt, de discipol si ucenic - insa deschisi, ambii, unei comunicari tot mai libere si sincere, intemeiate pe un fond afectiv inrudit si pe principii etice comune in esenta, care au permis depasirea, sub semnul prieteniei fara de varsta, a multor conventii rigid academice. Primul s-a aratat dispus de la inceput sa asculte si sa profite de "lectiile" Profesorului in care avea deplina incredere si caruia ii datora enorm, incepand cu ultimii ani de studiu la Filologia clujeana, apoi dupa retinerea, la propunerea acestuia, ca preparator la Catedra de Literatura romana in toamna anului 1964. Pentru el, Mircea Zaciu a fost un adevarat model si a ramas asa pana in anii tarzii, cand formula "prieteniei exigente", in care a crezut mereu, i-a dat suficient curaj pentru a cuteza si cate o "replica", a propune nuantari si corecturi de atitudine in schimbul de pareri si de idei de pe parcurs, cu gandul ca o autentica prietenie nu trebuie sa fie afectata de conveniente conjuncturale. Al doilea era desigur mai in masura sa impartaseasca judecati si concluzii de la inaltimea unei alte experiente de viata, marturisindu-se chiar pasionat de spectacolul lumii din jur, in binele si in raul ei, inzestrat cu un simt rar al observatiei mediilor si psihologiilor, dar si cu o experienta de lectura si de reflectie mult mai bogate decat ale "invatacelului". [...] Orele, zilele, anii acestei prietenii pe care am promis sa nu o tradez niciodata meritau o asemenea limpezire. Din marea cutie postala si in care s-au adunat si din care s-au pierdut putine mesaje (am lasat deoparte, voluntar, doar randurile trimise ocazional, oarecum conventionale, ramase pe ilustrate expediate din diversele locuri vizitate) le retrimit acum spre alti destinatari, cu speranta ca vor gasi in ele macar cateva urme de viata adevarata. - Ion Po

RON 67.90
1